cotidianul.md

„Am o echipă puternică în spate”. Octavian Țîcu a depus actele la CEC pentru înregistrarea grupului de inițiativă

Liderul Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu, a depus actele la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a înregistra grupul de inițiativă, care va colecta semnături în susținerea candidatului, necesare pentru înscrierea în cursă.

„Nu mai am emoții din mai 1995 când m-am bătut cu Serafim Tudor la campionatul mondial. Am o echipă puternică în spate. Nu cred că pentru un partid care are ambiție de a prelua guvernarea ar trebui să fie o problemă colectarea a 15 mii de semnături”, a declarat Octavian Țîcu.

Menționăm că până în prezent, Andrei Năstase, Renato Usatîi, Tudor Deliu, Maia Sandu și Andrian Candu au depus actele la CEC pentru a înregistra grupurile de inițiativă.

Listele de subscripție cu semnături reprezintă una dintre condițiile pentru înregistrarea pretendenților la fotoliul de șef al statului. Mai exact, potrivit Codului Electoral, este nevoie de „semnăturile a cel puţin 15 000 și nu mai mult de 25 000 de alegători din cel puţin jumătate din numărul unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi ale Republicii Moldova”.

„Se consideră conforme unităţile administrativ-teritoriale în care au fost colectate nu mai puţin de 600 de semnături”, mai spune legea.

Potrivit noului regulament aprobat de Comisia Electorală Centrală, președinte al grupului de inițiativă poate fi ales însuși candidatul la prezidențiale. Instituția va decide înregistrarea grupului în cel mult trei zile de la recepționarea documentelor necesare în acest sens.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Cetățenii vor putea afla dacă datele lor personale au fost accesate în urma atacului cibernetic. Când va fi disponibilă opțiunea

Cetățenii Republicii Moldova vor putea afla ce date personale le-au fost accesate neautorizat în urma atacului cibernetic asupra sistemelor guvernamentale din octombrie 2026. Agenția de Guvernare Electronică (AGE) pregătește o funcționalitate care va permite verificarea acestor informații direct în aplicația EVO sau prin depunerea unei petiții.

Potrivit unui comunicat al AGE, noua opțiune va fi disponibilă în aplicația EVO și în cabinetul personal de pe portalul evo.gov.md. Pentru a verifica informațiile, utilizatorii vor trebui să se autentifice cu semnătura electronică. Astfel, fiecare persoană va putea afla dacă datele sale au fost accesate fără autorizație și, după caz, ce informații au fost vizate.

Funcționalitatea va permite consultarea individuală a informațiilor, într-un mediu securizat, fără ca cetățenii să fie nevoiți să depună o solicitare separată.

Persoanele care nu utilizează aplicația EVO vor putea solicita informațiile direct de la AGE, prin depunerea unei petiții. Aceasta poate fi transmisă online, prin platforma edemocratie.gov.md sau la adresa de e-mail [email protected], cu semnătură electronică. De asemenea, petițiile pot fi expediate prin poștă sau depuse personal la sediul instituției, cu semnătură olografă.

AGE a anunțat că noua funcționalitate din EVO ar urma să fie disponibilă începând cu 27 noiembrie. Petițiile depuse de cetățeni vor fi examinate în termenele prevăzute de lege, iar răspunsurile vor include informațiile validate la momentul comunicării. Acestea vor putea fi completate ulterior, pe măsură ce verificările vor fi finalizate.

În paralel, AGE, Agenția pentru Securitate Cibernetică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică continuă verificarea și consolidarea informațiilor privind datele extrase neautorizat.

Amintim că în urma atacului cibernetic din octombrie asupra sistemelor publice au fost accesate datele personale ale circa 450 000 de cetățeni, față de 750 000, cât se estima inițial. Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri.

Autoritățile dau asigurări că atacatorii nu au obținut acces la conturile bancare ale cetățenilor, însă au avertizat că informațiile extrase ar putea fi combinate și folosite în tentative de înșelăciune.

Pe 30 octombrie, Procuratura Generală a precizat pentru NM că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: