breakingnews.md

Așteptau să plece proprietarii de acasă și intrau să fure obiecte de preț. Doi infractori din Chișinău, reținuți (VIDEO)

Doi bărbați din capitală de 31, şi respectiv, 47 de ani au fost reținuți de oamenii legii, fiind bănuiți de atac tâlhăresc și furturi din locuințe. Potrivit poliției, aceștia identificau locuințele în care se aflau bunuri de preț.  După ce se asigurau că proprietarii sunt plecați de acasă, intrau și furau bunuri de preț precum bijuterii din aur, argint, mijloace bănești și tehnică.

Acțiunile infractorilor au fost surprinse de camerele de supraveghere instalate în incinta blocurilor de locuit cât și din preajma lor. Din imaginile video postate de polițiști se observă cum un bărbat deschide ușa unei locuinței iar ulterior iese cu ai multe pachete. La scurt timp acesta este pus la pământ și reținut de oamenii legii.

Prejudiciul cauzat părților vătămate se ridică la 500 000 mii de lei.

Suspecții au fost plasați în arest pentru 30 de zile și sunt cercetați penal pentru furt și tâlhărie. Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă  închisoare  de la 4 la 10 ani.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Agricultură inteligentă, bazată pe știință“: Osmochescu și-a anunțat prioritățile VIDEO

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, a declarat că prioritatea sa zero va fi aderarea la Uniunea Europeană, iar o altă prioritate – regândirea abordărilor în agricultură. Declarații în acest sens au fost făcute pe 28 august, după depunerea jurământului de învestire în funcție.

„Prioritatea zero rămâne aceeași – aderarea la Uniunea Europeană, în special că, în cadrul Ministerului Agriculturii și industriei Alimentare, avem cel mai larg volum de acquis comunitar care trebuie să fie transpus. Circa 33% din toate directivele și reglementările Uniunii Europene se află în autoritatea Ministerului Agriculturii. Deci, o treime din tot ce face statul Republica Moldova este la Ministerul Agriculturii”, a comunicat Osmochescu.

Ministrul a spus că „a doua prioritate este regândirea abordărilor în agricultură”. „Vorbim despre o agricultură inteligentă, bazată pe știință, în special în condițiile climaterice care le avem în Republica Moldova. Trăim ani cu secetă, trăim ani când trebuie să regândim cum abordăm agricultura. E vorba de irigație, de agricultură inteligentă, dar e vorba și despre o abordare a atitudinii noastre comune împreună cu fermierii și toți actorii din domeniul agriculturii”, a declarat Osmochescu.

Potrivit ministrului, a treia sa prioritate va fi „dezvoltarea industriei agroalimentare, pentru că este parte componentă a Republicii Moldova și a economiei noastre”.

***

Pe 28 august, Eugeniu Osmochescu a depus jurământul de învestire în funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, iar Claudiu Năsui – în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Ceremonia a avut loc la Președinție, în prezența șefei statului, Maia Sandu, și a premierului, Vasile Tofan. Premierul a declarat că cei doi noi miniștri au mandate dificile, dar foarte importante. Totodată, a dat asigurări că Guvernul îi va susține în reformele pe care și le propun. Detalii AICI.

Despre faptul că Eugeniu Osmochescu va prelua funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, iar Claudiu Nasui – funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, premierul Vasile Tofan a anunțat pe 25 august. Detalii AICI.

Înainte de această funcție, Osmochescu a fost ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Totodată, a deținut funcția de prim-ministru interimar până la numirea lui Vasile Tofan, după ce fostul premier Alexandru Munteanu a anunțat că renunță la funcție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: