Poliția de Frontieră

A plătit €200 pentru un test fals la Covid-19. Cum a vrut un locuitor din Ungheni să evite carantina (FOTO)

Un unghenean este cercetat penal pentru prezentarea testului PCR Covid-19 cu semne de falsificare. Acesta a recunoscut că testul a fost perfectat prin intermediari, contra cost. 

Cazul a fost depistat luni, 22 martie, la punctul de trecere a frontierei Criva. Polițiștii de frontieră au identificat în fluxul de călători un tânăr moldovean care revenea acasă din Ucraina. Pentru a nu fi plasat în autoizolare, bărbatul de 30 de ani a prezentat la controlul trecerii frontierei de stat testul PCR Covid-19 negativ. În timpul cercetării documentului, inspectorului de frontieră i s-a părut straniu că persoana a ieșit din Republica Moldova pe data de 21 martie, pe când testul era efectut la Lvov (Ucraina) pe data de 20 martie. Astfel, verificările au fost extinse, iar testul s-a dovedit a fi fals.

În cadrul audierilor, bărbatul a declarat că ar fi perfectat testul prin intermediari, iar pentru serviciile acestora ar fi oferit 200 de euro.

Ca urmare, actul a fost ridicat și transmis în adresa laboratorului de expertiză tehnico-juridică a IGPF. Precizăm că, începând cu 23 martie, intră în vigoare prevederile Hotărârii nr.51 al CNESP din 19 martie 2021, unde este stipulată obligativitatea prezentării Testului PCR Covid-19 negativ la intrarea în Republica Moldova.

Poliția de Frontieră

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Noi restricții de circulație pe strada Ismail: porțiunile închise în weekend

Pe 14 și 15 noiembrie, două porțiuni ale străzii Ismail din Chișinău vor fi închise circulației. În această perioadă, vor fi aplicate straturi de asfalt. Este vorba despre tronsonul cuprins între străzile 31 August și București, precum și cel dintre bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și podul de pe strada Ismail. Informațiile au fost comunicate de autoritățile capitalei.

Pe o rețea de socializare, edilul Ion Ceban a menționat că circulația pe strada Ismail a fost reluată joi dimineață, 12 noiembrie. În această perioadă, a fost frezat asfaltul vechi, a fost așternut primul strat de asfalt și cel de-al doilea strat pe porțiunea dintre bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și strada 31 August.

„Paralel, s-a lucrat la frezarea asfaltului vechi între străzile 31 August – București. Urmează ca în zilele de sâmbătă și duminică să fie așternute 2 straturi de asfalt pe această porțiune. Totodată, se va așterne cel de-al doilea strat pe strada Ismail, dintre bd. Ștefan cel Mare și Sfânt până la pod. Sâmbătă și duminică, aceste porțiuni vor fi închise, astfel încât să reușim să intervenim cât mai operativ”, a anunțat primarul.

Amintim că, începând cu 10 noiembrie, a fost sistată circulația rutieră pe strada Ismail, pe tronsonul cuprins între bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și str. M. Kogălniceanu, în legătură cu executarea lucrărilor de asfaltare a carosabilului. De asemenea, au fost anunțate restricții de circulație pe tronsonul cuprins între bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și podul rutier de pe strada Ismail, pentru aplicarea stratului de uzură.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: