Facebook/Ministerul Sănătății al Republicii Moldova

Ace, seringi, teste pentru măsurarea glicemiei. Noi dispozitive medicale, compensate parțial, pentru persoanele cu diabet

De la 1 august, persoanele cu diabet vor putea beneficia de ace și seringi pentru administrarea insulinei, compensate parțial, dar și de un model acoperit integral de asigurarea medicală. De asemenea, va fi compensat un model nou de teste pentru măsurarea glicemiei. Precizările au fost făcute de reprezentanții Ministerului Sănătății al Republicii Moldova. 

Totodată, potrivit instituției de la Sănătate, în lista dispozitivelor medicale compensate au fost incluse 11 modele noi de pungi și sisteme colostomice, dar și cinci modele noi de sisteme urostomice, cu diferite particularități de utilizare, care să satisfacă necesitățile pacienților. Pentru unele dispozitive, la fel, va fi majorată rata de compensare.

„Decizia de extindere a listei a fost luată de Consiliul pentru dispozitive medicale compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală”, susțin reprezentanții Ministerului.

Cheltuielile anuale planificate pentru compensarea dispozitivelor medicale noi, incluse în listă, se estimează la peste 24,3 milioane de lei, bani planificați în fondurile sistemului asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM), la subprogramul „Servicii destinate compensării medicamentelor și dispozitivelor medicale”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Argint la Abu Dhabi și bronz la Napoli: doi judocani din Republica Moldova, medaliați

Judocanul Mihail Latîșev a obținut medalia de argint la Grand Slam-ul de la Abu Dhabi, iar judocanul Ciprian Gribineț – medalia de bronz la Campionatul European U23 de la Napoli. Informația a fost comunicată de Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova.

Potrivit Comitetului, Ciprian Gribineț a obținut patru victorii în categoria de greutate 81 kg, în fața elvețianului Thien Oulevey, spaniolului Inaki Merchtan, sârbului Vasilije Grujicic și bulgarului Hristo Valkov. Gribineț a fost învins de turcul Erman Gurgen. În acest an, Ciprian Gribineț a mai cucerit argintul la European Open de la Tallinn, a precizat Comitetul.

Mihail Latîșev a trecut de americanul John Jayne, ucraineanul Artem Bubyr, italianul Kenny Bedel și cehul Adam Kopecky. În finala categoriei de greutate de 90 kg, Latîșev a fost învins de bulgarul Ivaylo Ivanov. În acest an, Mihail Latîșev a mai câștigat Cupa Europei și a obținut argintul la Grand Prix-ul de la Lima și bronzul la Grand Slam-urile de la Budapesta, Astana și Dushanbe, a menționat Comitetul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: