Atac cibernetic asupra site-ului Centrului cu manuale școlare online: Precizările Ministerului Educației

Site-ul Centrului de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație (CTICE), care găzduiește repozitoriul național de manuale pentru învățământul secundar în format PDF, a fost ținta unui atac cibernetic pe 7 septembrie. Pe pagină au apărut imagini cu o platformă de loterie online, populară în Asia. Ministerul Educației a precizat pentru NewsMaker că, în urma atacului, site-ul a fost dezactivat.

„În data de 7 septembrie 2025, site-ul CTICE, a fost dezactivat în urma unui atac cibernetic. Ca urmare, accesul la descărcarea manualelor a fost temporar întrerupt, însă subliniem că resursele propriu-zise nu au fost afectate. Până la finalul zilei, accesul la descărcarea manualelor a fost restabilit, iar restul funcționalităților site-ului rămân temporar suspendate”, a precizat Ministerul.

Potrivit instituției, în prezent, specialiștii CTICE întreprind acțiuni pentru restabilirea funcționării depline a platformei și consolidarea nivelului de securitate, pentru a preveni astfel de incidente pe viitor.

Menționăm că Togelinn este o platformă online dedicată jocurilor de tip togel, un tip de loterie popular în Asia de Sud-Est, în special în Indonezia, Singapore și Malaezia.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

politia.md

Bloggerul Nekoglai și partenera sa, suspectați de vânzarea drogurilor: poliția, detalii despre reținere VIDEO

Un moldovean de 25 de ani și partenera sa, o cetățeană a Rusiei de 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de comercializarea drogurilor și promovarea consumului de substanțe narcotice pe rețelele de socializare. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP) marți, 22 septembrie, într-un comunicat. Potrivit surselor NewsMaker, persoanele vizate sunt bloggerul Nekoglai și partenera sa.

Cei doi au fost documentați timp de două luni de ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Botanica și procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Botanica.

Conform IGP, cuplul administra conturi pe rețelele de socializare urmărite de peste 12 milioane de persoane. Prin intermediul acestora, cei doi ar fi promovat consumul de droguri și, în anumite cazuri, ar fi comercializat substanțe narcotice.

În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au identificat și un bărbat de 51 de ani, cetățean al Ucrainei, care ar fi procurat droguri pentru consum propriu de la cei doi suspecți.

Pe 16 septembrie, oamenii legii au efectuat percheziții într-un imobil de lux închiriat de cei doi. Polițiștii au ridicat marijuana, hașiș și mefedronă, cântare electronice de înaltă precizie, precum și telefoane despre care susțin că ar fi fost utilizate în activitatea infracțională.

O altă percheziție a fost efectuată la domiciliul bărbatului de 51 de ani, unde a fost depistată și ridicată marijuana.

IGP a mai precizat că, în momentul reținerii, cei doi suspecți ar fi manifestat un comportament agresiv, ar fi opus rezistență fizică și ar fi amenințat angajații Direcției Antidrog.

Cuplul este cercetat pentru mai multe infracțiuni, inclusiv promovarea consumului de droguri prin intermediul rețelelor de socializare și comercializarea drogurilor în proporții deosebit de mari. Potrivit IGP, persoanele vinovate riscă până la 20 de ani de închisoare.

Instanța a dispus arestarea preventivă a celor doi pentru 30 de zile, la solicitarea procurorului de caz.

Investigația continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor eventuale persoane implicate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: