Timp de șapte ani, Roman (la rugămintea sa, numele i-a fost schimbat) mergea la muncă în Rusia și în Europa. El spune că nu dorea să lucreze în orașul natal Bălți pentru un salariu mic și fără nicio perspectivă. „Nu văd aici un viitor, de aceea și cutreieram țările și orașele. Și iată că odată, am ajuns", a oftat Roman. Deja de o lună, el este pacient al Institutului de Ftiziopneumologie din Chișinău. Este internat în secția pentru bolnavii de tuberculoză rezistentă la medicamente multiple.

A fost diagnosticat aproape întâmplător, când el a decis să lucreze în Moldova și trebuia să fie supus unui examen medical. Văzând rezultatele radiografiei, medicii l-au trimis pe Roman la Dispensarul Ftiziopneumologic din Bălți. Analizele suplimentare au confirmat că el e bolnav de tuberculoză.

El bănuiește că s-a îmbolnăvit atunci când s-a odihnit într-o companie. „Sunt oameni bolnavi de tuberculoză, care nici nu conștientizează seriozitatea acestei maladii. Ei încearcă să se trateze prin propriile metode. Însă ei nu pot controla, dacă sunt ori nu contagioși. Omul se simte bine, iar într-o zi – hop! Și începe să producă această bacterie", menționează Roman.

Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, aproape un sfert din populația lumii este purtătoare a bacilului Koch „adormit", care provoacă tuberculoza. Vicedirectorul Institutului de Ftiziopulmonologie, Valentina Vilc, în Moldova, purtători ai infecției TBC pot fi până la o treime din populație.

Ftiziatrul precizează că „bacteria poate dormi toată viața fără a se trezi vreodată, dar se va trezi dacă îi vor fi create condiții".

Vaccinul împotriva BCJ nu vă poate asigura că nu vă veți îmbolnăvi: vaccinul salvează garantat doar de tuberculoza generalizată (care afectează multe organe interne) și alte forme complicate de tuberculoză.

Tuberculoza se transmite doar pe cale aeriană. O simplă comunicare cu purtătorul de bacterii nu este suficientă: este nevoie de un contact îndelungat, în încăpere închisă, iar bolnavul ar trebui să vorbească tare ori să tușească.

„Adesea, se îmbolnăvesc familii întregi, din cauza contactului strâns și nicidecum pentru că tuberculoza s-ar transmite prin ereditate. Iată încă un simplu exemplu: autobuzele care pleacă în Europa sau la Moscova. Acestea merg aproape o zi întreagă. Într-un asemenea mijloc de transport, este suficientă prezența unui singur bolnav de tuberculoză, ca oamenii cu imunitate slabă să riște să se îmbolnăvească", susține Vilc.

Doar bolnavii cu așa-numita formă deschisă de tuberculoză produc bacilul Koch. Ftiziatrul a precizat că diferența dintre forma deschisă și cea închisă se vede foarte bine în imaginile obținute în urma radiografiei. În cazul formei închise, în imagini se văd pete. „Pata înseamnă începutul îmbolnăvirii de tuberculoză, infiltrarea pulmonară. Dacă bolnavul nu se adresează la medic, bacteria trebuie să se „alimenteze" cu ceva. Dar cu ce se alimentează ea? Cu țesutul pulmonar", precizează medicul.

Când boala progresează și în plămâni se formează o gaură, în timpul tusei, bolnavul elimină bacteriile care s-au acumulat în plămâni. Și doar atunci devine contagios.

La Roman, a fost depistată forma închisă de tuberculoză. El a început să se trateze, supravegheat de ftiziatru, la Dispensarul Ftiziatric din Bălți, în condiții de ambulatoriu. Recunoaște însă că era cam neglijent față de tratament: periodic, înceta să mai ia pastile.

Din cauza întreruperilor de tratament, organismul său a dezvoltat rezistență la preparatele din prima linie – medicamentele cele mai eficiente și mai puțin toxice. Tuberculoza s-a acomodat și pastilele obișnuite nu mai aveau efect. Roman a fost diagnosticat cu „tuberculoză cu rezistență multiplă la medicamente" și a fost îndreptat spre Institutul de Ftiziopneumologie din capitală – o asemenea formă de tuberculoză este tratată doar aici și internarea este obligatorie.

Sub supravegherea medicilor, acestor pacienți li se prescriu „manual" medicamentele, uneori – aproape că prin metoda probelor și a erorilor. În prezent, Roman ia preparate mult mai toxice, de linia a doua, care „bat mai puternic asupra organismului".

Preparatele influențează nu doar asupra ficatului. Roman a observat că la mulți vecini de salon apar diferite efecte adverse ale pastilelor – cineva a devenit mai iritabil, cineva – mai nervos, mulți simt slăbiciuni. „Eu simt mai mult o stare de stres, de depresie: unde am nimerit, cât mă voi afla aici, în jur toți sunt bolnavi, ce fac eu aici? Eu sunt unul dintre cei mai tineri de aici. Doar câțiva pacienți de aici au mai puțin de 30 de ani", mai spune Roman.

În timp ce discutam cu Roman, câțiva pacienți fumau la intrarea în secția în care sunt internați bolnavii de tuberculoză.

Roman însă intenționează să se trateze în mod serios. Dar e prea puțin probabil că va reuși să iasă din spital mai devreme decât peste două-trei luni. Unii vecini de-ai săi se află în clinică și câte o jumătate de an.

La începutul anilor 2000, numărul persoanelor din Moldova diagnosticate cu tuberculoză a început să crească simțitor: și-au spus cuvântul consecințele situației dificile din anii 1990. Însă după apogeul morbidității înregistrat în anul 2005, când Moldova a fost în pragul unei epidemii, aceste cifre au început să scadă. Rita Seicaș, coordonator de programe din cadrul Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate (PAS), consideră că indicii au început să se îmbunătățească datorită implementării sistemului de combatere a tuberculozei.

Și în continuare apar probleme ce țin de diagnosticarea timpurie, care de multe ori depinde de pacienți. „Ei se adresează la medic în ultimul moment. Stau acasă prea mult, încearcă toate metodele populare, google-esc, citesc ceva și doar după aceasta merg la medic. Cu cât mai mult timp trece, cu atât este mai complicat tratamentul tuberculozei și cu atât mai rele sunt rezultatele", menționează ftiziatrul Valentina Vilc.
Mulți oameni nu au suficiente cunoștințe despre maladie. Foarte mulți și acum sunt siguri că principalul semn al „ofticăi" este tusea cu sânge. Însă boala progresează altfel.

Pacienții care bănuiesc că ar putea fi infectați cu tuberculoză pot să se adreseze la medicul de familie sau direct la medicul ftiziatru de la clinica raională ori la secția consultații a Institutului de Ftiziopneumologie din Chișinău. Adesea tuberculoza este depistată în timpul tratamentului altor maladii.

În prezent, o dată pe an, medicii încearcă să investigheze în primul rând reprezentanții grupurilor de risc și ai grupurilor cu așa-numită suspectare sporită. Din luna august 2018, în Moldova, funcționează instalațiile raiodologice mobile. Vilc este convinsă că acestea vor permite efectuarea investigației pacienților „inaccesibili" pentru medici, care adesea își fac prea puține griji pentru sănătatea proprie – dependenții de droguri și de alcool, migranții și reprezentanții păturilor social vulnerabile ale populației.

„Radiografia de masă nu ne ajută să depistăm tuberculoza la timp. Ea nu merita resursele care se cheltuiau în acest scop", precizează coordonatorul de programe PAS Rita Seicaș.

În Transnistria, tuberculoza este tratată, în general, conform acelorași programe ca și în Moldova. Însă acolo, radiografia obligatorie de masă, o dată pe an, a fost menținută și ei sunt mulțumiți de rezultatele acesteia.

Diagnosticarea cu tuberculoză a unei persoane nu înseamnă neapărat că ea va fi nevoită să stea în spital câteva luni. Dacă pacientul are formă închisă a maladiei și el nu produce bacilul Koch, nu are patologii asociate și organismul său este sensibil la preparatele de bază, se poate trata în condiții de ambulatoriu. Adică să vină o dată pe zi la medic și, sub supravegherea acestuia, să ia medicamentele necesare.

Pentru aceasta, practic, în fiecare raion din Moldova, pe lângă spitale, sunt create centre comunitare pentru suportul bolnavilor de tuberculoză. În total, în țară sunt 42 de astfel de centre. În ele activează medici ftiziatri, psihologi și asistenți sociali.

Menționăm că centrele comunitare din Moldova au fost create cu susținerea Fondului global de combatere a SIDA, tuberculozei și malariei. Finanțarea va dura până în anul 2020. După aceasta, conform planului, centrele trebuie să treacă la finanțare de stat.

Pentru a-i încuraja pe pacienți să urmeze tratamentul până la sfârșit, Casa Națională de Asigurări în Medicină le alocă îndemnizații – aproape 1000 de lei lunar – și le compensează cheltuielile pentru deplasarea către instituția medicală. Bolnavii într-adevăr au nevoie de răbdare: tratamentul medicamentos durează aproape șase luni și în fiecare zi, ei trebuie să fină după medicamente în instituția medicală.

Iar tratamentul nu trebuie întrerupt în niciun caz. De regulă, boala progresează, iar combaterea ei este mult mai dificilă: din cauza renunțării la medicamente, organismul reușește să se acomodeze și încetează să reacționeze la preparatele „de primă linie".

În afară de pacienții cu formă rezistentă, pe patul de spital ajung și oameni cu formă deschisă de tuberculoză, care produc bacterii, bolnavii cu complicații și boli asociate. Aceștia pot ajunge în staționarul Institutului sau la Spitalul Municipal de Ftiziopneumologie din Chișinău, sau la dispensarul de tuberculoză din Bălți.

La fel ca și mai înainte, nimeni nu-i ține pe pacienți în clinici cu anii. Însă de regulă, bolnavii se află în spital câte două-trei luni. Unii – și câte o jumătate de an. Când starea pacienților devine stabilă ori acetia încetează să mai fie contagioși, ei sunt transferați la la locul de trai, pentru tratament în condiții de ambulatoriu.

În Moldova, oamenii continuă să moară din cauza tuberculozei și a complicațiilor provocate de această maladie. În anul 2018, din cauza TBC au decedat 295 de persoane. Din anul 2005, acest indice s-a micșorat de aproape trei ori și continuă să fie în scădere.

Roman recunoaște că „la început, familia sa a rămas șocată" că un băiat atât de tânăr a înhățat tuberculoza. „Și eu mă uitam, înainte, la această boală cam... că doar ea se consideră boală a săracilor. E neplăcut, desigur. Ei, și mai vezi cum chiar și în familie apar asemenea priviri.. compătimitoare. Este o senzație atât de neplăcută când cineva te privește cu milă...", mai spune tânărul. Însă cei din familie s-au obișnuit cu diagnosticul lui Roman, mama sa a venit deja de câteva ori la Chișinău, pentru a-l vizita la spital.

Însă chiar și atunci când era la Bălți, la tratament de ambulatoriu, Roman nu s-a grăbit să povestească în stânga și-n dreapta despre diagnosticul său. „Le-am spus doar celor mai apropiați oameni cu care comunicam. Și cineva s-a retras. Oamenii pur și simplu se pierdeau – încetau să mai sune și dispăreau, înghețau", mai spune tânărul.

Unii dintre cei apropiați dimpotrivă, încercau să-l încurajee, de exemplu, cereau intenționat să bea din ceașca sa, ca el „să nu se simtă discriminat". Boala însă oricum „i-a îndepărtat pe cei de care el nu avea nevoie", recunoaște Roman.

Cum se va răsfrânge această experiență asupra vieții lui de mai departe, Roman deocamdată nu încearcă să ghicească. Însă își face griji că diagnosticul îi va „treiera" nu doar pe oamenii de care nu are nevoie, dar și serviciul necesar. „Nu știu cum va fi când mă voi externa. În timpul apropiat, eu nu voi putea să mă angajez oficial nicăieri. Dacă nu ar fi fost rudele, nu știu ce aș fi făcut. În mod automat, eu sunt la evidență ca bolnav de tuberculoză. Da, sună dur", oftează Roman. Va fi exclus de la evidență și îi vor anula invaliditatea doar atunci când pacientul se va trata complet de tuberculoză.

În pofida nivelului înalt al morbidității provocate de tuberculoză, caracteristică pentru Moldova, pentru oameni încă se consideră ceva rușinos să fii bolnav. Adesea, cei infectați încep să fie evitați chiar și de oamenii apropiați. Potrivit datelor diferitelor -cercetări, o cauză a acestui fapt este lipsa banală a informațiilor: mulți cred că te poți îmbolnăvi de la o persoană infectată printr-o simplă atingere sau prin utilizarea veselei comune. Conform datelor PAS, 24 la sută din locuitorii Moldovei sunt încă siguri că e o rușine să te îmbolnăvești de tuberculoză.

Valentina Vilc mai spune că adesea chiar și cei din familie reacționează dur când aud despre îmbolnăvire: după plecarea persoanei bolnave, se face ordine cu clor, se fierbe vesela din care el mănâncă, i se oferă farfurii și căni aparte, chiar dacă înainte de aceasta, nu se făcea așa ceva.

Drept urmare, mulți nu sunt pregătiți să recunoască celor din jur despre diagnosticul lor. Ei pot găsi susținere doar la specialiști. Valentina Vilc mai spune că cei care au fost diagnosticați cu tuberculoză, deseori au nevoie să vorbească, să discute, anume de aceea psihologii din centrele comunitare lucrează cu aceste persoane.

După ce pacientul se tratează totalmente de tuberculoză, el este exclus de la evidență. Însă boala este înscrisă în cartela medicală. Și aici există riscul că fostul bolnav se va ciocni de o discriminare mult mai vădită decât simplele priviri bănuitoare. La angajarea în câmpul muncii, angajtorul vede această informașie și adesea ia o decizie în defavoarea fostului pacient.

Rucșineanu mai spune că sunt și cazuri când unii lucrători medicali, lipsiți de scrupule, dezvăluie informația precum că persoana în cauză este bolnavă de tuberculoză.

„Zvonurile se răspândesc foarte repede, și în sate, și în orașe. Mulți consideră, după aceasta, că persoana este bolnavă chiar dacă s-a însănătoșit de mai mult timp. Adesea, pacienții se confruntă cu situații de stigmatizare: în societate, oamenii care sunt sau care au fost bolnavi de tuberculoză sunt priviți ca niște leproși. De aceea mulți nu doresc să vorbească despre aceasta", precizează președintele SMIT. El știe despre toate acestea nu doar din auzite: Rucșineanu a înființat Asociația după ce el însuși a suferit de această maladie.