Aproape 150 000 lei într-o lună: ce salarii a încasat Anastasia Taburceanu la MoldATSA

Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, vizată de un scandal privind salarizarea sa la MoldATSA, a încasat peste 1,2 milioane de lei în perioada în care a activat la întreprinderea de stat. Potrivit unor informații publicate de portalul „Cu Sens”, cel mai mare salariu ridicat de aceasta a fost de 149 050 de lei.

Anastasia Taburceanu a primit următoarele salarii la MoldATSA din iunie 2025, când a fost angajată la întreprinderea de stat, și până în mai 2026:

  • iunie 2025 – 58 744 lei;
  • iulie 2025 – 60 720 lei;
  • august 2025 – 124 910 lei;
  • septembrie 2025 – 70 303 lei;
  • octombrie 2025 – 79 650 lei;
  • noiembrie 2025 – 82 418 lei;
  • decembrie 2025 – 149 050 lei;
  • ianuarie 2026 – 135 840 lei;
  • februarie 2026 – 137 366 lei;
  • martie 2026 – 91 150 lei;
  • aprilie 2026 – 116 510 lei;
  • mai 2026 – 107 799 lei.

Facebook/CU SENS

Amintim că Anastasia Taburceanu a declarat anterior că salariul său de bază la MoldATSA, unde a activat în calitate de purtătoare de cuvânt, a fost de 25 700 de lei, susținând că restul veniturilor ar proveni din „suplimentele prevăzute de legislație și de actele normative interne”.

Scandalul privind salarizarea Anastasiei Taburceanu a izbucnit în iunie, după ce o investigație a Ziarului de Gardă a arătat că aceasta a fost remunerată cu peste un milion de lei în mai puțin de un an de activitate în calitate de purtătoare de cuvânt la întreprinderea de stat MoldATSA. Potrivit investigației, în 2026 remunerația lunară a acesteia a depășit 120 000 de lei, fiind de aproximativ opt ori mai mare decât salariul mediu pe economie și de aproape patru ori mai mare decât salariul președintei Maia Sandu.

Pe fondul controversei, Taburceanu a depus cerere de demisie din cadrul MoldATSA și a anunțat că va restitui sumele încasate ca sporuri și adaosuri la salariul de bază pentru întreaga perioadă în care a activat la întreprinderea de stat.

Într-o primă reacție, președinta Maia Sandu a declarat că nu a avut nicio implicare în angajarea verișoarei sale la MoldATSA. Șefa statului a calificat drept nejustificate salariul și sporurile încasate de aceasta și a afirmat că banii primiți nemeritat trebuie restituiți.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Скриншот

Ceban anunță protest la ANRE în ziua examinării noului tarif la gaz: „Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie” VIDEO

Ion Ceban, primarul Chișinăului și liderul „Mișcării Alternative Naționale” (MAN), a anunțat un protest în fața sediului Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), față de creșterea tarifelor la resursele energetice. Manifestația va fi organizată luni, 28 septembrie, la ora 10:00, în timp ce ANRE urmează să se întrunească pentru a aproba majorarea tarifului la gaz.

„Luni, la ora 10:00, la ANRE, voi fi prezent eu și 100 de colegi de-ai mei de la MAN, în solidaritate cu toți oamenii care nu sunt de acord cu scumpirile în lanț care au loc. Această instituție este direct responsabilă, ca și toți cei de la guvernare, de aceste creșteri la gaz, la căldură și la multe altele. Cred că ar fi timpul să vină și mulți alți oameni, fie din partidele politice parlamentare, extraparlamentare, oameni de bună credință. (…) Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie”, a transmis Ion Ceban într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Amintim că Energocom a solicitat ANRE majorarea tarifului pentru gazele naturale de la 20,30 lei la 26,25 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA. Potrivit proiectului de decizie al ANRE, însă, tariful ar urma să crească până la 26,14 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA.

ANRE va examina proiectul de decizie privind noul tarif pe 28 septembrie.

Începând cu 1 septembrie, consumatorii casnici din Republica Moldova achită 20,30 lei pentru un metru cub de gaze naturale, inclusiv TVA. Tariful anterior era de 14,42 lei pentru un metru cub.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: