Андрей Мардарь / NewsMaker

Angajat fictiv la Moldovagaz, cu salariu de 800 000 lei, scapă de pedeapsă. Procurorii contestă decizia

Un bărbat a fost angajat fictiv la Moldovagaz în perioada 2016-2019, obținând venituri de peste 800 000 de lei. Individul a fost trimis în judecată pentru escrocherie, însă a fost eliberat de pedeapsă printr-o decizie a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, care a fost pronunțată pe 27 aprilie. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), care gestionează dosarul penal, a anunțat că va contesta hotărârea.

Conform unui comunicat emis de PCCOCS, persoana a fost angajată la Moldovagaz în perioada 2016-2019, figurând ca salarizat într-o Secție de metrologie și măsurare a gazelor. „Totuși, potrivit colegilor acestuia din întreprindere, deși avea o fișă a postului, învinuitul a fost văzut la muncă în toți acei trei ani doar până la 15 ori (sporadic, nu cu prezență de 8 ore). Mai mult decât atât, acesta nici nu a intrat în poșta electronică de serviciu, creată pentru acesta, ca să o folosească”, a menționat procuratura specializată.

Angajatul a primit salariu (inclusiv pentru asigurare socială și medicală), precum și bani pentru combustibilul mașinii, de peste 800 000 lei.

În 2020, Moldovagaz a pornit o anchetă de serviciu, după care a sesizat Procuratura Generală, care le-a încredințat procurorilor PCCOCS investigarea acestui caz, în iulie 2022, ceea ce a dus la trimiterea celor trei în judecată, în august.

PCCOCS a solicitat condamnarea individului la 10 ani de închisoare, însă Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, care a examinat cauza penală, a dispus eliberarea acestuia de răspundere.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale va contesta decizia la Curtea de Apel.

De menționat că PCCOCS a mai solicitat tragerea la răspundere și a unui fost vicepreședinte al Consiliului acestei societății și a consilierului dânsului, care l-a convins să-l ia la muncă pe angajatul fictiv. Celor doi li se incriminează comiterea abuzului de serviciu.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/Digi24.ro

Noapte cu furtuni în Moldova: meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis cod galben de instabilitate atmosferică. Avertizarea meteorologică va fi valabilă în perioada 5 septembrie, ora 20:00 – 6 septembrie, ora 05:00.

Conform sursei citate, în intervalul menționat, vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice – descărcări electrice, pe alocuri averse puternice (15-25 l/m2), cu grindină și vijelie în rafale de până la 15-20 m/s.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: