CNAS

Acordul cu Germania a fost semnat. Moldova a primit cele €40 mln pentru compensații la energie

Acordul de finanțare privind promovarea securității energetice a grupurilor vulnerabile printr-un grant din partea Republicii Federale Germania către Republica Moldova a fost semnat astăzi, 18 noiembrie. 

Acordul prevede acordarea unui sprijin bugetar nerambursabil în valoare de 40 de milioane de euro Republicii Moldova.

Mijloacele financiare vor sprijini Moldova în implementarea programului guvernamental „Ajutor la contor”. În cadrul acestui program, populația va beneficia de compensații în factura la energie în perioada sezonului rece, noiembrie 2022 – martie 2023, din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice.

„Republica Federală Germania a fost mereu alături de Republica Moldova, susținându-ne în cele mai dificile situații. Astăzi statul german își reconfirmă suportul pentru cetățenii țării noastre, prin această contribuție financiară nerambursabilă, care va acoperi cheltuielile pentru plata aproape integrală a compensațiilor la energie pentru luna noiembrie. Adresez mulțumiri Germaniei nu doar pentru acest suport financiar semnificativ, atât de important în aceste vremuri agitate, dar şi pentru susținerea necondiționată în calea aleasă spre integrarea europeană”, a declarat Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari.

Ambasadoarea Germaniei la Chișinău spune că ajutorul vine în contextul creșterilor de prețuri la energia electrică din cauza războiului din Ucraina. Margret Uebber consideră că nu este corect ca cetățenii să sufere din acest motiv.

„Creșterea prețurilor la energie ca urmare a războiului neprovocat și nelegitim de agresiune al Rusiei în Ucraina duce la aceea, că multe gospodării din Moldova trebuie să plătească o parte semnificativă din venitul lor pentru energie. Aceasta este o povară enormă pentru multe gospodării. Suntem bucuroși să putem fi alături de prietenii noștri moldoveni în aceste vremuri dificile. Cu cele 40 de milioane de euro, susținem Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, care ajută în special gospodăriile care au cea mai mare nevoie. Germania va continua să sprijine Republica Moldova în depășirea situației dificile actuale și să însoțească țara pe calea integrării”, a adăugat Margret Uebber.

Amintim că pe 17 noiembrie Ministrul Muncii și Protecției Sociale Marcel Spatari a anunțat că Germania va dona Republicii Moldova 40 milioane de euro pentru acordarea compensațiilor la energie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu, apreciată în România: aproape 69% au o părere pozitivă despre activitatea sa ca președintă a R. Moldova (Sondaj)

Peste două treimi dintre cetățenii României au o opinie pozitivă despre activitatea Maiei Sandu în calitate de președintă a Republicii Moldova. Asta arată datele unui sondaj INSCOP Research, care a fost publicat pe 11 mai.

Datele cercetării sociologice arată că 28,9% dintre români au o părere foarte bună despre activitatea Maiei Sandu, în timp ce 39,9% au o opinie oarecum bună. Totodată, 8,1% au o părere proastă, 11,5% foarte proastă, iar 11,7% nu știu sau nu răspund.

71,3% dintre respondenți spun că afirmaţia „Maia Sandu este mai apropiată de România decât de Rusia” corespunde cel mai bine opiniei lor, în timp ce 14,3% aleg afirmaţia „Maia Sandu este mai apropiată de Rusia decât de România”. 14,3% nu ştiu sau nu răspund.

De asemenea, 57,5% dintre români cred că Maia Sandu contribuie în foarte mare măsură sau în destul de mare măsură la apropierea relaţiei dintre România şi Republica Moldova (21% dintre participanţii la sondaj consideră că Maia Sandu contribuie în foarte mare măsură, iar 36,5% în destul de mare măsură). 15,1% apreciază că Maia Sandu contribuie la apropierea dintre cele două ţări în destul de mică măsură, iar 18,2% în foarte mică măsură sau deloc. Ponderea non-răspunsurilor este de 9,1%.

Datele indică faptul că Maia Sandu are în România o imagine publică pozitivă, construită în principal pe asocierea sa cu direcţia pro-europeană şi cu apropierea de Bucureşti. Percepţia foarte clară că Maia Sandu este apropiată de România şi nu de Rusia arată că imaginea preşedintei Republicii Moldova devine, în ochii unei majorităţi solide a românilor, sinonimă cu ideea de desprindere de influenţa rusă şi de ancorare definitivă în spaţiul european şi occidental”, a subliniat directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac.

Sondajul a fost realizat în perioada 14-21 aprilie prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eșantion de 1 100 de persoane. Marja de eroare este de ±3%, la un grad de încredere de 95%.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: