Ana Revenco/Facebook

Vizita lui Tusk la Chișinău: acces restricționat în mai multe zone publice

Accesul în anumite zone publice din Chișinău va fi restricționat temporar în zilele de 4 și 5 septembrie. Măsura de securitatea va fi luată în contextul vizitei oficiale a Prim-Ministrului Poloniei, Donald Tusk, în Republica Moldova. 

În timpul vizitei, miercuri și joi, între orele 08:00 și 21:00, accesul în anumite zone centrale din capitală și pe drumurile către Aeroportul Internațional Chișinău va fi limitat. Totodată, vor fi suspendate temporar manifestările publice și lucrările de infrastructură în zonele unde se deplasează delegația oficială.

Restricțiile nu se aplică evenimentelor social-culturale aprobate anterior la Primăria Chișinău. Șoferii sunt rugați să respecte indicațiile agenților de circulație, să dea dovadă de răbdare și să urmeze regulamentul de circulație rutieră.

***

Republica Moldova va fi vizitată în următoarea perioadă de trei prim-miniștri europeni. Vor ajunge la Chișinău premierii din Polonia, Luxemburg și Grecia. Donald Tusk va susține și un discurs în Parlamentul de la Chișinău, în cadrul unei ședințe festive. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

mec.gov.md

Persoanele care vând teze pentru studenți riscă amenzi de până la 125 000 lei și închisoare. Propunerea Ministerului Educației

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) propune sancționarea persoanelor care elaborează și vând, la comandă, lucrări de licență, teze de master și de doctorat. Acestea ar putea primi amenzi de până la 125 000 de lei sau pedepse cu închisoarea de până la trei ani, potrivit unor modificări la Codul penal și Codul contravențional. Propunerile au fost prezentate pe 20 octombrie, în cadrul unor consultări cu reprezentanți ai Parlamentului, Ministerului Justiției, Procuraturii Generale, Centrului Național Anticorupție și instituțiilor de învățământ superior.

Potrivit inițiativei, elaborarea unei lucrări academice în scopul comercializării, cu știința că aceasta va fi prezentată de o altă persoană drept lucrare proprie, ar putea fi pedepsită cu o amendă de la 37 500 la 57 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de până la un an.

Dacă fapta este comisă de două sau mai multe persoane, în mod repetat, ca îndeletnicire sau prin folosirea funcției deținute, amenda ar putea ajunge la 125 000 de lei, iar pedeapsa cu închisoarea – la trei ani. În aceste cazuri, ar putea fi aplicată și interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități pentru o perioadă de la unu la cinci ani.

Modificările propuse la Codul contravențional prevăd, la rândul lor, amenzi pentru elaborarea sau punerea la dispoziție a lucrărilor academice care urmează să fie prezentate drept creația altei persoane. Sancțiunile ar varia între 3 000 și 6 000 de lei pentru persoanele fizice, între 6 000 și 12 000 de lei pentru persoanele cu funcții de răspundere și între 9 000 și 15 000 de lei pentru persoanele juridice.

„Inițiativa legislativă nu prevede sancțiuni pentru activități legitime de îndrumare, consultanță, recenzare, corectură, traducere, formatare sau sprijin metodologic, atâta timp cât acestea nu presupun elaborarea ori punerea la dispoziție a unei lucrări ce urmează să fie prezentată ca fiind produsul propriu al persoanei evaluate”, a transmis MEC într-un comunicat.

Ce măsuri au fost luate până acum

Inițiativa face parte din acțiunile ministerului pentru consolidarea integrității academice. Printre acestea se numără aprobarea de către Guvern a unui regulament-cadru privind integritatea academică în instituțiile de învățământ superior și introducerea, în anul de studii 2025–2026, a cursului obligatoriu „Etică și integritate academică”, la care au participat aproximativ 27 000 de studenți.

De asemenea, MEC a menționat verificarea antiplagiat a tezelor de licență și masterat, precum și măsurile adoptate de universități pentru monitorizarea examenelor.

Un studiu realizat în 2025 de minister, în rândul a 3 635 de studenți și 419 cadre didactice din șase universități, a arătat că practicile precum copiatul, favoritismul la evaluare și utilizarea neetică a inteligenței artificiale sunt percepute drept probleme frecvente. Cadrele didactice au semnalat, totodată, dificultăți în identificarea plagiatului și a utilizării inteligenței artificiale.

Propunerile de modificare a Codului penal și Codului contravențional urmează să parcurgă procedura legislativă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: