Лада Кравчик

Alte 118 persoane s-au tratat de coronavirus. Care este starea de sănătate a celorlalți pacienți

Alte 118 persoane s-au tratat de coronavirus și au fost externate. Bilanțul celor vindecați a ajuns la 9081, informează Ministerul Sănătății.

Totodată, 469 de pacienți se află în stare gravă, dintre care 30 de persoane sunt conectate la aparatul de respirație artificială. 1181 de persoane au o stare de sănătate de gravitate medie, iar ceilalți au o stare satisfăcătoare.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 Chișinău, au fost internate 40 persoane cu suspecție la COVID-19.

Precizăm că până la ora actuală, în Republica Moldova sunt confirmate 16 080 cazuri de infecție cu noul tip de coronavirus.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

AFP VIA GETTY IMAGES

Numărul morților în urma inundației de la granița dintre Nepal și Tibet se apropie de 500. Avertismente privind posibile noi calamități

469 de persoane au murit în urma inundațiilor. Cifra a fost anunțată în dimineața zilei de 28 august de poliția din Nepal. Peste 800 de persoane sunt date dispărute. În Tibet, potrivit presei chineze, au murit cel puțin trei persoane, iar peste 550 de oameni nu au mai putut fi contactați după inundații. O parte semnificativă dintre persoanele date dispărute sunt turiști. Între timp, operațiunile de salvare continuă, însă sunt îngreunate de riscul producerii unor noi inundații, relatează BBC.

Premierul Nepalului, Balendra Shah, a declarat că peste 13 000 de membri ai forțelor de securitate sunt implicați în operațiunile de căutare și salvare. Potrivit acestuia, pe parcursul zilei de joi, au fost efectuate 69 de zboruri către zona calamitată, în urma cărora au fost salvate 573 de persoane.

Joi au apărut, de asemenea, avertismente cu privire la posibile noi calamități. Serviciul pentru Situații de Urgență din Nepal a avertizat că riscul producerii unor noi inundații este în creștere: nivelul apei în lacul format în urma unui baraj de resturi pe râul Bhotekoshi, în locul în care s-a produs prima inundație, crește și există riscul ca apa să se reverse. Acest lucru s-ar putea întâmpla în jurul datei de 1 septembrie, a relatat presa de stat chineză, citând Ministerul Resurselor de Apă.

***

Amintim că, în Nepal, la granița cu Tibet, pe 26 august s-a produs o inundație provocată de o viitură de noroi și pietre. La ziua de joi, se cunoștea despre 170 de decese și peste 1000 de persoane dispărute. Cauza inundației ar putea fi un bloc uriaș de gheață care s-a prăbușit într-un râu de munte. Potrivit Reuters, printre persoanele date dispărute în Nepal după inundație se numără cetățeni străini din 29 de țări. 

NewsMaker a întrebat pe 27 august Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova dacă printre turiștii dispăruți se află și cetățeni moldoveni. Instituția a remis un comunicat al Ambasadei Republicii Moldova în China, care a făcut apel la cetățenii Republicii Moldova aflați în zona de risc sau în localitățile învecinate să manifeste prudență, să urmeze indicațiile autorităților locale și să contacteze ambasada dacă au nevoie de asistență consulară. Totodată, ambasada a rugat rudele cetățenilor moldoveni „cu care s-a pierdut legătura sau care au fost declarați dispăruți și dați în căutare să informeze fără întârziere Ambasada Republicii Moldova, oferind toate datele disponibile care ar putea contribui la identificarea și localizarea acestora”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: