promolex.md/foto simbol

A omorât un bărbat în centrul capitalei, iar apoi i-a ascuns cadavrul. Învinuitul și-a aflat pedeapsa

Omor pe teritoriul fostei Unități Militare de Carabinieri, amplasată pe strada Bulgară din Chișinău. Un bărbat din raionul Florești a înjunghiat o persoană, iar după ce ar fi înțeles că aceasta a decedat – a ascuns cadavrul. Cazul a avut loc în iunie 2023. În aprilie curent, bărbatul a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Precizările au fost făcute pe 9 aprilie de Procuratura Generală. 

Procuratura Generală a anunțat că, pe 4 aprilie, un bărbat în vârstă de 41 de ani din raionul Florești a fost condamnat la 15 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru omor comis cu deosebită cruzime.

Pe 16 iunie 2023, inculpatul a intrat în conflict cu un bărbat în vârstă de 54 de ani „din motivul consumului abuziv de alcool”. Cazul a avut loc pe timp de noapte, în încăperea de pe teritoriul fostei Unități Militare de Carabinieri, amplasată pe strada Bulgară din mun. Chișinău. Acolo, aceștia locuiau temporar. În încăpere locuia și o femeie.

„În timpul conflictului, bărbatul de 54 de ani i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu o rangă metalică inculpatului, iar acesta, din răzbunare, a ieșit din odaia în care locuia, a luat un cuțit de pe masa ce se afla în curte și acționând cu o deosebită cruzime, i-a aplicat victimei, succesiv, multiple lovituri în regiunea spatelui, brațului stâng și abdomen, după care, a aruncat cuțitul într-o gaură din preajma încăperii unde locuia. Apoi, spre dimineață, după ce a înțeles că bărbatul a decedat, având scopul ascunderii urmelor infracțiunii, a târât corpul neînsuflețit în interiorul unei alte încăperi auxiliare din apropiere și l-a acoperit cu o plapumă, cadavrul fiind depistat de angajații poliției veniți la fața locului în aceeași zi”, au comunicat reprezentanții Procuraturii.

Se menționează că inculpatul și-a recunoscut vinovăția și că sentința nu este definitivă. Aceasta poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) 3 regiuni în loc de 32 de raioane/Lacul de acumulare Dubăsari e plin/Moldova va primi gaz din SUA?

Joi, 1 octombrie 2026, premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a susținut o conferință de presă. Pe scurt, vă povestim despre principalele declarații ale premierului:

Guvernul anunță reforma teritorială: Nord, Centru și Sud în loc de 32 de raioane
Guvernul a prezentat conceptul reformei administrativ-teritoriale: trei regiuni — Nord, Centru și Sud — în locul celor 32 de raioane. Nordul va reuni 11 raioane, cu centrul la Bălți, Centru — 13 raioane, cu centrul la Chișinău, iar Sudul — șapte raioane, cu centrul la Cahul. Raionul Taraclia va deveni municipiu, iar Chișinăul, Bălțiul și Găgăuzia își vor păstra statutul. Premierul Vasile Tofan a explicat: „Mai puține regiuni, mai puține atribuții, mai puțini funcționari, primării mai puternice”. Fiecare regiune va avea propriul conducător. Pachetul de proiecte de lege va fi prezentat Parlamentului în această toamnă.

„Una dintre puținele vești bune”: Tofan, despre rezervele de apă de la Dubăsari
Nivelul apei din lacul de acumulare Dubăsari este mai mare decât de obicei, a anunțat Tofan. Autoritățile au insistat ca hidrocentrala să acumuleze apă și să nu evacueze întregul volum. Ministerul Mediului a dat asigurări că în Nistru este suficientă apă pentru Chișinău — orașul are nevoie de 2 metri cubi pe secundă dintr-un debit de 33. Problema este însă funcționarea stației de captare la un nivel scăzut al apei. Chișinăul va primi încă trei pompe puternice din rezervele de stat. Primarul Ion Ceban a avertizat că, dacă orașul rămâne fără apă, pot apărea probleme cu sistemul de canalizare, producția de pâine și spitalele. În Moldova este instituită stare de urgență în sectorul hidrologic pentru 60 de zile.

Tofan răspunde criticilor privind achizițiile de gaz: toată lumea e expertă
Tofan a răspuns criticilor privind achizițiile de gaze: „Acum toți au devenit experți, dar și eu sunt nemulțumit de preț”. El a declarat că șansele de a găsi gaz mai ieftin sunt mici, dar există. Deocamdată, nu sunt planificate schimbări în conducerea „Energocom”. De la 1 octombrie, gazul costă 26,14 lei pentru un metru cub — în două luni, prețul a crescut cu aproape 12 lei.

Moldova analizează importul de gaze lichefiate din SUA
Moldova ia în calcul achiziționarea de gaz lichefiat din SUA. Tofan a discutat acest subiect cu oficiali americani, însă negocierile sunt abia la început. SUA își dorește contracte pe 20 de ani, cu un preț fix, ceea ce implică anumite riscuri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: