Николай Пахольницкий / NewsMaker

Abuzuri la Agenția pentru Protecția Consumatorului. Directorul Iurie Eremia nu poate fi demis, pentru că e în concediu de îngrijire a copilului

Agenția pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței (APCSP) va fi reformată, după ce autoritățile au depistat numeroase abuzuri și nereguli. Anunțul a fost făcut de către prim-ministrul Natalia Gavrilița și ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, în cadrul conferinței de presă din 31 ianuarie. Gavrilița a acuzat conducerea instituției că ar fi fost controlată de către Vladimir Plahotniuc. Totuși, directorul nu poate fi demis pentru că se află în concediu de îngrijire a copilului. În același timp, patru inspectori ai APCSP au fost reținuți de CNA și plasați în arest preventiv.

Premierul țării a declarat că, pe parcursul ultimelor luni, Ministerul Economiei a efectuat mai multe acțiuni pentru „curățarea instituției de corupți”.

Anume această instituție protejează consumatorul de abuzuri. Din păcate, în ultimii ani, a fost extrem de ineficientă. În loc să verifice cum sunt protejate drepturile consumatorilor și să intervină prompt pentru a combate orice abuz, această instituție s-a demonstrat a fi și ineficientă și coruptă”, a declarat Gavrilița.

Oficialul a precizat că au fost formulate „mai multe dosare cu informații incriminatorii”, care au fost transmise Procuraturii.

În ultimii ani, Agenția a fost folosită ca instrument de stors banii din afaceri și sunt sigură că aceste informații sunt suficiente pentru condamnări. Și trebuie să ne facem treaba și să ne asigurăm că această instituție este funcțională. La conducerea instituției au fost persoane din anturajul lui Vladimir Plahotniuc și mulți dintre așa-numiții inspectori au făcut parte dintr-o federație de sport. Au fost comise mai multe abuzuri care trebuie oprite”, a mai spus Gavrilița.

Ministrul Economiei Sergiu Gaibu a adăugat că APCSP ar fi comis abuzuri în domenii precum microfinanțarea.

Pe acest abuz, de exemplu, Agenția încă nu este pregătită și trebuie restructurată, completată cu funcționari capabili să verifice dacă acele contracte corespund legislației și nu se comit abuzuri față de consumatori. Este doar un exemplu. Din acest motiv, în urma mai multor plângeri, am inițiat o misiune de audit. Constatările reflectă grave neconformități”, a declarat oficialul.

APCSP este condusă de Iurie Eremia. Potrivit ministrului Economiei, pe numele lui Eremia au fost depuse numeroase plângeri.

Nu poate fi demis deocamdată, pentru că se află în concediu de îngrijire a copilului. A reușit să treacă dintr-un concediu în altul și să nu poată fi supus acestei verificări și analize din partea Comisiei de disciplină”, a mai spus Gaibu.

În prezent, 4 inspectori ai Agenției sunt în arest preventiv în izolatorul CNA.

Ministerul Economiei a dispus un moratoriu la controalele acestei instituții până la finalizarea restructurării, evaluării angajaților astfel încât să acționeze nu în interesul unor grupări, dar al consumatorului pe care trebuie să îl protejeze. Urmează să fie efectuat un plan de restructurare și o hotărâre de guvern”, a completat ministrul Economiei.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Mi-ar fi mult mai ușor să merg într-o localitate din Moldova”: Maia Sandu explică vizitele sale externe

Șefa statului, Maia Sandu, a declarat că i-ar fi mult mai ușor să meargă în localitățile din Republica Moldova decât în afara țării. Precizarea a fost făcută după ce a fost întrebată despre vizitele sale în afara R. Moldova, de ce acestea sunt necesare și de ce nu merge mai des în localitățile din interiorul țării. Potrivit șefei statului, oamenii din afară trebuie să cunoască mai bine Republica Moldova, iar țara să capete susținere „pentru ca atunci când va veni momentul – toată lumea să voteze pentru aderarea la UE”. În același timp, președinta a menționat că prerogativele sale principale țin de politica externă și de securitate. „Securitatea Republicii Moldova astăzi depinde, în cea mai mare parte, de politica externă”, a precizat Maia Sandu.

În cadrul podcastului „Jurnal Politic”, publicat pe 2 mai pe paginile instituției prezidențiale, șefa statului a fost întrebată despre recenta vizită în Ucraina. De asemenea, a fost solicitată să comenteze unele reacții din societate privind vizitele sale în afara Republicii Moldova, fiind întrebată de ce sunt necesare acestea și de ce nu merge mai des în localitățile din interiorul țării.

„Am mers la Kiev, în primul rând, pentru a transmite un semnal de susținere și cred că este foarte important. (…) Noi avem pacea astăzi, în Republica Moldova, în mare parte datorită rezistenței Ucrainei. Asta este puținul pe care îl putem noi face, dincolo de ceea ce fac moldovenii, susținând refugiații ucraineni. (…) Despre vizitele mele în alte state: da, e important de amintit de Republica Moldova de fiecare dată. Trebuie să înțelegem că nu suntem în centrul universului noi. Vrem, în primul rând, statele membre ale Uniunii Europene să ne susțină în continuare pentru parcursul nostru european. Iar asta înseamnă să mergem să discutăm”, a răspuns Maia Sandu.

Șefa statului a adăugat că, la unele evenimente internaționale, se întâlnește cu președinți de țări și de guverne, dar, atunci când merge într-o vizită oficială, se întâlnește și cu reprezentanți ai parlamentelor, ai guvernelor, ai președinției și ai societății civile.

„E nevoie, în primul rând, oamenii să ne cunoască mai bine și în al doilea rând să construim susținere pentru ca atunci când va veni momentul – toată lumea să voteze pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Mi-ar fi mult mai ușor să merg într-o localitate sau alta (nota red. din Republica Moldova), pentru că e mai simplu decât să schimbi avioane, să aștepți prin aeroport și multe alte lucruri. O să merg cu drag inclusiv în această săptămână să discut cu concetățenii noștri, dar prerogativele mele principale țin de politica externă și de securitate. Securitatea Republicii Moldova astăzi depinde, în cea mai mare parte, de politica externă. De asta, în continuare, voi merge, voi discuta și mă voi asigura că lumea înțelege rolul nostru și ne va susține în continuare”, a conchis Maia Sandu.

***

Menționăm, în acest context, că șefa statului efectuează o vizită la Erevan. Pe 4 mai, Maia Sandu va participa la Summitul Comunității Politice Europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: