Ambasadoarea UE la Chișinău, după demisia lui Munteanu: „Respectăm procedurile democratice ale R. Moldova”

Uniunea Europeană respectă procedurile constituționale și democratice ale Republicii Moldova și formarea unui nou guvern. O declarație în acest sens a fost făcută de ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piorko, pentru TV8, care a precizat că a luat act de decizia premierului Alexandru Munteanu de a demisiona. Totodată, Piorko a spus că UE va continua să susțină reformele și procesul de integrare europeană al Republicii Moldova.

„Am luat act de decizia premierului Alexandru Munteanu de a-și da demisia. Vreau să îi mulțumesc pentru angajamentul și cooperarea strânsă cu UE. Respectăm procedurile constituționale și democratice ale Republicii Moldova și formarea unui nou guvern”, a declarat oficiala UE.

Iwona Piorko a adăugat că „parteneriatul UE cu Moldova rămâne puternic”. „Vom continua să susținem reformele de care țara are nevoie, precum și integrarea europeană, în conformitate cu dorința poporului”, a adăugat oficiala UE.

***

În dimineața zilei de 3 iulie, Alexandru Munteanu a anunțat că își încheie mandatul de prim-ministru. El a precizat că a decis să plece în momentul în care a înțeles că nu-și mai poate exercita mandatul „în acord cu principiile și convingerile” sale.

Șefa statului, Maia Sandu, a respins existența unor contradicții între valorile lui Alexandru Munteanu și cele ale guvernării. „Cel puțin aceste lucruri nu au fost exprimate și expuse”, a precizat Maia Sandu, adăugând că atât ea, cât și Munteanu au acționat cu integritate și onestitate. Maia Sandu a mai spus că „speculațiile că a vrut să lupte cu abuzurile și nu a fost lăsat sunt false”. Potrivit șefei statului, Munteanu a fost cel care a ales să plece.

Șefa statului a anunțat că săptămâna viitoare va începe consultările cu fracțiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru.

Guvernul Munteanu a fost învestit în funcție pe 1 noiembrie 2025.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Free Europe

Compromis în UE privind sancțiunile împotriva Rusiei: miliardarii Usmanov și Fridman, scoși de pe listă

Reprezentanții permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene au convenit marți, 22 septembrie, să nu prelungească sancțiunile impuse omului de afaceri ruso-uzbec Alisher Usmanov și omului de afaceri ruso-israelian Mihail Fridman în contextul invaziei ruse în Ucraina. Potrivit Reuters, care citează surse diplomatice, decizia face parte dintr-un compromis prin care sancțiunile UE împotriva a aproape 3 000 de alte persoane și companii ruse vor fi prelungite pentru următorii trei ani. Măsurile restrictive erau prelungite anterior pentru perioade de șase sau 12 luni.

Reprezentantul permanent al Irlandei, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE, a confirmat pentru DW că sancțiunile vor fi prelungite până la 22 septembrie 2029. Potrivit acestuia, extinderea perioadei de aplicare a măsurilor restrictive contribuie la stabilitatea și predictibilitatea regimului de sancțiuni al UE.

Ucraina critică decizia

Între timp, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a criticat decizia Bruxellesului de a-i elimina pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor.

Decizia de a-i exclude pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor este rușinoasă și nejustificată. La Moscova sărbătoresc, pentru că au obținut ceea ce urmăreau: sentimentul de impunitate, umilirea Uniunii Europene și divizarea europenilor”, a declarat Sibiga.

Șeful diplomației ucrainene le-a cerut tuturor statelor membre ale UE să anunțe fără întârziere că vor impune sancțiuni la nivel național împotriva celor doi oameni de afaceri.

Cu o zi înainte, Sibiga a declarat că Usmanov și Fridman au fost incluși pe lista sancțiunilor „din cauza apartenenței lor la regimul agresiv rus, care duce un război de cucerire împotriva Ucrainei”. El a cerut, de asemenea, înăsprirea sancțiunilor, extinderea listelor cu persoane vizate și prelungirea măsurilor restrictive pentru perioade de până la 12 luni, în loc de șase.

Divergențe între statele UE

Pe 14 septembrie, reprezentanții permanenți ai statelor UE nu au reușit să ajungă la un acord privind prelungirea cu șase luni a sancțiunilor împotriva Rusiei și au decis să mențină temporar regimul existent, în timp ce continuau consultările.

Surse de la Bruxelles au declarat pentru DW, sub protecția anonimatului, că una dintre principalele dispute a fost legată de solicitarea Slovaciei de a-i exclude pe Alisher Usmanov și Mihail Fridman de pe lista sancțiunilor. Franța a blocat, la rândul său, prelungirea regimului de sancțiuni, cerând eliminarea lui Usmanov de pe listă.

Potrivit Reuters, care a citat pe 21 septembrie surse diplomatice, și Luxemburgul a susținut eliminarea lui Fridman de pe lista sancțiunilor.

Franța și-a justificat poziția privind Usmanov prin existența unei „chestiuni specifice de securitate națională” și prin dorința de a răspunde solicitărilor venite din partea unor „parteneri internaționali” care cer eliminarea omului de afaceri de pe lista sancțiunilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: