Ambasadorul Ucrainei la Berlin îndeamnă Germania să livreze arme ţării sale

Ambasadorul Ucrainei la Berlin a îndemnat-o pe noua şefă a diplomaţiei germane să promită livrări de arme către ţara sa, în condiţiile în care Annalena Baerbock se pregăteşte să întreprindă prima sa vizită la Kiev, relatează Agerpres.ro cu referire la dpa.

Potrivit ambasadorului Andrei Melnik, reticenţa Annalenei Baerbock şi a întregului nou guvern de centru-stânga al Germaniei de a livra arme este „foarte frustrantă”, pe fondul comasării de trupe la frontieră de către Rusia. „Poporul Ucrainei este foarte dezamăgit. Acum este momentul adevărului în legătură cu cine este cu adevărat prieten”, a scris ambasadorul ucrainean într-un răspuns pentru dpa.

Melnik a spus că ucrainenii sunt conştienţi de faptul că actuala coaliţie din Germania a aprobat o politică asupra unui export de arme restrictiv către zonele de criză. „Însă acest document politic nu este Biblia. Iar lumea este în prezent în cel mai mare pericol de război uriaş în mijlocul Europei, cel mai grav din 1945 încoace”, a subliniat el.

Statalitatea Ucrainei este ameninţată de către preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, iar ucrainenii au „dreptul sacru la autoapărare”, a adăugat ambasadorul.

Ucraina îndeamnă de ani de zile Germania să-i livreze arme pentru a se putea apăra împotriva unui potenţial atac rus, dar până acum nu a avut succes. Însă, politicieni germani de top, printre care preşedintele Verzilor, Robert Habeck, şi noul lider al conservatorilor creştin-democraţi (CDU), Friedrich Merz, şi-au exprimat sprijinul pentru a lua în calcul aprovizionarea cu arme a Kievului.

Baerbock, membră a Verzilor, a declarat cu puţin timp înainte de Crăciun că „o escaladare militară suplimentară nu va aduce securitate pentru Ucraina”.

Melnik a amintit de infracţiunea „a nu acorda ajutor” din dreptul penal al Germaniei. „Aceleaşi principii de bază se aplică şi în relaţiile interstatale”, a afirmat el. „Prin urmare, îndemnăm guvernul german şi în special pe ministrul de externe Baerbock să ajute de urgenţă Ucraina cu armele defensive necesare. Acesta este un imperativ moral şi uman”, a subliniat ambasadorul ucrainean.

Baerbock se va deplasa în Ucraina luni, pentru vizita ei inaugurală, apoi la Moscova, unde va avea marţi o întrevedere cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, interviu pentru presa ungară, despre aderarea la UE: „Blocarea Republicii Moldova nu ajută Ucraina”

Președinta Maia Sandu susține că Republica Moldova trebuie să avanseze în procesul de aderare la Uniunea Europeană în propriul ritm și că blocarea parcursului european al țării nu ar ajuta Ucraina. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat publicației maghiare Valasz Online.

Maia Sandu a spus că, în timpul recentei vizite la Budapesta, a discutat cu prim-ministrul Peter Magyar despre deschiderea ultimelor două clustere de negocieri pentru aderarea la UE, însă nu au fost menționate termene concrete. Totuși, lidera de la Chișinău speră că o decizie favorabilă va fi luată la ultima reuniune a Consiliului UE din acest an.

„Ne dorim să fie deschise ultimele două clustere, pentru care, potrivit Comisiei Europene, ambele țări sunt pregătite din punct de vedere tehnic. Înțeleg că Ungaria discută cu guvernul ucrainean anumite chestiuni bilaterale și sperăm că, în următoarele luni, toate statele membre vor lua o decizie favorabilă pentru ambele țări. Susținem un proces bazat pe merite și nu solicităm scurtături”, a declarat președinta.

Întrebată dacă Republica Moldova ar trebui să accelereze procesul de integrare europeană separat de Ucraina, având în vedere dificultățile cu care se confruntă țara vecină din cauza războiului, Maia Sandu a declarat că autoritățile de la Chișinău nu cer tratament preferențial și susțin avansarea în baza meritelor. Totodată, președinta a subliniat că Republica Moldova trebuie să se concentreze pe propriile reforme.

„Încercăm să menținem Republica Moldova de partea corectă a istoriei și să o păstrăm democratică. De aceea, integrarea europeană este atât de importantă pentru noi. Suntem o țară mică și, totuși, numai în 2025, Rusia a cheltuit 2% din PIB-ul nostru pentru a interveni în procesele noastre democratice. Am rezistat până acum, dar dacă nu vom demonstra progrese în procesul de integrare europeană, în pofida eforturilor depuse, Rusiei îi va fi mai ușor să-și promoveze narațiunile pe viitor. Vrem să ne păstrăm suveranitatea și democrația, dar vrem și să rămânem prieteni cu Ucraina. Totuși, dacă nu vom reuși să avansăm în procesul de integrare europeană și să ne consolidăm reziliența în fața Rusiei, situația va deveni riscantă”, a adăugat șefa statului.

Întrebată dacă Republica Moldova este pregătită să avanseze pe calea integrării europene „cu sau fără Ucraina”, Maia Sandu a spus: „Eu sunt responsabilă de progresul acestei țări. Și repet: blocarea Republicii Moldova nu ajută Ucraina”.

Amintim că Republica Moldova și Ucraina au obținut statutul de țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Negocierile de aderare au fost deschise oficial în iunie 2024.

Procesul de negociere este împărțit în șase clustere, care cuprind mai multe domenii de reformă. Până în octombrie 2026, Republica Moldova și Ucraina au deschis negocierile pentru patru dintre acestea: „Valori fundamentale”, „Relații externe”, „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Ultimele două clustere – „Agenda verde și conectivitate sustenabilă” și „Resurse naturale, agricultură și coeziune” – nu au fost încă deschise oficial.

Ungaria a blocat în repetate rânduri avansarea negocierilor de aderare ale Ucrainei, invocând inclusiv problema drepturilor minorității maghiare din această țară. Blocajul a afectat și parcursul european al Republicii Moldova, ale cărei negocieri au fost asociate cu cele ale Ucrainei.

Maia Sandu a efectuat, în perioada 23-24 octombrie, o vizită la Budapesta cu ocazia comemorării a 70 de ani de la Revoluția maghiară din 1956. În cadrul vizitei, a avut întrevederi cu președintele Ungariei, Andras Baka, și cu premierul Peter Magyar. Discuțiile au vizat inclusiv cooperarea bilaterală și extinderea Uniunii Europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: