bătrîncea vlad
Максим Андреев, NewsMaker

„Am transmis regulamentul”. Comuniștii și socialiștii se pregătesc de dezbateri cu reprezentanții PAS

Reprezentanții Blocului Comuniștilor și Socialiștilor se pregătesc de dezbateri electorale cu Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Asta chiar dacă membrii formațiunii nu au confirmat, deocamdată, că vor da curs invitației. Deputatul PSRM Vlad Bătrîncea a anunțat pe 7 iulie că i-a transmis regulamentul președintelui interimar al PAS Igor Grosu. Dezbaterile ar urma să se desfășoare diseară, la Palatul Republicii.

„În această dimineață am luat legătura cu președintele PAS, Igor Grosu și i-am transmis Regulamentul pentru dezbaterile publice, la care a fost invitată echipa lor de către echipa Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. De asemenea, au fost transmise și temele principale pentru dezbateri, la care cetățenii Republicii Moldova așteaptă răspuns de la principalii concurenți electorali”, a scris Bătrîncea pe pagina sa de Facebook.

Socialistul a precizat că subiectele abordate vor ține de domeniile „economie; dezvoltare regională; politici sociale; educație; justiție și combaterea corupției; reglementarea transnistreană; politică externă”. Bătrîncea a menționat că nu știe dacă PAS va da sau nu curs invitației de a participa la dezbateri.

„Deocamdată nu am primit niciun răspuns la invitația noastră. Totuși, sperăm că PAS va ține cont de interesul sporit al cetățenilor față de aceste dezbateri și va da dovadă de maturitate, ca să accepte provocarea noastră”, a mai scris socialistu.

Dezbaterile inițiate de PCRM-PSRM ar urma să se desfășoare în seara de 7 iulie, la Palatul Republicii, începând cu ora 19.00.

NM a încercat să afle de la reprezentanții PAS dacă aceștia vor participa la dezbaterile inițiate de comuniști și socialiști. Răspunsul acestora îl puteți citi AICI.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

bzi.ro/foto simbol

„Nu am făcut acea tranzacție”: Cetățeanul care a reclamat un transfer neautorizat cu semnătura sa mobilă insistă

Cetățeanul, care a raportat că a fost efectuat un transfer de bani între conturile bancare ale centrului pe care îl reprezintă, folosindu-se semnătura sa mobilă, insistă că nu a efectuat tranzacția. El a menționat că a șters postarea de pe rețelele de socializare în care a anunțat despre acest caz „la solicitarea băncii, dar mai ales că era folosită de oameni rău intenționați”. Totodată, a spus că a convenit să se întâlnească luni cu reprezentanții băncii pentru a discuta cele întâmplate.

„Am șters postarea la solicitarea băncii, dar mai ales că era folosită de oameni rău intenționați. Semnătura a fost blocată imediat ce am observat cele întâmplate, iar aseară, la Inspectoratul Național de Investigații, am comunicat informațiile necesare pentru a fi deschis un dosar penal pe acest caz, în care instituția pe care o reprezint are statut de victimă. De asemenea, voi lăsa telefonul la INI pentru a fi verificat, să nu aibă vreo aplicație ascunsă (eu nu am instalat și nu am descărcat nimic) și ne-am înțeles cu reprezentanții băncii să ne întâlnim luni pentru a discuta cele întâmplate”, a comunicat acesta.

De asemenea, acesta a subliniat că nu el a efectuat tranzacția. „Eu doar pot spune că nu am făcut acea tranzacție și nu am semnat. Și ca om cinstit și vigilent am anunțat banca și operatorul de telefonie mobilă. Deja nu e treaba mea să investighez. Dar banca mai întâi a manifestat indiferență, iar după ce postarea mea a căpătat o promovare nesănătoasă, am fost asaltat cu multă insistență de reprezentanții băncii. De reacționau așa din prima, poate ar fi rămas un caz despre care am fi știut doar câțiva oameni”, a comunicat acesta.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la reprezentanții băncii.

Solicitat pe rețelele de socializare să comenteze noile informații publicate de cetățean, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a declarat că „investigațiile pe acest caz continuă, așa cum e menționat și în comunicatul inițial”. „Până la stabilirea circumstanțelor, rezultatele preliminare ale investigației efectuată de Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) arată că informațiile distribuite în spațiul public despre o presupusă compromitere a semnăturii electronice nu corespund adevărului. Prima evaluare tehnică a cazului confirmă că semnătura electronică este autentică și validă, fapt susținut de mai multe date tehnice. Investigația continuă în zilele următoare, pentru a stabili toate circumstanțele cazului”, a adăugat Ciorici.

***

Amintim că, în seara zilei de 31 octombrie, Guvernul a anunțat că un cetățean a semnalat un transfer de bani între conturile bancare ale centrului pe care îl reprezintă, efectuat cu semnătura sa mobilă, deși susține că nu el a autorizat tranzacția. Totodată, se menționa că cetățeanul și-a șters între timp postarea, însă informația a fost distribuită de persoane publice, inclusiv deputați. În context, Executivul a declarat că informațiile despre o presupusă compromitere a semnăturii electronice nu corespund adevărului, făcând referire la rezultatele preliminare ale unei investigații a Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC).

Și reprezentanții STISC au reacționat, menționând că „serviciile de încredere, inclusiv cele aferente semnăturii electronice, funcționează în parametri normali și sunt monitorizate continuu pentru asigurarea securității, disponibilității și continuității operaționale”. Totodată, reprezentanții STISC au recomandat „sesizarea imediată a organelor competente” în cazul în care cetățenii au suspiciuni privind utilizarea frauduloasă a semnăturii electronice.

Menționăm că, în postarea ștearsă, cetățeanul a menționat că tranzacția a fost efectuată pe parcursul nopții, însă el a observat-o abia dimineața. Totodată, a spus că a sunat la bancă, însă „ei au spus că vor investiga”. Între timp, acesta și-a blocat semnătura mobilă. Ulterior, reprezentanții băncii au revenit cu un răspuns, anunțându-l că sistemul lor arată că el a „făcut totul” și, dacă vrea să afle ce s-a întâmplat de fapt, trebuie să efectueze singur investigația. „Iar ei îmi vor pune la dispoziție toate informațiile”, a relatat cetățeanul, menționând în postarea sa banca MAIB.

De cealaltă parte, reprezentanții MAIB au menționat, pe o rețea de socializare, că informațiile apărute în spațiul public „nu corespund realității”. „Nu există evidențe privind compromiterea semnăturilor digitale sau scurgerea datelor clienților în legătură cu acest incident. Tratăm cu atenție fiecare sesizare și verificăm informațiile referitoare la maib. Rămânem vigilenți, monitorizăm permanent sistemele și tranzacțiile și continuăm să aplicăm măsuri de protecție a datelor și a fondurilor clienților”, a comunicat banca.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: