digi24.ro

A fost finalizată ancheta din România: dronele prăbușite au fost lovite de antiaeriana ucraineană

Dronele rusești care au căzut pe teritoriul României au fost lovite de apărarea antiaeriană ucraineană şi nu au vizat teritoriul României. Declarația a fost făcută de ministerul român al Apărării, Angel Tîlvăr, în Parlament, scrie Digi24. Potrivit sursei citate, raportul privind incidentele cu dronele căzute în Deltă a fost finalizat şi înaintat Parchetului General român.

Tîlvăr a spus că informațiile din dosar „duc la concluzia că dronele au fost lovite de apărarea antiaeriană a Ucrainei în atacuri asupra portului Izmail şi au intrat într-o evoluție necontrolabilă în vecinătatea țintei, ceea ce a determinat pătrunderea accidentală a spațiului aerian național şi căderea acestora în proximitate, pe teritoriul României”.

„Nu am sesizat intenții în niciuna din aceste situații. Teritoriul României nu a fost vizat, impactul fiind de natură accidentală”, a adăugat el.

Mai mult, ministrul român a spus că dronele nu au putut fi observate de sistemele de supraveghere şi avertizare timpurie „din motive obiective”, legate de înălțimea mică la care aparatele zburau, de mișcarea lor necontrolată şi din cauza ecranării generate de teren şi de infrastructura portuară a Ucrainei. „Limitările acestea sunt specifice oricărui sistem radar, oricât de performant ar fi acesta”, a menționat Tîlvăr.

El a mai amintit că impactul dronelor a fost fără explozie, dronele neavând echipamente de luptă active. De asemenea, a spus că în aceste cazuri nu au existat pagube materiale sau victime.

***

Reamintim că cel puțin trei drone lansate de ruși, în războiul declanșat Ucrainei, au căzut în România, la Plauru și Nufăru. În România s-a decis adoptarea unor măsuri de protecție pentru populația din zonele învecinate localităților ucrainene Reni şi Ismail, precum şi emiterea de mesaje RO-Alert privind riscul căderii unor „elemente aparținând mijloacelor de luptă utilizate în conflict”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Dodon/Telegram

Socialiștii s-au lansat în campanie pentru alegerile din Găgăuzia. Dodon: „Împreună mergem spre victorie”

Partidul Socialiștilor și-a lansat pe 16 octombrie, la Comrat, campania pentru alegerile bașcanului și ale Adunării Populare a Găgăuziei. Formațiunea îl susține pe Fiodor Gagauz la conducerea autonomiei și are 23 de candidați pentru mandatele de deputat. La eveniment a participat și liderul PSRM, Igor Dodon.

„Sute de oameni în sală. Mii în întreaga Găgăuzie. Înainte ne așteaptă multă muncă și un scop comun. Începem!”, a scris Gagauz pe rețelele sociale.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat că, în următoarea lună, echipa socialiștilor va merge din casă în casă pentru a discuta cu alegătorii. Parlamentarul a prezentat scrutinul drept „o luptă nu doar pentru Găgăuzia, ci și pentru Moldova, pentru viitorul și însăși existența sa”.

„Fără o Găgăuzie puternică, nu poate exista o Moldovă puternică. Fără dialog, dezvoltarea este imposibilă. Ideea națională trebuie să fie nu integrarea într-un anumit spațiu, ci pacea în interiorul țării. (…) Avem cea mai puternică echipă de candidați și împreună mergem spre victorie. Cu Doamne ajută! Pentru poporul găgăuz! Pentru Moldova!”, a scris Dodon pe rețele.

Amintim, inițial, PSRM anunțase că îl va susține pe Grigore Uzun la funcția de bașcan. Acesta și-a retras însă candidatura deoarece nu cunoaște limba română – condiție obligatorie pentru candidați începând cu acest scrutin.


Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI.

NewsMaker a explicat cine sunt favoriții acestor alegeri și unde apar PAS și Kremlinul în calculele electorale – AICI.

Reamintim, în total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: