„Andrei Spînu este învinuit pe nedrept”. Grosu, întrebat despre remanierile guvernamentale: a spus cine rămâne în funcție

Liderul Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a declarat că remanierile guvernamentale sunt necesare, doar că decizii în acest sens încă nu au fost luate. El a subliniat că remanierile nu sunt legate de acuzații de corupție, „așa cum este învinuit pe nedrept Andrei Spînu”, ci de nevoia de a avea miniștri capabili să răspundă rapid în perioade de criză. Grosu a mai adăugat că prim-ministrul Dorin Recean va rămâne în funcție, iar în perioada următoare urmează a fi analizată „prestația la toți miniștrii”. 

La emisiunea „În Profunzime” de la ProTV Chișinău, Grosu a fost întrebat în ce domenii ar trebui să aibă loc remanierile guvernamentale.

„Noi nu avem la moment o decizie pe remanieri. Înțelegem că ele sunt necesare. Noi am mai făcut remanieri și remanierile le-am făcut nu pentru că colegii noștri s-au compromis într-o acțiune reprobabilă sau chestii de corupție și așa mai departe, așa cum este învinuit pe nedrept cred eu Andrei Spînu. Pentru că toți cei care vin cu astfel de învinuiri îi cer lui să dovedească nu știu ce, dar nu vin ei cu argumente și cu dovezi. Sunt colegi care da, sunt buni în anumite – cum zic eu – situații. În situații sau în perioade de crize suprapuse, evident că e bine să ai un profil de ministru care poate și să ducă la implementarea strategiilor dar și să răspundă foarte clar, foarte repede la provocările ad-hoc care apar pe parcurs. Iată aici, într-adevăr, este nevoie de găsit așa profil de oameni care iată într-o situație de criză să se miște foarte repede, să poată să dialogheze, să comunice bine cu grupul țintă, cu domeniul lui. Acum de domenii care cel mai mult cred eu că ne-a afectat și asta am recunoscut-o de fiecare dată… evident că este domeniul justiției”, a comunicat Grosu.

Întrebat dacă ministra Justiției rămâne sau nu, liderul PAS a răspuns: „Eu nu vă spun nici „da”, nici „nu” acum, pentru că atunci când o să avem o decizie o să o comunicăm”.

La întrebarea dacă ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu rămâne în echipa guvernamentală sau nu, liderul PAS a comunicat: „Nu avem nicio decizie pe nici un ministru, la moment. Asta vă spun cu toată sinceritatea”.

Totodată, Grosu s-a referit la activitatea lui Spînu la minister. „Andrei muncește foarte și foarte mult. Andrei a reușit să deranjeze tare mulți șpăgari și oameni care umblau cu scheme în domeniul lui de competență. (…) Vă spun cu toată responsabilitatea, colegul nostru Andrei Spînu muncește, e o persoană corectă. (…) Acei care fac gălăgie și i-au intentat dosar penal… Procuratura Anticorupție dacă nu greșesc, să vină cu dovezi clare pentru că să intentezi dosare după care să-l pui separat și să nu faci nimic, ani de zile sau cât a trecut de la momentul acela, e o schemă veche. (…) Chemăm pe această cale, această instituție minunată care se numește Procuratura Anticorupție să considere ca prioritate acest dosar, că nu are tare multe prioritare acolo după câte vedem, și să vină cu o finalitate”, a adăugat Grosu.

Întrebat dacă prim-ministrul Dorin Recean rămâne, Grosu a menționat: „Da, domnul prim-ministru… Noi am vorbit de remanieri în cadrul guvernului și nu de schimbarea guvernului. Deci, domnul prim-ministru va continua să conducă guvernul”.

Cu referire la remanierile în rândul miniștrilor, Grosu a mai spus: „E nevoie de puțin timp să analizăm, să pregătim acest moment și să comunicăm cu argumente către colegi, către cetățeni decizia noastră. (…) Noi o să analizăm prestația la toți”.

***

Înainte de turul II al alegerilor prezidențiale, în timpul campaniei electorale, Maia Sandu a declarat că este nevoie să fie făcute schimbări în echipa guvernamentală. „Acest lucru trebuie să se întâmple până la finalul acestui an”, a adăugat Sandu. Detalii AICI. Pe 6 noiembrie, premierul Dorin Recean a declarat că cei care au votat la scrutinul prezidențial „au spus foarte clar” că trebuie să fie făcute anumite schimbări „în politici, în Guvern”. Astfel, oficialul a anunțat că în următoarele 10 zile va veni cu „aceste propuneri de schimbări”. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Anastasia Vlasova / Getty Images: foto simbol

Trei copii, o femeie și un preot. Cinci morți, anunțați după noi atacuri ale Rusiei în Ucraina

Cinci persoane, printre care o femeie, trei copii și un preot, au murit în Ucraina în urma atacurilor Rusiei. Informațiile au fost comunicate de autoritățile ucrainene, care au raportat atacuri asupra regiunilor Kiev și Herson.

În seara zilei de sâmbătă, șeful administrației militare regionale Kiev, Timur Tkacenko, a anunțat că, în urma unui atac al Rusiei, au murit o mamă și doi copii mici – o fetiță și un băiețel – în raionul Fastiv, regiunea Kiev. În același raion au fost avariate case de locuit private și un automobil. Într-una dintre case a izbucnit un incendiu. Tot în raionul Fastiv a fost avariată o întreprindere. Pe teritoriul acesteia a izbucnit un incendiu.

Tot în seara zilei de sâmbătă, Tkacenko a anunțat că, în raionul Vîșhorod, regiunea Kiev, în urma atacului Rusiei, au fost rănite două persoane – o mamă și copilul acesteia. În dimineața zilei de duminică, Tkacenko a anunțat că copilul a murit la spital.

„Astfel, numărul persoanelor decedate în regiunea Kiev a ajuns la patru – trei copii și o femeie”, a declarat Tkacenko. El a adăugat că regiunea Kiev a fost ținta atacurilor timp de mai bine de 24 de ore. În acest interval, în cinci raioane ale regiunii au fost avariate 31 de obiective.

Tot pe 20 septembrie, șeful administrației militare regionale Herson, Aleksandr Prokudin, a raportat că, în ajun, forțele ruse au atacat cu o dronă o mănăstire din satul Cervonîi Maiak. În urma atacului, un preot în vârstă de 71 de ani a murit. De asemenea, au fost răniți alți patru preoți, cu vârste de 51, 53, 51 și 31 de ani. „Potrivit informațiilor preliminare, aceștia au suferit traumatisme provocate de explozie”, a menționat Prokudin.

Potrivit Forțelor Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei, începând cu seara zilei de sâmbătă și până duminică dimineața, forțele ruse au atacat țara cu 138 de drone. Până la ora 08:00, apărarea antiaeriană a Ucrainei a doborât sau neutralizat 101 dintre acestea. Au fost înregistrate lovituri în 17 locații, precum și căderi ale dronelor doborâte (resturi) în alte 5 locații. Ministerul rus al Apărării a raportat că, noaptea trecută, forțele armate ale Federației Ruse au lansat atacuri cu drone asupra „centrelor logistice, depozitelor și porturilor din Ucraina, precum și asupra navelor implicate în interesele Forțelor Armate ale Ucrainei”.

***

Amintim că, de cealaltă parte, primarul Moscovei a raportat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Ucraina a efectuat „cel mai masiv atac cu drone asupra Moscovei”. Potrivit acestuia, începând de sâmbătă, forțele ruse de apărare antiaeriană au doborât peste 1 600 de drone, dintre care 450 se îndreptau spre Moscova. Sobianin a spus că a fost avariat și un obiect de pe teritoriul rafinăriei de petrol din Moscova. El a calificat atacul drept „fără precedent”, adăugând că „a fost planificat cu scopul de a perturba alegerile”. În total, trei persoane au murit – doi bărbați și o femeie. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a confirmat atacul. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: