Realitatea.md/foto simbol

Artiștii străini vor putea susține concerte în Moldova doar cu permisiunea Guvernului? Circulara Ministerului Culturii

Instituțiile publice de cultură din subordinea Ministerului Culturii, precum și companiile de impresariat, trebuie să informeze dacă intenționează să invite artiști din străinătate, în special din statele CSI, la evenimentele organizate în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut pe 24 februarie de Ministerul Culturii, care a precizat că le-a transmis o circulară prin care le-a solicitat acest lucru. Potrivit Ministerului, măsura nu interzice organizarea evenimentelor culturale și nici colaborările internaționale, dar „urmărește prevenirea situațiilor care pot genera anulare de evenimente, tensiuni publice, probleme de securitate sau prejudicii de imagine pentru instituțiile statului”.

„Ministerul Culturii a transmis o circulară către instituțiile publice de cultură aflate în subordine, dar și companiile de impresariat, prin care solicită informarea prealabilă în cazul în care acestea intenționează să invite sau să implice artiști din străinătate, în special, din statele CSI în spectacole, concerte, festivaluri sau alte activități cultural-artistice organizate în Republica Moldova”, a declarat Ministerul Culturii.

Potrivit Ministerului, „managerii instituțiilor culturale trebuie să evalueze din timp eventualele riscuri și să notifice Ministerul Culturii, înainte de anunțarea publică și punerea în vânzare a biletelor evenimentelor, despre invitarea și/sau implicarea unor oameni de creație din străinătate pentru participare în cadrul proiectelor, programelor și activităților cultural-artistice organizate și desfășurate pe teritoriul Republicii Moldova, din statele CSI și cele condamnate de comunitatea internațională pentru agresiune armată”.

„Măsura nu interzice organizarea evenimentelor culturale și nici colaborările internaționale, ci urmărește prevenirea situațiilor care pot genera anulare de evenimente, tensiuni publice, probleme de securitate sau prejudicii de imagine pentru instituțiile statului. Libertatea de exprimare și creație artistică trebuie exercitată cu responsabilitate și cu respectarea valorilor unei societăți democratice. Invitarea unor persoane publice care susțin sau justifică public agresiuni armate poate afecta interesul public, morala, și imaginea instituțiilor culturale”, se mai arată în mesajul Ministerului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

primeminister.am

Presa: Rusia a amenințat Armenia cu sistarea livrărilor de gaze de la 1 noiembrie

Rusia ar fi amenințat că va sista complet, începând cu 1 noiembrie, livrările de gaze către Armenia, dacă autoritățile de la Erevan nu vor îndeplini mai multe condiții politice impuse de Kremlin. Potrivit publicației armene „Hraparak”, care citează surse din Rusia, Moscova ar cere, între altele, ca Armenia să renunțe la discuțiile privind viitorul bazei militare ruse din Giumri și să-și clarifice opțiunea geopolitică între apropierea de Uniunea Europeană și menținerea în Uniunea Economică Eurasiatică. Informația nu a fost confirmată oficial de Moscova, transmite DW.

Livrările de gaze rusești către Armenia sunt suspendate în prezent, din cauza unor lucrări de mentenanță planificate. Între timp, necesarul intern este acoperit din rezervele aflate în depozite.

Sursele citate de „Hraparak” susțin că, la 1 noiembrie, ar putea avea loc o „avarie” majoră sau ar putea fi invocat un alt caz de forță majoră, în urma căruia livrările de gaze nu ar mai fi reluate.

Potrivit publicației, Moscova ar fi transmis Erevanului mai multe condiții. Una dintre acestea ar viza renunțarea la discuțiile privind viitorul bazei militare ruse din Giumri, precum și la eventualele măsuri împotriva companiilor cu capital rusesc. Printre acestea se numără „Căile Ferate din Caucazul de Sud” și „Gazprom”.

O altă condiție ar viza relația Armeniei cu Uniunea Europeană. Potrivit „Hraparak”, Erevanul ar trebui fie să renunțe la legea care prevede lansarea procesului de integrare europeană, fie să stabilească data unui referendum pe această temă. Astfel, Armenia ar urma să decidă între apropierea de UE și menținerea în Uniunea Economică Eurasiatică.

De asemenea, Moscova ar cere încetarea urmăririi penale a politicienilor apropiați de Rusia și numirea unui vicepremier acceptat de Kremlin, mai scrie publicația armeană.

Rusia a avertizat anterior Armenia, pe 26 mai, că ar putea denunța unilateral acordul privind livrările de gaze naturale, produse petroliere și diamante brute, în cazul în care Erevanul va continua pe calea aderării la Uniunea Europeană.

Armenia rămâne în continuare puternic dependentă de gazul rusesc. În 2025, „Gazprom” a livrat țării aproximativ 2,7 miliarde de metri cubi de gaze. Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Armenia beneficiază de un preț preferențial de 177 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. Kremlinul a avertizat, de asemenea, că, în cazul retragerii Armeniei din Uniunea Economică Eurasiatică, prețul gazelor ar urma să fie stabilit la nivelul pieței.

Pe 16 septembrie, secretarul Consiliului de Securitate al Armeniei, Armen Grigorian, a declarat că țara ar putea înlocui gazul rusesc cu livrări din Azerbaidjan, Turcia și Iran. Referindu-se la prețul mai mic al gazului rusesc, acesta a afirmat că gazul „este folosit ca monedă politică”.

Premierul Nikol Pașinian a declarat anterior că Armenia va continua să caute surse alternative de gaze, indiferent de deciziile Moscovei privind prețul combustibilului. Potrivit acestuia, demersul face parte din politica Erevanului de consolidare a independenței și statalității țării.

Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au tensionat în ultimele luni. Din mai, Rusia a introdus restricții asupra importurilor mai multor produse din Armenia, inclusiv alcool, legume, fructe, pește, produse lactate și flori.

În replică, autoritățile armene au început să redirecționeze o parte din exporturi către alte piețe, inclusiv către țările europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: