interfax.ru

Alte două laboratoare au confirmat că Navalnîi a fost otrăvit cu o substanță din grupul Noviciok

Guvernul german a anunţat că alte două laboratoare au confirmat în mod independent că Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok şi a îndemnat din nou Rusia să coopereze în anchetă, informează Agerpres cu referire la Reuters.

Laboratoare specializate din Suedia şi Franţa au confirmat rezultatele iniţiale din Germania, a anunţat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert.

„Facem din nou apel către Rusia să dea explicaţii cu privire la evenimente. De asemenea, suntem în strâns contact cu partenerii noştri europeni pentru următorii paşi”, a declarat Seibert.

Amintim că Alexei Navalnîi a fost spitalizat într-un spital din Omsk pe 20 august, după ce i s-a făcut rău la bordul unui avion cu care se deplasa spre Moscova. Familia și susținătorii politicianului au declarat că acesta ar fi fost otrăvit. Reprezentanții spitalului din Omsk au declarat că în organismul lui Navalnîi nu au fost găsite urme de otravă. Medicul-șef al spitalului susține că Navalnîi a suferit un dezechilibru al carbohidraţilor.

Apropiații lui Navalnîi au decis să îl transporteze într-o clinică din Germania, însă medicii din Omsk au refuzat acest lucru, motivând că starea politicianului este instabilă. Medicii au permis transportarea în Germania a lui Navalnîi abia pe 21 august. În dimineața de 22 august, acesta a fost transferat la spitalul Charité din Berlin.

Ulterior, pe 2 septembrie, guvernul german a anunțat că în corpul lui Alexei Navalnîi au fost găsite urme de substanțe otrăvitoare din grupul Noviciok. Pe 10 septembrie, Navalnîi a fost scos din coma medicală.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Criza apei pe Nistru se agravează: Ucraina nu mai poate asigura debitul minim

Situația hidrologică a Nistrului s-a agravat, iar autoritățile ucrainene nu mai pot asigura debitul minim de apă menținut până acum, pentru a evita epuizarea rezervelor și sistarea totală a aprovizionării cu apă a localităților afectate din Ucraina, informează Ministerul Mediului. Anunțul a fost făcut de Ministerul Mediului al Republicii Moldova, marți, 29 septembrie, după o ședință extraordinară a Comisiei Nistrene.

Conform ministerului, în unele localități din Ucraina, aprovizionarea cu apă se face deja conform unui program, pe ore.

„Partea ucraineană ne-a informat despre imposibilitatea de a deversa un debit mai mare decât cel care intră în lac, pentru a evita epuizarea rezervelor și sistarea totală a aprovizionării cu apă a localităților deja afectate. Debitul minim menținut până la moment nu mai poate fi asigurat, având în vedere că volumul natural de apă care intră în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk este de 27 m3/s în ultimele 2 săptămâni”, a menționat instituția.

Creșterea nivelului apei în lac și, implicit, majorarea deversărilor către Republica Moldova depind de precipitațiile din partea superioară a bazinului hidrografic al Nistrului.

Ministerul Mediului a precizat că autoritățile din Republica Moldova și Ucraina mențin dialogul pe acest subiect. Comisia Nistreană urmează să se întrunească din nou dacă vor apărea noi circumstanțe, pentru a analiza situația și eventualele soluții.

Care este situația pe Nistru

Potrivit Guvernului, nivelul apei în lacul de acumulare Novodnistrovsk a coborât sub pragul critic de 111 metri, față de aproximativ 121,5 metri în condiții normale. La stația de captare de la Cosăuți, nivelul este de circa 2,16 metri, comparativ cu 2,67 metri în perioada în care debitul evacuat din lac era de 60 m³/s. În ultimele 24 de ore, la Cosăuți s-a înregistrat o scădere de aproximativ 23 de centimetri.

Maia Sandu a precizat că, din cauza nivelului scăzut al Nistrului, în câteva localități din Ucraina apa este deja furnizată după un program. Șefa statului a atras atenția și asupra situației de pe Prut, unde debitul evacuat a fost redus la 14 m³/s. Potrivit ei, mai sunt 72 de centimetri până la nivelul la care apa nu va mai putea fi evacuată prin sistemul hidrotehnic.

Pe 29 septembrie, președinta Maia Sandu a solicitat Guvernului, primăriilor și instituțiilor responsabile să pregătească stațiile de captare și să identifice surse alternative, pentru a preveni o criză de apă. Șefa statului a avertizat că seceta a dus la scăderi „dramatice” ale nivelului apei atât în Nistru, cât și în Prut. Potrivit ei, există riscul ca situația din această toamnă să se repete „an de an”, din cauza schimbărilor climatice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: