чебан, ceban
Максим Андреев, NewsMaker

Administratorii piețelor și centrelor comerciale, convocați în ședință de urgență

Autoritățile municipiului Chișinău s-au întrunit ieri seara, 11 iunie, în două ședințe extraordinare cu administratorii piețelor și ai centrelor comerciale pentru a stabili acţiunile care urmează a fi întreprinse în scopul stopării creșterii îmbolnăvirilor cu COVID-19. Informația a fost publicată în această dimineață de primarul Ion Ceban.

Edilul a anunțat că în cadrul ședințelor a cerut administratorilor respectarea strictă a măsurilor de prevenire și control a infecției cu coronavirus și a ține cont de toate prevederile și recomandările Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău.

Potrivit lui Ceban, fiecare entitate comercială s-a angajat să informeze şi să monitorizeze populaţia (atât vânzătorii, cât și cumpărătorii) referitor la restricțiile stabilite de autorităţi; vor fi amplificate metodele de prevenire și control privind respectarea strictă a regulilor sanitar-epidemiologice în punctele de comerţ prin: păstrarea distanţei sociale, purtarea măştilor de protecţie şi igienizarea mâinilor și neadmiterea aglomerărilor pe teritoriile entităților comerciale.

La cele două ședințe au participat viceprimarii municipiului Chișinău, specialiștii epidemiologi, dar și reprezentanți ai Poliției.

În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost confirmate 406 cazuri de infecție cu noul coronavirus. În total sunt înregistrate 10 727 de cazuri, dintre care 4 280 active. De asemenea, au fost confirmate 375 de decese.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul modifică legea: beneficiarii de compensații nu vor putea fi deconectați de la căldură la iarnă. Cu o condiție

În Republica Moldova va fi modificată legea, astfel încât beneficiarii de compensații să nu poată fi deconectați de la sursa de încălzire, cu condiția să își onoreze obligațiile de plată și să achite cel puțin 50% din valoarea facturii. Despre această modificare a comunicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici. Anterior, ministra Muncii și Protecției Sociale anunțase, în cadrul lansării Programului Ajutor la contor 2026-2027, introducerea unei astfel de prevederi, fără a menționa însă modificarea legii.

Precizările au fost făcute de purtătorul de cuvânt al Guvernului, după ce acesta a reacționat la afirmațiile primarului capitalei, Ion Ceban. Edilul a publicat imagini cu cozile de la Direcțiile de asistență socială din sectoare, formate în prima zi de înregistrare pentru compensațiile la energie, menționând că „guvernarea pasează această responsabilitate pe seama autorităților locale deja al treilea an” și că „acest lucru trebuie să fie asigurat de minister și de cei de la guvernare”.

„Pentru municipiul Chișinău, Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPA) a constituit o echipă mobilă formată din 11 registratori, care oferă suport cetățenilor la înregistrarea pentru compensațiile la energie, atât în toate cele cinci sectoare ale capitalei, cât și la sediul MMPS. Măsura continuă practica aplicată și în sezoanele precedente și are drept scop facilitarea accesului solicitanților la program și sprijinirea procesului de înregistrare la nivel local”, a declarat Ciorici.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a reacționat și la afirmațiile edilului precum că „unii cetățeni spun că nu pornesc deocamdată căldura, chiar dacă este frig în casă, iar alții au spus că au datorii și nu sunt conectați la agentul termic”.

„În ceea ce privește deconectarea de la agentul termic, aceasta nu este posibilă, deoarece sistemul de încălzire este comun pentru întregul bloc, iar deconectarea unui singur apartament ar putea afecta funcționarea sistemului și ar crea probleme celorlalți locatari. Cât despre soluția la nivel general, modificăm Legea nr. 340, astfel încât să fie interzisă deconectarea de la sursa de încălzire a beneficiarilor de compensații, cu condiția ca aceștia să își onoreze obligațiile de plată, achitând cel puțin 50% din valoarea facturii”, a comunicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

***

Menționăm că actuala Lege nr. 340 privind interzicerea deconectărilor de la serviciile locativ-comunale în perioada rece a anului prevede că gospodăriile casnice nu pot fi deconectate dacă au un grad de vulnerabilitate energetică foarte ridicat sau ridicat și achită o parte din datoria neachitată pentru perioada curentă de facturare. Astfel, gospodăriile cu vulnerabilitate foarte ridicată trebuie să achite cel puțin 50% din suma datorată, iar cele cu vulnerabilitate ridicată – cel puțin 60%. De asemenea, datoriile acumulate în perioada rece a anului nu trebuie să depășească 5000 de lei pentru gazele naturale și energia termică și 1500 de lei pentru energia electrică.

***

Amintim că, începând cu 2 noiembrie, consumatorii casnici din Republica Moldova se pot înregistra pe platforma compensatii.gov.md pentru a beneficia de compensații la energie. În timpul unei conferințe de presă, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a oferit mai multe detalii despre mecanismul de acordare a acestora. Totodată, ministra a spus că gospodăriile beneficiare de compensații nu vor putea fi deconectate de la serviciile comunale pe durata sezonului rece, noiembrie-martie, cu condiția să achite cel puțin 50% din valoarea facturii. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: