Tudor Mardei | NewsMaker

Alegerile parlamentare, în atenția Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului: și-a lansat misiunea

Mai mulți observatori ai Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) vor monitoriza alegerile parlamentare din 28 septembrie din Republica Moldova. Biroul, parte a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), va publica un raport cu aproximativ două săptămâni înainte de scrutin, în prima zi după alegeri și la câteva luni de la încheierea procesului electoral. Pe 15 august, la Chișinău, ODIHR și-a lansat oficial misiunea de observare a alegerilor.

Potrivit OSCE, deschiderea misiunii a avut loc ca urmare a unei invitații din partea autorităților Republicii Moldova. Misiunea este condusă de Jillian Stirk și constă într-o echipă de bază formată din 15 experți, cu sediul la Chișinău. ODIHR va fi însoțit și de 30 de observatori pe termen lung, care vor fi detașați pe teritoriul țării, din 22 august. Biroul plănuiește de asemenea să solicite 200 de observatori pe termen scurt, care să ajungă cu câteva zile înainte de ziua alegerilor.

„Misiunea va evalua desfășurarea alegerilor pentru a vedea conformitatea cu angajamentele OSCE și alte obligații și standarde internaționale, precum și cu legislația națională. Observatorii vor monitoriza îndeaproape toate aspectele procesului electoral, incluzând modul de desfășurare al campaniei pe rețelele sociale (și nu numai), desfășurarea activității administrației electorale la toate nivelurile, legislația electorală și implementarea ei, finanțarea campaniei, acoperirea mediatică și soluționarea disputelor electorale. Observatorii vor evalua de asemenea implementarea recomandărilor anterioare ale ODIHR privind alegerile”, au comunicat reprezentanții OSCE.

Potrivit sursei, în ziua alegerilor, misiunii ODIHR i se vor alătura delegați ai Adunării Parlamentare a OSCE, Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și Parlamentului European pentru a observa deschiderea secțiilor de votare, procesul de vot, numărarea voturilor și centralizarea rezultatelor.

ODIHR va publica un raport interimar cu aproximativ două săptămâni înainte de ziua alegerilor, iar observațiile și concluziile preliminare ale misiunii de observare vor fi prezentate într-o conferință de presă în prima zi după alegeri. Un raport final privind întregul proces electoral, care va conține și recomandări, va fi publicat de ODIHR la câteva luni după încheierea procesului electoral.

Sursa a menționat că misiunea de observare ODIHR și misiunea OSCE în Moldova operează independent, sub mandate diferite.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Afacerea ta nu valorează nimic fără tine în ea

O afacere care depinde complet de fondator nu poate fi vândută și valorează puțin ca activ. Diferența dintre un loc de muncă bine plătit și o afacere reală stă în structură.

Există un test dur, dar corect, pentru valoarea unei afaceri. Dacă fondatorul ar dispărea din ea mâine, cât ar mai valora? Pentru multe firme din Moldova, răspunsul sincer este că foarte puțin, pentru că totul, de la clienți la decizii și relații, este legat de o singură persoană. O astfel de afacere nu este un activ, ci un loc de muncă foarte solicitant, pe care proprietarul nu îl poate vinde și de care nu poate ieși.

Un loc de muncă deghizat în afacere

Când proprietarul este singurul care știe cum funcționează totul, firma nu are valoare independentă de el. Nu poate fi vândută la un preț real, pentru că un cumpărător nu cumpără o afacere, ci dependența de un om care va pleca. Nu poate fi extinsă, pentru că fiecare punct nou ar avea nevoie de o copie a fondatorului. Este o capcană confortabilă cât timp merge, dar fără ieșire și fără valoare la final.

De ce se ajunge aici

Majoritatea afacerilor sunt pornite de oameni foarte buni în meseria lor, dar pe care nimeni nu i-a învățat să construiască o companie care funcționează fără ei. Așa apare firma centrată pe fondator. Nu este un defect personal, ci o etapă sărită: trecerea de la a fi cel care face totul la a construi o structură care produce valoare și în absența ta.

Ce oferă Diagnosticul Strategic

Diagnosticul Strategic evaluează pe cifre reale finanțele, echipa și procesele și trasează calea către o afacere care funcționează fără tine. Este primul pas prin care fondatorul poate transforma afacerea într-un activ vandabil, nu doar într-un loc de muncă. Primul pas nu costă nimic. Antreprenorii interesați pot programa un diagnostic al afacerii direct pe site.

Bigger Capital este o companie de consultanță strategică fondată de Sergiu Diaconu, cu aproximativ 30 de ani de experiență antreprenorială și mentoratul a peste 1.000 de antreprenori.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: