Igor Grosu/Facebook

Aliați NATO și-ar putea da întâlnire, în 2024, în Moldova. Grosu: „Pentru noi, securitatea este o prioritate”

Republica Moldova ar putea găzdui, în 2024, următorul seminar Rose Roth al  Adunării Parlamentare a NATO. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, care se află într-o vizită oficială la Praga.

„La Praga, am avut o întrevedere cu noul președinte al Adunării Parlamentare a NATO, Michal Szczerba. În cadrul discuțiilor, am convenit ca următorul seminar la nivel de alianță și de cooperare între țările Europei Centrale și de Est denumit Rose Roth să fie organizat în 2024 în Republica Moldova”, anunță Igor Grosu.

Oficialul susține că pentru guvernare, „securitatea Republicii Moldova este o prioritate”. Parlamentarul dă asigurări în acest context că Chișinău face „tot ce îi stă în puteri” pentru a proteja cetățenii.

„Vom continua să întărim reziliența instituțiilor, fiindcă vrem să trăim în pace și să contribuim la pacea și securitatea de pe continentul european. I-am urat succes domnului Szczerba în noua postură și i-am mulțumit că Republica Moldova se regăsește printre țările prioritare pe agenda sa de activitate”, a mai scris Igor Grosu.

De menționat că președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat, pe 24 octombrie, la cel de-al doilea Summit parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea. Reuniunea a avut loc la Praga, fiind organizată de către Ucraina și Republica Cehă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Promo-LEX propune modificări la Codul electoral: Ce recomandă pentru alegerile din Găgăuzia

Promo-LEX recomandă Parlamentului să adopte rapid doar modificările necesare organizării alegerilor din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie. În același timp, organizația consideră că restul amendamentelor propuse la Codul electoral trebuie supuse unui proces separat de consultare publică. Recomandările au fost transmise Parlamentului împreună cu un set de propuneri privind condițiile de vot și regulile de înregistrare a candidaților.

În special, Promo-LEX propune ca la vot să poată participa doar cetățenii înregistrați în Autonomie cu cel puțin un an înainte de scrutin. Totodată, Asociația recomandă reducerea perioadei de domiciliu pentru candidații la funcția de deputat în Adunarea Populară, de la cinci la trei ani.

În cazul candidaților la funcția de bașcan, experții consideră că aceștia trebuie să locuiască neapărat în Găgăuzia la momentul alegerilor. În plus, Promo-LEX propune anularea cerinței privind colectarea a 1.500 de semnături pentru înregistrarea candidaților la funcția de guvernator. Potrivit Asociației, acest prag „depășește unu la sută din numărul total de alegători”.

Amintim că alegerile din Găgăuzia sunt stabilite pe 15 noiembrie. Totuși, desfășurarea lor este pusă sub semnul întrebării, deoarece, în urma deciziei Curții Constituționale, vechea procedură de organizare a scrutinului în Autonomie nu mai este valabilă.

Pentru a reglementa situația, deputații PAS au elaborat modificări la Codul electoral. Președintele Adunării Populare, Valentin Gaidarji, a criticat inițiativa. Acesta a declarat că proiectul este promovat în grabă, fără consultări cu Comratul, iar cei 32 de deputați PAS l-ar fi semnat practic în „două minute”.

Recent, președinta Maia Sandu a declarat că alegerile din Găgăuzia „ar putea avea loc până la sfârșitul anului”, fără să confirme data de 15 noiembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: