diez.md

Agitație electorală la universitate? Ziare de partid și discurs politic la Institutul de Educație Fizică și Sport

Veaceslav Manolachi, profesor la Institutul de Educație Fizică și Sport și vicepreședinte al Mișcării „Respect Moldova”, ar fi ținut un discursur electoral și ar fi împărțit ziare de partid în timpul orelor. Informația a fost comunicată pentru TV8 de către un grup de studenți ai instituției de învățământ. Manolachi a recunoscut că a făcut campanie pentru „Respect Moldova”, care este condusă de Marian Lupu, dar susține că acest lucru s-ar fi întâmplat în pauză.

Studenții, care au dorit să rămână anonimi, au precizat pentru că ziarele de partid le-au fost împărțite pe 11 septembrie și au venit la pachet cu un discurs electoral. Pentru asta lui Veacesalv Manolachi i s-a rezervat timp la ora de anatomie.

Contactat de sursa citată, vicepreședintele Mișcării „Respect Moldova” a spus că a respectat legea.

„Nu am eu influență asupra studenților sau ceva. Eu le-am explicat programul și le-am dat câte un ziar. Și asta a fost toată situația. La repaos, înainte de a se începe lecția cu zece minute. Când s-a început lecția, eu deja nu eram”, a menționat acesta.

La rândul său, directorul Institutului de Educație Fizică și Sport, Viorel Dorgan, a declarat că în timpul orelor nu se face agitație electorală.

„Toate activitățile acestea se fac în afara orelor și doar cu acordul celor care vor să participe și este locație specială pentru asta. Casa de cultură a universității doar acolo se desfășoară. Vom lua atitudine față de asta și vom purta discuții cu profesorii. Toți au fost preîntâmpinați în acest sens”, a subliniat Viorel Dorgan.

Potrivit legislației, folosirea resurselor administrative în scopuri electorale se pedepsește cu amendă de până la 15 000 de lei cu privarea de dreptul de a deține anumite funcții sau de a desfășura anumite activități pe un termen de până la un an.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UNIAN

Minime de până la +1°C: cum va fi vremea în Republica Moldova săptămâna viitoare

În perioada 2-8 noiembrie, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi minime de până la +1°C și maxime de până la +13°C. În majoritatea zilelor, cerul va fi noros. Pentru anumite zile, în centrul și sudul țării sunt prognozate ploi slabe. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, valorile termice vor varia între +5°C și +8°C pe parcursul zilei. Noaptea, acestea vor oscila între +1°C și +3°C. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în a doua parte săptămânii.

Ploi nu sunt prognozate. Întreaga săptămănă, cerul va fi noros.

În centrul țării, la Chișinău, valorile termice vor varia între +8°C și +11°C pe parcursul zilei. Noaptea, acestea vor oscila între +5°C și +7°C. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în a doua parte a săptămânii.

Pentru ziua de marți sunt prognozate ploi slabe. În celelalte zile, cerul va fi noros.

În sudul țării, la Cahul, valorile termice vor varia între +10°C și +13°C pe parcursul zilei. Noaptea, acestea vor oscila între +6°C și +8°C. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în a doua parte a săptămânii.

Pentru zilele de luni și marți sunt prognozate ploi slabe. În celelalte zile, cerul va fi noros.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: