Stațiile de alimentare cu combustibil din municipiul Chișinău nu vor mai fi construite în apropiere de instituțiile sanitare, instituțiile de învățământ sau de bazinele acvatice. Decizia a fost aproabată în cadrul ședinței din 6 august a Consiliului Municipal Chișinău (CMC).
Potrivit noului regulament, s-a mărit zona de protecție sanitară și ecologică de la 25 de metri la 50 de metri, în ceea ce ține de amplasarea stațiilor de alimentare cu produse petroliere în raza municipiului Chișinău.
Revenirea la vechea distanță de protecție sanitar-ecologică a fost necesară datorită creșterii numărului de stații de alimentare cu combustibil în municipiul Chișinău.
În prezent, în Chișinău funcționează 143 de stații de alimentare PECO. Potrivit consilierilor municipali, multe dintre acestea nu respectă regimul de protecție sanitar-ecologică.
Republica Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Nicosia, capitala Ciprului. Noua reprezentanță va fi condusă de Ioannis Georgoulas și are scopul de a contribui la consolidarea relațiilor dintre cele două țări, inclusiv prin dezvoltarea schimburilor comerciale și atragerea investițiilor.
La ceremonia de inaugurare a participat viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, alături de omologul său cipriot, Constantinos Kombos, reprezentanți ai corpului diplomatic, ai mediului de afaceri și academic, precum și membri ai diasporei moldovenești.
Telegram/MAExplică
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, noul consulat va contribui la facilitarea contactelor dintre cetățenii celor două state și la identificarea unor oportunități de cooperare economică.
„Există oportunități de dezvoltare a schimburilor comerciale și de a atrage mai multe investiții în Republica Moldova”, a declarat Mihai Popșoi.
Telegram/MAExplică
La rândul său, ministrul cipriot de Externe, Constantinos Kombos, a salutat deschiderea consulatului și a subliniat importanța consolidării cooperării bilaterale. „Mă bucur că avem oportunitatea de a crea noi direcții de colaborare. Felicitări pentru această realizare! Așteptăm cu interes să lucrăm alături de domnul Georgoulas pentru a promova interesele Republicii Moldova”, a spus el.
Telegram/MAExplică
Ce acorduri discută Republica Moldova și Ciprul
În cadrul evenimentului, Mihai Popșoi s-a întâlnit și cu cetățenii moldoveni stabiliți în Cipru. Potrivit MAE, discuțiile au vizat sprijinul acordat diasporei și eforturile autorităților de a facilita accesul cetățenilor la servicii și drepturi, indiferent de țara în care locuiesc.
Ministrul a anunțat că autoritățile moldovene și cele cipriote discută despre posibilitatea negocierii unor acorduri privind securitatea socială, recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere și recunoașterea calificărilor academice.
Inaugurarea consulatului a fost urmată de o recepție dedicată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova.