Facebook/Cristian-Leon Țurcanu

Ambasadorul României a fost întâmpinat cu pâine și sare și port național românesc în Găgăuzia (FOTO)

Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, a efectuat o vizită în Găgăuzia pe 28 mai. Diplomatul a avut întrevederi cu primarul din Comrat și a participat la festivitatea de acordare a diplomelor de merit elevilor Liceului „Mihai Eminescu” din localitate, premianți ai olimpiadelor școlare. Vizita vine pe fondul încercărilor de tensionare a relațiilor cu Guvernul Moldovei, tentative venite din partea conducerii pro-ruse a Găgăuziei, relatează G4Media.

De fiecare dată revin cu plăcere în Găgăuzia, meleaguri unde trăiesc oameni gospodari și muncitori. Tocmai de aceea am apreciat în mod deosebit discuția foarte deschisă și constructivă cu Serghei Anastasov, primarul municipiului Comrat. L-am felicitat pentru numirea în funcția de președinte al Consiliului de Dezvoltare Regională a UTA Găgăuzia și mi-am exprimat încrederea că în viitor vor fi implementate eficient mai multe programe de dezvoltare menite să îmbunătățească traiul cetățenilor. Totodată am discutat despre importanța parcursului european al Repubublicii Moldova, oportunitățile de dezvoltare socio-economică și beneficiile pentru locuitorii din Găgăuzia”, a transmis ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu după întrevederea avută cu primarul din Comrat.

Facebook/Cristian-Leon Țurcanu
Facebook/Cristian-Leon Țurcanu
Facebook/Cristian-Leon Țurcanu

Cristian Leon Țurcanu a făcut o vizită și la Liceul „Mihai Eminescu” din Comrat. Ambasadorul a fost întâmpinat de elevi îmbrăcați în port național românesc, cu pâine și sare

În Găgăuzia învață elevi harnici și silitori, ceea ce m-a convins încă o dată ca Republica Moldova are un viitor european. Azi, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Comrat am fost deosebit de onorat să particip la festivitatea de acordare a diplomelor de merit elevilor premianți ai olimpiadelor școlare. Felicitări tururor elevilor și profesorilor de la Liceul Mihai Eminescu, o școală model cu rezultate excepționale, modernizată cu sprijinul generos oferit de Guvernul României”, a scris Cristian-Leon Țurcanu pe Facebook.

Facebook/Cristian-Leon Țurcanu
Facebook/Cristian-Leon Țurcanu
Facebook/Cristian-Leon Țurcanu
Facebook/Cristian-Leon Țurcanu

Precizăm că România derulează în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova mai multe proiecte dedicate comunităților locale din Găgăuzia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Călărași: patru tineri – cercetați penal. O fată de 19 ani ar fi fost victima unor acte sexuale

Patru tineri, cu vârste între 19 și 21 de ani, sunt cercetați penal, după ce, ajunși la domiciliul unei tinere de 19 ani și după ce ar fi consumat împreună băuturi alcoolice, ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că oamenii legii au fost alertați de prietena victimei.

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 19 iulie, în orașul Călărași. Conform IGP, prietena victimei a alertat poliția după ce, revenind la locuința închiriată, a găsit-o pe tânăra de 19 ani împreună cu patru tineri într-o situație care a făcut-o să ceară imediat intervenția oamenilor legii.

Potrivit datelor preliminare ale poliției, tânăra de 19 ani ar fi stabilit o întâlnire la domiciliul său cu cei patru tineri, alături de care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aceștia ar fi întreținut acte sexuale cu victima, a comunicat poliția. Fata i-ar fi cunoscut pe tineri pe rețelele de socializare, iar unul dintre ei s-ar mai fi întâlnit anterior cu ea.

Inspectoratul a declarat că tânăra urmează să fie supusă unei expertize medico-legale, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și colectarea probelor necesare. Totodată, pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar cei patru tineri sunt cercetați penal. Potrivit IGP, aceștia s-au prezentat de sine stătător la organul de urmărire penală, fiind efectuate toate acțiunile procesuale necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: