Angajații structurilor de forță vor fi scutiți de cheltuielile de instruire. În ce condiții?

Funcționarii publici cu statut special, militarii și ofițerii de informații și securitate vor avea posibilitatea să activeze într-o altă autoritate publică decât cea pentru care au fost pregătiți, fără a fi obligați să restituie cheltuielile de instruire. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat, în prima lectură, de 68 de deputați. 

Astfel, angajați vor avea posibilitatea să activeze într-o altă autoritate a statului, într-o funcție ce implică exercitarea serviciului militar sau special.

„În condițiile când absolvenții lucrează tot în sistemul de securitate al Republicii Moldova, nu este logic ca ei să achite acești bani pentru instruire. Dar, în condițiile când ei pleacă din sistem sau în domeniul privat, ei vor fi obligați să întoarcă cheltuielile pentru instruire”, a menționat unul dintre autorii proiectului, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp.

Respectiv, vor putea fi obligați să restituie cheltuielile de instruire doar acele persoane care nu vor să activeze în interesul statului, nu și cei care intenționează să muncească într-o altă autoritate statală decât cea în care a fost instruit.

Totodată, se stabilește dreptul și obligația instituției sau a autorității publice să intenteze acțiunea în judecată, în cazul în care angajatul nu și-a onorat obligațiile în noua instituție și s-a eliberat înainte de termen.

În Republica Moldova, funcționarii publici cu statut special, militarii și ofițerii de informații și securitate sunt instruiți în următoarele instituții de învățământ: Institutul Militar al Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”, Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, Institutul Național de Informații și Securitate „Bogdan Întemeietorul Moldovei”, Centrul de Instruire al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau Colegiul Național al Poliției de Frontieră.

Documentul urmează a fi examinat în lectura a doua.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Luca Niculescu, desemnat premier al României. Este a patra propunere a lui Nicușor Dan, în patru luni

Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, luni seară, pe 5 octombrie, după consultările cu partidele parlamentare. Este a patra nominalizare făcută de liderul de la Cotroceni de la demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, scrie economedia.ro și G4media.ro.

Luca Niculescu, în vârstă de 55 de ani, este diplomat și fost jurnalist. A fost ambasador al României în Franța și ocupă funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, fiind implicat în procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Liderul AUR, George Simion, a anunțat că formațiunea nu va susține candidatura acestuia. „Luca Niculescu e tot o marionetă. Zero voturi de la AUR!”, a scris Simion pe rețele.

Desemnarea vine după trei tentative nereușite de formare a unui nou guvern. Eugen Tomac, prima propunere a președintelui, și-a depus mandatul înainte de votul în Parlament. Guvernul propus de Adrian Veștea a fost respins pe 22 iunie, iar cel propus de Siegfried Mureșan nu a obținut votul de învestitură pe 30 septembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: