NewsMaker / Tudor Mardei

A răspuns Tiraspolul la propunerea de ajutor din partea Ucrainei? Precizările lui Popșoi

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că Tiraspolul nu a oferit deocamdată vreun răspuns la propunerea Ucrainei de a ajuta cu cărbune regiunea transnistreană după întreruperea livrărilor de gaz rusesc. Precizarea a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă comune cu președinta OSCE, Elina Valtonen, care a avut loc pe 9 ianuarie la Chișinău. La rândul său, Valtonen a menționat că Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa este dispusă să discute despre posibilitatea medierii dialogului dintre Chișinău și Tiraspol cu privire la gestionarea crizei din regiunea transnistreană.

Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a comunicat că deocamdată nu există vreun răspuns din partea Tiraspolului cu privire la propunerea exprimată în ajun de președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, de ajuta cu cărbune regiunea transnistreană în contextul opririi livrărilor de gaz rusesc.

„Până acum nu avem informație de la cei din stânga Nistrului, dar am văzut răspunsurile precedente la ofertele noastre de sprijin. Sperăm că de această dată răspunsul va fi altfel. Ori, poziția partenerilor noștri, inclusiv a celor de la Kiev, dar și celor din Finlanda, din Uniunea Europeană, este una sinceră, este una de a oferi ajutor. De altfel, cum este firește și poziția Republicii Moldova, care în repetate rânduri s-a oferit să ajute cetățenii noștri din stânga Nistrului. Rămâne în continuare deschiși și vom lucra pentru a crea acest sprijin internațional pentru a ajuta cetățenii noștri din stânga Nistrului să depășească această dificultate în care s-au pomenit din cauza cinismului de care dă dovadă Gazprom și Kremlinul”, a precizat diplomatul.

La rândul său, întrebată dacă OSCE ar putea media dialogul dintre Chișinău și Tiraspol cu privire la gestionarea situație din regiunea transnistreană în contextul crizei energetice, Elina Valtonen a spus: „Noi avem încredere în părți să identifice soluția pe termen scurt și lung în ceea ce privește prestarea acestui drept fundamentale în energie. Este o nevoie de bază pentru gospodări casnice și afaceri. Dacă este nevoie de implicarea OSCE-ului în medierea acestei probleme, da, putem discuta și rolul nostru în acest sens. Dar sunt convinsă că între părți se va găsi o modalitate de a găsi o soluție”, a menționat ea.

Amintim că, la 1 ianuarie 2025, în pofida angajamentelor contractuale, concernul rus Gazprom a oprit livrările de gaz către Moldovagaz, care erau direcționate în totalitate către regiunea transnistreană. Compania a invocat neachitarea unei pretinse datorii care nu a fost confirmată în urma efectuării unui audit internațional.

Din volumele de gaz rusesc erau asigurate necesitățile de consum ale locuitorilor din regiunea transnistreană și se producea energie electrică pentru ambele maluri ale Nistrului.

Chișinăul a anunțat că a propus ajutor autorităților nerecunoscute de la Tiraspol pentru gestionarea crizei energetice, inclusiv asistență umanitară și suport în achiziționarea gazelor de pe piața europeană, însă ofertele au fost respinse (aici și aici). De cealaltă parte, Tiraspolul susține că nu ar fi primit nicio ofertă de ajutor din partea autorităților constituționale ale țării.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

publika.md

Audit la Arena Chișinău. Aproape 33 de milioane de lei din banii pentru investiții, folosiți pentru cheltuieli curente

Arena Chișinău a folosit pentru cheltuieli curente 32,8 milioane de lei din banii alocați de stat pentru rambursarea investiției în complex. Suma a rezultat din fluctuațiile cursului valutar, potrivit unui raport al Curții de Conturi, examinat de Comisia parlamentară pentru control al finanțelor publice, scrie IPN.

Auditorii au mai constatat că mobilierul și echipamentele de aproape 99 de milioane de lei au fost înregistrate în contabilitate ca parte a clădirilor, în loc să fie evidențiate separat.

În 2024, complexul a avut pierderi de 33,9 milioane de lei, la venituri de 26 de milioane și cheltuieli de 59,9 milioane de lei. Aproape 59% din cheltuieli au reprezentat amortizarea patrimoniului.

Auditul a identificat și nereguli la salarizare. În 2024–2025, au fost acordate stimulente de 428.600 de lei fără documentele obligatorii, iar salariul viceadministratorului îl depășea cu 9.300 de lei pe cel al administratorului.

Administratorul Arenei Chișinău, Sergiu Stanciu, a declarat că instituția funcționează în regim de autogestiune, iar cheltuielile curente sunt acoperite din venituri proprii. Acesta a precizat, potrivit sursei citate, că tarifele de închiriere au fost ajustate în septembrie 2023, salariul viceadministratorului a fost revizuit, documentele interne au fost corectate, iar procedurile de achiziție îmbunătățite.

Pentru remedierea neregulilor, Curtea de Conturi a formulat 13 recomandări. Potrivit instituției, două au fost implementate integral, trei parțial, iar opt au rămas neimplementate. Termenul-limită pentru realizarea acestora este aprilie 2027.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: