Vladislav Culiomza / Reuters

Alegerile parlamentare: PAS vs Blocul Patriotic – cine conduce în fiecare raion și municipiu (HARTĂ)

În urma alegerilor parlamentare de duminică, toate voturile exprimate pe teritoriul Republicii Moldova au fost numărate. În străinătate au fost procesate voturile din 300 de secții dintr-un total de 301. Pe teritoriul țării, Partidul Acțiune și Solidaritate conduce în Chișinău și în alte 25 de raioane și municipii, în timp ce Blocul Patriotic, clasat pe locul II, este lider în Găgăuzia, în regiunea transnistreană și în opt alte raioane și municipii. Rezultatele, încă preliminare, se regăsesc pe site-ul Comisiei Electorale Centrale (CEC).

Potrivit datelor preliminare ale CEC, la Chișinău, PAS a obținut 52,68%. Pe locul II s-a clasat Blocul Patriotic, cu 21,26%, iar pe locul III se află Blocul Alternativa, din care face parte și primarul capitalei, Ion Ceban, cu 14,48%.

PAS este lider și la: Drochia, Soroca, Florești, Glodeni, Fălești, Sîngerei, Șoldănești, Telenești, Ungheni, Rezina, Orhei, Călărași, Nisporeni, Strășeni, Dubăsari, Criuleni, Ialoveni, Hîncești, Anenii Noi, Căușeni, Ștefan Vodă, Cimișlia, Leova, Cantemir și Cahul.

Blocul Patriotic este lider la: Briceni, Ocnița, Dondușeni, Edineț, Rîșcani, Bălți, Basarabeasca, Taraclia și în regiunea transnistreană și în Găgăuzia.

NewsMaker

Pe 28 septembrie, în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare. Conform rezultatelor după numărarea a 99,96% din procesele verbale, în Parlament ar intra două blocuri electorale și trei partide, unul dintre acestea fiind PAS, care ar obține o nouă majoritate parlamentară. PAS a obținut 50,17%. Pe locul II s-a clasat Blocul Patriotic – 24,18%, urmat de Blocul Alternativa – 7,97%, Partidul Nostru – 6,20% și Partidul „Democrația Acasă” – 5,62%.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Digi24.ro

România: Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT. Procurorii fac percheziții la locuința sa

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din România, a fost ridicat luni, 21 septembrie, din trafic de procurorii DIICOT și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde au loc percheziții. Anchetatorii fac cercetări într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, relatează Digi24. Prejudiciul în dosar este estimat la peste 1,1 milioane de euro.

Potrivit unor surse judiciare citate de Digi24, Georgescu a fost oprit în trafic și dus la locuința sa din Mogoșoaia pentru ca percheziția să fie efectuată în prezența sa.

În total, procurorii DIICOT și polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au pus în aplicare, luni, cinci mandate de percheziție domiciliară în București și în localitățile Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea.

Ancheta vizează constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Potrivit DIICOT, grupul ar fi fost constituit în septembrie 2021 și ar fi fost format din trei persoane: doi cetățeni români, de 64 și 47 de ani, și un cetățean italian, în vârstă de 56 de ani.

Conform informațiilor prezentate de procurori, una dintre persoanele vătămate ar fi fost convinsă că poate obține o finanțare de șase milioane de euro de la o instituție bancară, cu condiția depunerii unei garanții. Victima ar fi transferat astfel peste un milion de euro.

Ulterior, suspecții i-ar fi spus că valoarea finanțării poate fi majorată până la 15 milioane de euro, dacă este depusă o garanție suplimentară. În urma acestei solicitări, persoana vătămată ar mai fi transferat 100 000 de euro. Potrivit DIICOT, prejudiciul total depășește 1,1 milioane de euro.

Surse judiciare citate de presa română susțin că ancheta în acest caz a început anterior și că dosarul a fost deschis după o plângere depusă de un om de afaceri. În septembrie 2025, DIICOT confirmase existența unui dosar penal in rem pentru constituire de grup infracțional organizat și înșelăciune. La acel moment, ancheta era desfășurată fără ca vreo persoană să aibă calitatea de suspect.

După efectuarea perchezițiilor, persoanele vizate urmează să fie audiate la sediul DIICOT – Structura Centrală.

Anchetatorii au precizat că cercetările sunt în desfășurare, iar persoanele vizate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

Amintim că Călin Georgescu este fost candidat independent la alegerile prezidențiale din România din 2024. El a câștigat primul tur, dar alegerile au fost anulate de Curtea Constituțională pe 6 decembrie 2024, după desecretizarea unor documente privind presupuse ingerințe externe, atacuri cibernetice și nereguli în campania sa de pe rețelele sociale.

Georgescu este vizat și în altă cauză penală. În septembrie 2026, DIICOT a făcut percheziții la locuința sa într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul fiind estimat la peste 1,1 milioane de euro. El beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: