Aprobat de guvern. Din 1 septembrie, salariul lucrătorilor medicali va fi majorat cu 30%

Guvernul a aprobat în ședința din 31 iulie proiectul pentru modificarea Regulamentului privind salarizarea angajaților din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală. Astfel, începând cu 1 septembrie, salariul lucrătorilor medicali va fi majorat cu 30%.

Astfel, va fi majorat  salariul de funcție al personalului medical (personal de conducere-medici, medici, personal medical mediu, personal medical inferior), al șoferilor autoambulanțelor din serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească și  autosanitarelor din serviciul AVIASAN.

Majorarea va constitui 30% din salariul de bază. Cu atât vor crește și salariile de funcție ale șoferilor ambulanțelor din Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească și ale șoferilor autosanitarelor din serviciul  AVISAN.

Salariile medicilor, șefi de departamente, vor crește cu 50-90%, luând în considerație performanța profesională a fiecăruia. În cazul în care vor fi antrenați în tratarea pacienților cu COVID-19, salariile se vor majora cu 100%.

După majorări, noile salarii pentru medicii de familie cu o vechime în muncă de până la 10 ani vor constitui 9310 lei, pentru cei cu o vechime în specialitate de 10-20 ani – 10140 de lei, iar pentru cei cu o vechime în specialitate mai mare de 20 ani – 10970 de lei.

Salariile medicilor din Asistența Medicală Urgentă Prespitalicească, în funcție de vechimea în specialitate, vor oscila între 7440 și 8940 de lei. Cele ale medicilor antrenați în serviciul de psihiatrie și narcologie – între 9230 și 10730 de lei.

Personalul medical cu studii medii de specialitate, în funcție de vechime și sectorul în activează, va ridica salarii între  5510 și 8160 lei.

Sub aspect financiar, cheltuielile necesare pentru punerea în aplicare a majorării salariilor de funcție cu 30% pentru personalul medical, şoferilor autoambulanţelor din serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească şi autosanitarelor din serviciul AVIASAN, începând cu 1 septembrie 2020, vor fi acoperite din contul transferurilor de la bugetul de stat către fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală în sumă de 362 570,3 mii lei de care vor beneficia circa 42.918 de funcții ocupate.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Moldova Security Forum: experți în securitate, oficiali din Ucraina, reprezentanți NATO și conducerea de vârf a Moldovei, în discuții la Chișinău

Chișinăul va deveni, pe 8 și 9 octombrie, centrul dezbaterilor despre securitatea Republicii Moldova, a Europei și a regiunii Mării Negre. Cea de-a treia ediție a Moldova Security Forum începe mâine, la Palatul Republicii, și va reuni oficiali, diplomați și peste 90 de experți din 20 de țări. Forumul este organizat de Fundația Konrad Adenauer în Moldova, Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și Oficiul de Legătură NATO în Moldova, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și al Ministerului Apărării. NewsMaker este partener media al evenimentului.

Potrivit organizatorilor, peste 700 de persoane s-au înregistrat la ediția din acest an, față de 500 anul trecut. Forumul va reuni reprezentanți ai instituțiilor publice, societății civile, mediului academic, companiilor și presei.

Tema ediției este „Consolidarea rezilienței democratice și a securității prin viziune strategică și cooperare multilaterală”. Discuțiile se vor concentra asupra modului în care instituțiile și serviciile publice pot face față crizelor, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, al dezinformării, atacurilor cibernetice și presiunilor energetice.

Prima zi va începe cu un discurs al președintei Maia Sandu, urmat de o discuție moderată de Alec Russell, de la Financial Times. Agenda include și intervenții ale viceprim-ministrului Mihai Popșoi, ministrului apărării Anatolie Nosatîi și președintelui Parlamentului Igor Grosu, precum și ale reprezentanților instituțiilor europene și NATO.

Astfel, pe 8 octombrie, participanții vor discuta despre parteneriatele Republicii Moldova, cooperarea în domeniul apărării, viitorul securității europene și investițiile în apărare. Pe 9 octombrie, dezbaterile vor aborda pregătirea pentru crize, protejarea instituțiilor, noile tehnologii, reconstrucția Ucrainei și consolidarea încrederii publice. Programul cuprinde atât sesiuni publice, cât și sesiuni închise pentru comunitatea de experți.

Reamintim, prima ediție a Forumului a avut loc în perioada 19-20 noiembrie 2024. Detalii – AICI. Cea de-a doua ediție a fost dedicată securității energetice, amenințărilor cibernetice, dezinformării și combaterii corupției electorale și a avut loc în perioada 18-19 noiembrie 2025. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: