screenshot

Administrația prezidențială a anunțat cât a costat vizita președintei Maia Sandu la Paris

Costul total al vizitei delegației moldovenești conduse de președintele Maia Sandu la Paris a costat 33,4 mii lei. Acest lucru a fost anunțat pe 8 februarie de către administrația șefului statului.

Potrivit administrației prezidențiale, din costul total al vizitei de două zile, 15,4 mii de lei s-au cheltuit pentru bilete de avion, alte 7,6 mii – pentru cazarea membrilor delegației într-un hotel, iar restul de 10,4 mii – pentru cheltuieli de drum și altele.

Amintim că pe 3 februarie, Sandu a plecat la Paris într-o vizită de două zile. Ea a fost însoțită de consilierul prezidențial în domeniul politicii externe Cristina Gherasimov, consilierul pentru comunicare publică, Sorina Ștefîrță și șeful adjunct al Serviciului de Securitate Vasile Popa.

La Paris, Sandu s-a întâlnit cu președintele Franței Emmanuel Macron, șeful Senatului francez Gerard Larcher și cu alți oficiali ai republicii franceze.

Anterior, Sandu a făcut efectuat o vizită la Kiev și una la Bruxelles. Vizita în capitala Ucrainei a costat 28,9 mii de lei. Iar costul călătoriei la Bruxelles a fost de 45,8 mii de lei.

presedinte.md

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

presedinte.md

Maia Sandu a discutat cu Înaltul Comisar OSCE pentru Minoritățile Naționale despre alegerile din Găgăuzia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut vineri, 26 iunie, o întrevedere cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale, Christophe Kamp, aflat în vizită la Chișinău. Oficialii au discutat, între altele, despre situația din Găgăuzia.

Potrivit unui comunicat al Președinției, discuțiile au vizat protecția drepturilor persoanelor aparținând diferitelor grupuri etnice și consolidarea coeziunii sociale. Șefa statului a subliniat că procesul de aderare la Uniunea Europeană este văzut drept cea mai sigură garanție pentru asigurarea egalității de șanse și a respectării drepturilor tuturor cetățenilor, indiferent de limbă sau etnie.

În acest context, Maia Sandu a evidențiat progresele realizate în ultimul an în domeniul educației multilingve și al incluziunii sociale, implementate în cooperare cu Oficiul Înaltului Comisar al OSCE.

Un alt subiect abordat a fost situația din autonomia găgăuză. Președinta a accentuat necesitatea organizării unor alegeri libere și corecte în Găgăuzia și a asigurării unui spațiu informațional „sănătos”. Totodată, aceasta a precizat că reforma administrației publice locale nu afectează statutul special al autonomiei, garantat de Constituție, și a menționat că specificul raionului Taraclia va fi respectat.

La finalul întrevederii, părțile au reconfirmat angajamentul de a continua cooperarea dintre Republica Moldova și Oficiul Înaltului Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale.

***

Amintim că mandatul Adunării Populare a expirat pe 12 noiembrie 2025, iar alegerile pentru o nouă componență au fost amânate de două ori, pe 22 martie și 21 iunie 2026, pe motiv că nu au fost respectate prevederile legale privind constituirea și funcționarea autorității electorale responsabile de organizarea scrutinului.

Ministerul Justiției a solicitat Curții Constituționale controlul constituționalității mai multor prevederi legislative, inclusiv a celor referitoare la competența Adunării Populare de a aproba membrii organului electoral central și la implicarea acesteia în numirea conducătorilor structurilor teritoriale ale unor instituții naționale precum Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și Serviciul de Informații și Securitate. Sesizarea va fi examinată pe 7 iulie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: