topnewsusa.com

A intrat în vigoare armistițiul dintre Israel și grupările radicale din Fâșia Gaza. Palestinienii au sărbătorit în stradă (VIDEO)

În această noapte a intrat în vigoare armistițiul dintre Israel și grupările radicale din Fâșia Gaza, scrie Euronews pe 21 mai. Atacurile recente sunt cele mai intense din ultimii 8 ani și au durat 11 zile. 

Palestinienii au ieșit în stradă pentru a sărbători armistițiul. Și Casa Albă a salutat decizia de sistare a focului. Secretarul de Stat american Antony Blinken va efectua o vizită în regiune în următoarele zile și va purta discuții cu Ministerul de Externe al Israelului, reprezentanții Palestinei și ai altor țări.

„Nu mă îndoiesc că israelienii și palestinienii merită în egală măsură o viață în siguranță, libertate, prosperitate și democrație. Eforturile noastre în domeniul diplomației se îndreaptă spre atingerea acestui țel. Acum am obținut o fereastră de posibilități și intenționăm să o utilizăm la maximum”, a declarat președintele SUA Joe Biden.

Amintim că tensiunile care au izbucnit în luna mai au fost provocate de violențele de la moscheia Al-Aqsa din Ierusalimul de Vest, după ce un tribunal din Israel a decis strămutarea familiilor de arabi care locuiau în cartierul alShaykh Jarah.

Forțele radicale au lansat peste 4 mii de rachete spre teritoriul Israelului. Tel Aviv a răspuns cu alte atacuri. Gaza a suferit distrugeri masive, în vreme ce israelienii au fost în bună parte apărați de un sistem performant anti-rachetă.

Bombardamentele au ucis cel puțin 230 de palestinieni, dintre care 65 de copii, și 12 israelieni, între care doi copii.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) România răspunde Rusiei după dronă/95% „deputați” din Tiraspol, cu acte MD/30% cetățeni, în sărăcie

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Circa 25% dintre așa-zișii deputați de la Tiraspol au acte moldovenești
— Constantinov nu mai figurează în căutare națională
— Cinci suspecți, trimiși în judecată în dosarul camionului cu armament
— Consulatul Rusiei din Constanța închis, după ce o dronă a lovit un bloc în Galați
— Confort pentru toți sau conflict între vecini? Povestea unei „curți europene”
— Guvernul, mesaj de susținere pentru elevii din stânga Nistrului
— Peste 30% dintre moldoveni trăiesc în sărăcie
— Bolojean își întrerupe vizita în Moldova. A chemat de urgență un avion militar
— O dronă de război a lovit un bloc de locuit din România
— Moldova condamnă atacul cu dronă din România
— Tiraspolul a decis cum vor fi cheltuiți banii din fondul „Împreună”
— Reforma APL: Bolojean își întrerupe vizita în Moldova. A chemat de urgență un avion militar
— Valabilitate redusă a permiselor de conducere după 70 de ani
— Carburanții se ieftinesc în următoarele zile
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: