Andrei Mardari / NewsMaker

Andrei Spînu, sceptic că ar putea obține un preț mai mic la gaz dacă ar merge el sau Maia Sandu la Moscova

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, este sceptic în privința faptului că Moldova ar putea obține un preț mai mic la gaze dacă va merge el sau șefa statului Maia Sandu la Moscova. În cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, el a afirmat că acest lucru ar fi posibil doar dacă ar exista „anumite cerințe” din partea Rusiei, fără a preciza exact despre ce ar fi vorba.

„Cum credeți Bulgaria nu a încercat aceiași chestie, dar Germania, Italia, Polonia, Finlanda nu a încercat? Suntem oare unica țară care avem situația asta? Credeți că dacă vom merge de 10 ori acolo lucrurile se vor schimba? Chiar dacă merge Maia Sandu sau mai merg eu de 10 ori, lucrurile s-ar schimba doar dacă probabil ar fi anumite cerințe, hai să nu-i zicem cedări la etapa asta”, a declarat ministrul.

El a mai menționat că, de fapt, acum este lupta noastră reală pentru independență.

„Da, va fi o iarnă complicată, și da, țara a fost adusă aici nepregătită pentru această luptă de independență energetică. Am fost unica țară 100% dependentă de un singur furnizor și la gaz și la electricitate. Eu nu mai știu nicio țară. Eu cred că vom depăși această situație”, a conchis Spînu.

Amintim că autoritățile au declarat în mai multe rânduri că ne așteaptă o iarnă grea, iar Guvernul pregătește cu un proiect cu privire la aprobarea unor măsuri de prevenire și atenuare a impactului crizei energetice în eventualitatea unor scenarii mai sumbre. În cadrul unei conferințe din 3 iulie, Andrei Spînu, a dat asigurări că, indiferent de situația la nivel regional, toți cetățenii vor avea acces la căldură și electricitate în perioada de iarnă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

TV8

Oamenii legii au inițiat urmărire penală după ce Vladimir Andronachi și-ar fi construit o casă pe terenul unui parc din Chișinău

Oamenii legii au pornit o urmărire penală cazul construirii unei case în Parcul Valea Morilor, pe un teren care ar aparține fostului deputat Vladimir Andronachi. Informația a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru, pentru TV8.

Conform sursei citate, Violina Moraru a declarat că, în martie 2026, Inspectoratul de Poliție Centru al DP Chișinău a inițiat o urmărire penală, în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de „diminuare a suprafețelor fondului forestier”. Până în prezent, nu există persoane cu statut procesual de bănuit sau învinuit.

Anterior, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a efectuat un control la fața locului și a constatat lucrări de terasament și construcția unui obiectiv locativ individual în interiorul parcului, zonă inclusă în fondul ariilor naturale de stat și protejată ca monument de arhitectură peisajera.

Prima încălcare constă în extinderea clădirii capitale pe o suprafață de 573 m² din terenurile Parcului Valea Morilor, pentru care a fost calculat un prejudiciu de 573 000 de lei. Cea de-a doua vizează distrugerea păturii vii și a stratului superior de sol fertil pe o suprafață de 1 456 m², prejudiciul estimat fiind de 407 680 de lei, astfel că daunele totale aduse mediului se ridică la 980 680 de lei.

Lucrările de construcție la casa luxoasă din Valea Morilor, atribuită fostului deputat Vladimir Andronachi, au fost reluate, în pofida dosarelor penale în care acesta este judecat și a deciziilor instanțelor ce au stabilit că o parte din terenuri ar fi fost obținute fraudulos.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: