tribuna.md

ANI: Primarul orașului Căușeni riscă o amendă de până la 10 mii de lei și ridicarea mandatului

Primarul orașului Căușeni, Anatolie Donțu, riscă o amendă de până la 10 mii de lei și ridicarea mandatului, după ce ar fi admis un conflict de interese cu tatăl său, informează Autoritatea Națională de Integritate (ANI).

Sursa citată notează că în septembrie 2020, în atenția Primăriei orașului Căușeni a fost înregistrată o petiție în care se semnala despre pretinse nereguli admise de către tatăl primarului la amenajarea construcțiilor pe terenul proprietate publică din orașul Căușeni. Ajunsă pe masa primarului, acesta a repartizat petiția spre soluționare Aparatului Primăriei, fără ca să declare la ANI despre situația de conflict de interese în care se afla față de subiectul vizat în petiție și fără să aștepte o soluție în acest sens.

Ulterior, procedura de examinare a petiției a fost finalizată prin emiterea unui răspuns, fiind semnat de către primar. Astfel, din probatoriul acumulat, inspectorul de integritate precizează că primarul a soluționat o petiție ce viza pe de o parte bunuri imobile, care anterior i-au aparținut și au fost transmise prin donație în proprietatea tatălui.

Pe cauza dată, inspectorul de integritate a pornit o cauză contravențională pentru nedeclararea și nesoluționarea conflictului de interese de către primarul de Căușeni. Acesta riscă o amendă de la 6000 la 10 000 de lei, precum și ridicarea mandatului de primar. De asemenea, dacă actul emis va rămâne definitiv acesta va fi decăzut din dreptul de a ocupa o funcție de demnitate publică pe un termen de 3 ani și va inclus în Registrul Interdicțiilor.

Primarul orașului Căușeni a declarat pentru ZdG că nu cunoaște despre faptul că ANI a inițiat o procedură de control privind un posibil conflict de interese admis de el. „Eu cred că e glumă”, a spus Anatolie Donțu pentru sursa citată.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Zborurile în nordul și centrul țării, restricționate temporar (UPDATE)

(ACTUALIZARE 17:58) Ministerul Apărării a informat că drona a părăsit spațiul aerian național.

În urma reevaluării situației privind securitatea spațiului aerian național, la ora 17:14, spațiul aerian în zonele de nord și centru ale Republicii Moldova a fost redeschis.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

ȘTIRE INIȚIALĂ

O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în după-amiaza zilei de 31 octombrie, fiind detectată inițial în direcția localității Plopi, raionul Rîbnița. Aparatul de zbor a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării, care a precizat că, în contextul incidentului, spațiul aerian a fost închis temporar în nordul și sudul țării.

Potrivit instituției, Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat zborul neautorizat la ora 16:24. Drona se deplasa din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană.

Ulterior, aparatul de zbor a fost identificat în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Din motive de securitate, la ora 16:46 a fost restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării, iar la ora 16:52 – în zona centrală.

La ora 16:54, drona a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

În acest context, Ministerul Apărării a îndemnat cetățenii să nu se apropie de aparatele de zbor suspecte sau de eventualele fragmente ale acestora și să nu le atingă ori să le deplaseze, deoarece pot conține elemente explozive.

Persoanele care descoperă astfel de obiecte sunt rugate să rețină locul în care se află, să se îndepărteze la o distanță de cel puțin 500 de metri și să evite utilizarea telefonului în apropierea acestora. Ulterior, trebuie să apeleze Serviciul 112.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: