parlament.md

Alexei Gherțescu este noul președinte al Consiliului Concurenței

Alexei Gherțescu a fost numit în funcția de membru și președinte al Consiliului Concurenței. Hotărârea respectivă a fost adoptată, în cadrul ședinței plenare de astăzi, cu majoritatea voturilor deputaților. 

Tot astăzi, Alexei Gherțescu a depus jurământul în fața forului legislativ.

Alexei Gherțescu este licențiat în drept și absolvent al programului de master în dreptul civil. A activat în cadrul Cabinetului de avocat ”Alexei Ghertescu”, Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, a fost lector la Universitatea Libera Internațională din Moldova, deține experiență de muncă în cadrul unor companii private.  Este membru al Uniunii avocaților din Moldova.

Fostul președinte al Plenului Consiliului Concurenței, Marcel Răducan, a fost demis din funcție din data de 11 august 2021, în baza cererii de demisie.

Membrii Plenului Consiliului Concurenţei, inclusiv preşedintele, sunt numiţi în funcţie prin hotărâre a Parlamentului, la propunerea Preşedintelui Parlamentului, cu avizul comisiei parlamentare de profil.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Nova Post a deschis primul spațiu de poștomate din Republica Moldova

Noul spațiu de poștomate al companiei Nova Post, amplasat pe Bulevardul Dacia 62C (în orășelul Aeroportului din Chișinău), răspunde celor mai noi tendințe de urban logistics și asigură un serviciu de livrare rapid și accesibil pentru locuitorii din zonă, precum și pentru cei aflați în tranzit.

Noua locație oferă o infrastructură modernă, concepută pentru a gestiona un volum mare de colete și pentru a reduce timpii de așteptare. Noua locație oferă o infrastructură modernă, concepută pentru a gestiona un volum mare de colete și pentru a reduce timpul de așteptare. Spațiul are o suprafață totală de 115 m², iar linia de poștomate se întinde pe 35 de metri, fiind formată din 66 de secțiuni și 624 de celule. Astfel, acesta devine cel mai mare spațiu de poștomate din țară, transformând zona aeroportului într-un punct strategic de micro-logistică urbană.

Alegerea orășelului Aeroportului nu este întâmplătoare. Fiind un nod de tranzit intens și o zonă rezidențială aflată în continuă dezvoltare, locația reprezintă mediul ideal pentru implementarea conceptelor de livrare din noua generație. În țările din Uniunea Europeană, spațiile dedicate de tip delivery room sunt deja integrate ca infrastructură de bază în zonele circulate și în ansamblurile rezidențiale, pe fundalul creșterii accelerate a comerțului online.

„Nova Post implementează sistematic principiul aproximației maxime față de client și instalează poștomate direct lângă case. Acest format îl numim «accesibilitate în papuci», deoarece locuitorii pot primi colete literalmente în papuci și halat, 24/7, rapid și fără cozi. Poștomatele devin o parte integrantă a infrastructurii rezidențiale, la fel ca lifturile sau parcările. De aceea, am integrat un format nou pentru Moldova și planificăm să completăm spațiul cu servicii suplimentare”, declară Serhii Shapran, CEO Nova Post în Moldova.

În prezent, în spațiul de poștomate este posibilă doar primirea coletelor. Pe viitor, funcționalitatea va fi extinsă, urmând să devină posibilă atât păstrarea lucrurilor, cât și expedierea coletelor. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: