Americanca Tara Reade, care l-a acuzat pe Joe Biden de agresiune sexuală, a primit cetăţenia rusă

Americanca Tara Reade, care, în timpul campaniei electorale din 2020, l-a acuzat pe Joe Biden de agresiune sexuală în anii 1990, a primit, luni, cetăţenia rusă. O confirmă un decret semnat de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

Conform textului publicat pe site-ul oficial de informaţii juridice, „McCabe Alexandra Tara, născută la 26 februarie 1964”, este acum cetăţeană rusă, scrie news.ro.

Potrivit presei americane, Tara Reade şi-a schimbat numele în 1998 şi a luat numele de Alexandra Mc Cabe pentru a se proteja de fostul soţ, pe care îl acuza de violenţă domestică. La începutul anului 2020, ea a afirmat că Joe Biden, pe atunci candidat la alegerile prezidenţiale, a agresat-o sexual într-un hol al Congresului american în 1993, când el era senator şi ea lucra pentru el.

Acuzaţia, negată categoric de democrat, era totuşi incomodă pentru campania sa împotriva preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, acuzat la rândul său de mai multe femei de agresiune sexuală, hărţuire sau viol, şi care a revenit la putere în 2025. Însă au apărut neconcordanţe în declaraţiile Tarei Reade. De exemplu, nu s-a găsit nicio urmă a plângerii pe care ea susţinea că a depus-o la Congres după cele întâmplate. În mai 2023, ea şi-a anunţat intenţia de a solicita un paşaport rus într-un interviu pentru Sputnik.

Intervievată din Moscova, Tara Reade a declarat atunci că a decis să rămână în Rusia deoarece se temea pentru siguranţa sa.

La jumătatea lunii iulie 2024, pe X, ea a anunţat că se va întoarce în Statele Unite pentru a depune plângere împotriva lui Joe Biden pentru „agresiune sexuală”, cu câteva zile înainte ca acesta să-şi retragă candidatura la preşedinţie.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

presedinte.md

Sandu, după ce o dronă s-a prăbușit la Telenești: „Războiul dus de Rusia continuă să pună în pericol viețile moldovenilor”. Reacția Kievului

Președinta Maia Sandu a condamnat încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de o dronă de atac rusească, care s-a prăbușit în apropierea unei case. Șefa statului a menționat că războiul dus de Federația Rusă în Ucraina „pune în pericol viețile” cetățenilor moldoveni. Totodată, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a transmis un mesaj în care a reiterat solidaritatea Ucrainei cu țara noastră.

„Războiul dus de Rusia continuă să pună în pericol viețile cetățenilor Republicii Moldova. Astăzi, o dronă de atac rusească de tip Geran a încălcat spațiul nostru aerian și s-a prăbușit în apropierea unor locuințe și a unei instalații energetice. Condamnăm acest nou act periculos”, a scris Maia Sandu pe platforma X.

Și ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a transmis un mesaj după incident.

„Ne alăturăm Republicii Moldova în condamnarea fermă a încălcării flagrante de către Rusia a spațiului aerian moldovenesc. Dragi prieteni moldoveni, suntem pe deplin solidari cu voi. Acțiunile agresive ale Moscovei amenință securitatea mult dincolo de granițele Ucrainei și impun un răspuns european ferm și unit”, a declarat diplomatul.

Amintim că, pe 23 octombrie, o dronă s-a prăbușit în satul Chiștelnița, raionul Telenești, la o distanță de până la 100 de metri de o locuință. Cazul a avut loc astăzi, 23 octombrie. Poliția a fost sesizată de un localnic, iar la fața locului au intervenit oamenii legii.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că incidentul „constituie o încălcare gravă a suveranității și securității Republicii Moldova și reprezintă o amenințare directă la adresa siguranței cetățenilor”. Totodată, instituția a anunțat că, drept răspuns, un colaborator al ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non grata.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: