PCCOCS

Arest preventiv pentru cei șase suspecți în dosarul contrabandei cu țigări, cu implicarea angajaților Poliției de Frontieră

Cei șase suspecți în dosarul contrabandei cu țigări „Ashima”, la Cahul, cu implicarea angajaților Poliției de Frontieră, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Informația a fost confirmată pe 5 noiembrie, de reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

„La solicitarea procurorilor PCCOCS, Judecătoria Chișinău (Sediul Ciocana) a dispus plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a celor 6 dosarul contrabandei cu 179 de cutii cu țigări „Ashima”, la Cahul, cu implicarea angajaților Poliției de Frontieră. Investigațiile continuă, în vederea elucidării tuturor circumstanțelor relevante cauzei”, au menționat reprezentanții PCCOCS.

Primele rețineri în acest dosar au avut loc în noaptea din 27 iulie 2021. În data de 20 august 2021 au avut loc alte două rețineri. Acțiunile de urmărire penală au continuat până-n data de 2 noiembrie, atunci când au fost reținuți încă 6 participanți ai schemei de contrabandă.

Mai exact, în dimineața de 2 noiembrie, procurorii și ofițerii Serviciului de Informații și Securitate au descins cu percheziţii la punctul de trecere a frontierei Cahul-Oancea. Perchezițiile au fost desfășurate la domiciliile figuranților, la Cahul și Chișinău.

Astfel, trei figuranți ar fi fost implicați direct în schema de contrabandă, iar alții trei sunt angajați ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Printre angajații de la frontieră reținuți figurează și un fost șef interimar al sectorului poliției de frontieră Cahul, precum și un fost șef al Direcției regionale Sud a Inspectoratului.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Raport StratCom: sprijinul pentru aderarea la UE crește, dar rămâne la 8% în Găgăuzia și Taraclia

Sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a crescut în ultimii doi ani și a ajuns la 57%. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în nordul țării, arată Indexul Rezilienței Informaționale Naționale, publicat pe 4 noiembrie de Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (StratCom).

La nivel național, sprijinul pentru aderare a crescut cu cinci puncte procentuale față de 2024, când era de 52%. Media națională „ascunde”, însă, diferențe „importante” între regiuni, precizează StratCom. În regiunea Centru, 73% dintre locuitori susțin aderarea, iar în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia sprijinul este de 8%. În nordul țării, ponderea celor care susțin aderarea a urcat de la 37% în 2025 la 53% în 2026.

„Atitudinile față de integrarea europeană sunt strâns legate de încrederea în instituții și de sursele de informare. Cetățenii care au încredere în mass media din Federația Rusă manifestă, în general, un sprijin mai redus față de aderarea la UE”, susține StratCom.

Totodată, 62% dintre respondenți consideră că beneficiile aderării la UE justifică dificultățile reformelor de preaderare, față de 50% în 2024.

Raportul publicat pe 4 noiembrie urmărește cum a evoluat reziliența societății în fața manipulării informaționale și a ingerințelor străine. Indexul analizează percepțiile și atitudinile cetățenilor în cinci domenii – integrare europeană, coeziune socială, reziliență economică, apărare și securitate națională. Pentru a compara rezultatele, datele au fost colectate în lunile aprilie și mai ale fiecărui an din perioada 2024–2026.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut, alături de Ucraina, statutul de țări candidate la UE în iunie 2022. Ambele țări au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024. În 2026, atât Moldova, cât și Ucraina, au deschis patru dintre cele șase clustere de negociere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: