TVR Moldova

Apel pentru eliberarea lui Victor Osipov din arest preventiv: 21 de semnatari, „gata să ofere garanții”

21 de persoane, printre care foști miniștri, jurnaliști, profesori universitari, un avocat și un fost ambasador, cer eliberarea pe durata anchetei penale a lui Victor Osipov, ex-vicepremier pentru reintegrare, deținut la Penitenciarul nr. 13. Semnatarii s-au adresat printr-un apel Avocatului Poporului, instanțelor judecătorești, procurorului general, inclusiv partenerilor de dezvoltare și menționează că sunt gata să garanteze că Osipov „va respecta oricare măsură preventivă non-privativă de libertate și se va prezenta la organul de urmărire penală ori de câte ori va fi legal citat”. Apelul a fost publicat de fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuța.

Apelul este adresat Avocatului Poporului, instanțelor judecătorești, Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior al Procurorilor, procurorului general și partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova.

Potrivit lui Marinuța, cei 21 de semnatari ai apelului, „care îl cunosc pe ex-vicepremierul pentru reintegrare Victor Osipov pe parcursul multor ani”, își exprimă „profunda îngrijorare în legătură cu informațiile din spațiul public privind semnale evidente de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului și a prezumției nevinovăției la reținerea și menținerea în arest preventiv” a lui Victor Osipov. „Până la prezentarea unor dovezi credibile și până la pronunțarea hotărârii definitive a instanțelor de judecată, ne exprimăm convingerea că Victor Osipov a fost și rămâne o persoană integră, care trebuie tratată cu respect, cu asigurarea deplină a drepturilor omului”, se arată în textul apelului.

Astfel, semnatarii solicită intervenția pentru „elucidarea nepărtinitoare a legalității, proporționalității și corectitudinii măsurii de prelungire a privării de libertate” a lui Victor Osipov „pe parcursul desfășurării anchetei”.

„Suntem gata să garantăm și să dăm asigurare că domnul Victor Osipov va respecta oricare măsură preventivă non-privativă de libertate și se va prezenta la organul de urmărire penală ori de câte ori va fi legal citat. (…) Considerăm că aflarea dlui Victor Osipov în stare de liberate nu va afecta în niciun fel obiectivitatea, eficiența sau buna desfășurare a anchetei. (…) În aceste circumstanțe, solicităm instanțelor de judecată punerea în libertate a domnului Victor Osipov pe durata anchetei penale”, se mai arată în textul apelului.

Potrivit lui Marinuța, apelul a fost semnat de următoarele persoane:

1. Mihai Cimpoi, academician;

2. Gheorghe Ghidirim, academician, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, fost ministru al ocrotirii Sănătății R. Moldova;

3. Alexandru Tănase, jurist, fost ministru al Justiției al Republicii Moldova, fost președinte al Curții Constituționale a Republicii Moldova;

4. Vitalie Marinuța, general de brigadă, fost ministru al Apărării R. Moldova;

5. Igor Șarov, doctor, profesor universitar;

6. Viorel Miron, doctor în științe economice, președintele Asociației de Dezvoltare a Turismului în Moldova;

7. Virgiliu Margineanu, doctor în Arte, producător de film, director OWH Studio;

8. Silvia Hodorogea, jurnalist;

9. Aurelian Silvestru, scriitor;

10. Lilian Șalaru, colonel;

11. Veaceslav Ioniță, doctor în științe economice, conferențiar universitar, fost președinte în Comisia parlamentară Economie, Buget și Finanțe;

12. Marina Miron, doctor în științe istorice, cercetător științific superior USM;

13. Vasile Bumacov, fost ambasador al Republicii Moldova în Japonia;

14. Vadim Vieru, avocat;

15. Alexandru Dorogan, jurnalist;

16. Aneta Grosu, jurnalist;

17. Valeriu Vasilică, jurnalist;

18. Iulian Filip, scriitor;

19. Constantin Olteanu, scriitor, jurnalist;

20. Octavian Bodișteanu, fost ministru al Tineretului și Sportului R. Moldova;

21. Stan Lipcanu, jurnalist.

***

Fostul viceprim-ministru pentru reintegrare, Victor Osipov, a fost reținut pe 24 martie 2026. În aceeași zi a fost reținut și fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, la nici două luni după eliberarea sa din penitenciar. Pe 26 martie, Procuratura Generală a anunțat că cei doi au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.

Conform procurorilor, aceștia sunt învinuiți de crearea și conducerea unei organizații criminale și de abuz de serviciu. În acest sens, Procuratura Generală a anunțat deconspirarea unei scheme de modificare ilegală a legislației pentru vânzări duty-free, care ar fi cauzat prejudicii de peste 4 miliarde de lei.

Pe 28 aprilie, avocatul lui Victor Osipov a declarat că acesta se consideră nevinovat și este pregătit să-și demonstreze nevinovăția, inclusiv în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO).

Între timp, pe 7 mai, s-a decis prelungirea măsurii de arest preventiv în cazul lui Victor Osipov.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NurPhoto

Franța introduce restricții de circulație pe timp de noapte în mai multe orașe, după protestele violente

În mai multe orașe din Franța va fi instituită interdicția de circulație pe timp de noapte, în urma violențelor izbucnite în timpul protestelor împotriva scumpirilor. Anunțul a fost făcut luni, 19 octombrie, de premierul francez Sébastien Lecornu, după o ședință a celulei de criză.

Potrivit premierului, acesta le-a cerut prefecților să instituie restricțiile, în primul rând pentru a proteja magazinele de jafurile care continuă. Lista orașelor vizate urma să fie publicată în a doua parte a zilei de 19 octombrie.

Mii de magazine, afectate de jafuri

Potrivit Camerei de Comerț și Industrie din Franța, peste 2 000 de magazine din țară ar fi putut fi afectate de violențe. Până în seara zilei de 18 octombrie, fuseseră înregistrate aproximativ 1 500 de cazuri de jaf, a declarat președintele organizației, Alain Di Crescenzo, la postul de radio RTL.

Pagubele provocate de jafuri se ridică la sute de milioane de euro, potrivit acestuia.

Ministrul francez al Comerțului, Serge Papin, a avansat o estimare și mai mare, afirmând că cel puțin 3 000 de magazine au fost afectate. Premierul Sébastien Lecornu a declarat că autoritățile nu exclud nici instituirea stării de urgență, dacă situația o va impune.

Premierul acuză extrema stângă de organizarea violențelor

Sébastien Lecornu a reluat acuzațiile formulate anterior de președintele Emmanuel Macron, potrivit căruia violențele reprezintă un „haos organizat”, pus la cale de extremiști de stânga și infractori.

„Există dovezi că avem de-a face cu o mișcare de extremă stângă care încearcă să provoace haos înaintea alegerilor prezidențiale”, a declarat premierul, potrivit DW.

Totodată, acesta a respins criticile la adresa poliției, afirmând că forțele de ordine și-au făcut bine treaba.

Anterior, observatorii au criticat poliția pentru intervențiile considerate uneori excesiv de dure împotriva participanților la protestele față de reducerile din domeniul educației. În weekendul de 17 și 18 octombrie, polițiștii au folosit gaze lacrimogene, relatează AFP.

În schimb, în timpul jafurilor, forțele de ordine ar fi fost prea puține pentru a interveni prompt. Unii proprietari de magazine au declarat că, atunci când au sunat la poliție, li s-a spus că nu existau echipaje disponibile pentru a fi trimise la fața locului.

Aproape 1 000 de angajați ai forțelor de ordine au fost răniți

Weekendul trecut a fost marcat de violențe în mai multe regiuni ale Franței. Persoane implicate în incidente au jefuit magazine și au incendiat clădiri și mașini, iar manifestanții s-au confruntat cu poliția, care a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimile.

Potrivit Ministerului francez de Interne, 997 de polițiști și angajați ai altor structuri de forță au fost răniți în timpul tulburărilor. Șapte dintre ei au suferit răni grave. În total, 2 331 de persoane au fost reținute în întreaga țară pe parcursul weekendului.

Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că poliția va fi în stare de alertă sporită în weekendul următor, pe 24 și 25 octombrie.

În același timp, mișcarea „Vestele galbene” a îndemnat populația să iasă din nou în stradă pe 24 octombrie, pentru a protesta față de creșterea costului vieții.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: