tv8.md

Agenția Proprietății Publice îndeamnă Avia Invest să-și execute obligațiile contractuale

Compania Avia Invest nu își execută obligațiile stabilite în programul investițional. Mai mult, „au fost acumulate restanțe la capitolul investiții în valoare de 66,2 milioane de euro”. Cel puțin, despre acest lucru a anunțat Agenția Proprietății Publice prin intermediul unui comunicat de presă.

„Comisia a constatat că, concesionarul nu cooperează cu autoritățile, în special cu Agenția de Supraveghere Tehnică, și nu prezintă actele solicitate pentru verificarea volumul lucrărilor efectuate. La insistența comisiei, Avia Invest SRL a promis accesul Agenției de Supraveghere Tehnică, după data de 15 iunie”, a informat Agenția Proprietății Publice.

Aceeași sursă menționează că „Avia Invest SRL și-a exprimat dezacordul cu modificările legislative privind achitarea în bugetul de stat a taxei aeroportuare în mărime de 50% din tariful de 9 euro per pasager la plecare, perceput de concesionar. Se insistă la încasarea în continuare a unui venit net de 9 euro pentru a nu înregistra o diminuare a veniturilor”.

Amintim că pe 5 iunie, Avia Invest a anunțat că Primăria Chișinău refuză în continuare să ofere certificat de urbanism pentru construcția unui nou terminal.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acordul tehnico-militar semnat la Kiev a fost publicat. Cum vor colabora Moldova și Ucraina în următorii cinci ani

Guvernul a făcut public pe 11 noiembrie, cu o zi înainte de votul Cabinetului de miniștri, textul integral al acordului de cooperare tehnico-militară cu Ucraina, semnat la Kiev pe 26 octombrie.

Pe 10 noiembrie, Guvernul a publicat, inițial, în agenda ședinței doar proiectul de lege privind ratificarea acordului. Întrebat de NewsMaker când va fi publicat textul integral, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a spus că acordul „urmează să fie făcut public în următoarele zile”. Mai târziu, Guvernul a publicat și nota de fundamentare, din care NewsMaker a explicat principalele prevederi ale acordului – AICI.

Acordul are 12 articole și a fost încheiat pe cinci ani, cu prelungire automată pentru perioade de câte cinci ani. Oricare dintre cele două țări poate iniția suspendarea acordului dacă apare o amenințare iminentă la adresa securității naționale, a suveranității sau a neutralității sale.

Cele două țări urmează să colaboreze la modernizarea, repararea și întreținerea tehnicii militare și a armamentului. Acordul mai prevede schimb de experiență în achiziția de echipamente militare, pregătirea specialiștilor și proiecte comune de cercetare și dezvoltare.

Ucraina și Moldova urmează să coopereze, totodată, în apărarea cibernetică, protejarea infrastructurii critice și să întreprindă acțiuni comune în caz de dezastre sau în cadrul misiunilor umanitare.

Documentul permite și donații de echipamente neletale, cum ar fi ambulanțe, autospeciale și drone pentru misiuni în afara operațiunilor de luptă.

Articolul 4 prevede că aplicarea acordului trebuie să respecte statutul de neutralitate al Republicii Moldova. Activitățile desfășurate în baza lui nu pot contribui, direct sau indirect, la operațiuni militare într-un conflict armat.

„Prezentul acord nu poate fi interpretat ca permițând dislocarea de trupe militare străine pe teritoriul Republicii Moldova”, mai precizează Articolul 4.

Dacă miniștrii aprobă proiectul pe 12 noiembrie, acesta va fi transmis Parlamentului spre ratificare. Acordul va intra în vigoare după ce ambele țări își vor comunica, pe cale diplomatică, încheierea procedurilor interne.

MA by ecaterinaarvintii

Reamintim, acordul a fost semnat de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și de Yevhenii Khmara, din partea Ucrainei, în timpul vizitei la Kiev a unei delegații moldovenești conduse de premierul Vasile Tofan. După semnarea acordului, Partidul Socialiștilor a cerut publicarea integrală a documentului și a declarat că acesta ar putea implica Republica Moldova în război. Guvernul a respins acuzațiile, iar ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat atunci că textul va fi publicat când documentul va ajunge în Parlament.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: