Андрей Мардарь / NewsMaker

Ala Nemerenco, despre implicarea medicilor moldoveni într-un spital din România: „E o onoare și o cinste pentru noi”.

Ministra Sănătății Ala Nemerenco afirmă că în România situația epidemiologică este una critică, cu indicatori de două ori mai mari decât în Republica Moldova. Din acest considerent, 22 de medici și asistenți medicali vor merge pe 18 octombrie, la spitalul modular din Lețcani, Iași.

Potrivit ministrei, acolo este nevoie urgent de personal medical.

„România a fost mereu alături de noi la greu. La început de pandemie când abia învățam cu toții, ne-au trimis acea bravă echipă de medici în ajutor. A venit un ajutor de milioane de euro primit sub “rușinosul pod”. Apoi în iarna lui 2021, coloane de camioane pline iarăși cu echipamente au împânzit PMAN. Și cel mai important gest – vaccinul salvator, peste jumătate de milion de doze. E o onoare și o cinste pentru noi să putem răspunde la fel”, a scris Ala Nemerenco într-o postare pe Facebook.

În ultimele 24 de ore în România au fost confirmate 15.828 de cazuri noi de COVID-19. Alte 365 de decese au fost raportate de autorități. Bilanțul infectărilor cu Covid a ajuns la 1.430.475 iar 41.130 de persoane și-au pierdut viața.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

halktoplushu.md

Cenzură la televiziunea publică din Găgăuzia? Raportul privind activitatea GRT, pe masa Comisiei permanente a Adunării Populare

În activitatea postului public de televiziune din autonomia găgăuză se atestă încălcări ale libertății de exprimare și răspândire de informații neveridice. Acestea sunt constatările Comisiei permanente a Adunării Populare a Găgăuziei (APG) pentru probleme juridice, drepturile omului, legalitate, ordine publică politică informațională și mass-media, după examinarea raportului Consiliului de Supraveghere al GRT privind activitatea televiziunii.

Potrivit unui comunicat emis de APG, membrii Comisiei, reuniți în ședință pe 21 noiembrie, au discutat despre subiecte și probleme legate de activitatea GRT. Aceștia au constatat că postul TV își desfășoară activitatea cu încălcarea libertății la exprimare și pluralismului de opinii, dar și cu răspândirea de informații neveridice.

Unii membri ai Comisiei au semnalat existența unor cazuri de cenzură la „Gagauziya Radio Televizionu”, fapt categoric interzis de lege”, se mai arată în comunicat.

În urma discuțiilor, Comisia a recunoscut drept nesatisfăcătoare activitatea conducerii GRT și a cerut Consiliului de Supraveghere să verifice dacă directorul televiziunii, Vasile Dermenji, corespunde funcției sale. De asemenea, aceasta a recomandat includerea raportului Consiliului de Supraveghere al GRT în ordinea de zi a Adunării Populare, în vederea examinării documentului.

Amintim că Consiliul de Supraveghere al GRT a demarat verificările asupra activității televiziunii la solicitarea APG, în urma recepționării raportului final al Consiliului Audiovizualului privind reflectarea alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Documentul a constat multiple încălcări ale Codului serviciilor media audiovizuale admise de televiziunea publică regională.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: