Atenție, participanți la trafic! Recomandările Poliției în fața vremii nefavorabile

În contextul condițiilor meteorologice nefavorabile prognozate pentru următoarele 24 de ore, Poliția recomandă șoferilor să își adapteze viteza în funcție de starea drumurilor și să fie mai prudenți, mai ales în apropierea trecerilor de pietoni, care pot fi greu vizibile în astfel de condiții meteo.

Potrivit meteorologilor, vremea va fi predominant mohorâtă și umedă, cu precipitații slabe ce vor afecta aproape întreaga țară. În regiunile de nord, aceste precipitații vor lua forma lapoviței, în timp ce în restul teritoriului vor cădea ploi. De asemenea, ceața va persista pe parcursul zilei de mâine, reducând considerabil vizibilitatea, ceea ce va crea condiții dificile pentru șoferi.

Este esențial ca aceștia să păstreze o distanță de siguranță corespunzătoare față de vehiculul din față și să se asigure că ștergătoarele de parbriz și luminile sunt în perfectă stare de funcționare. De asemenea, în condițiile de vizibilitate redusă, șoferii trebuie să evite frânările bruște și depășirile, iar fiecare manevră efectuată să fie semnalizată corespunzător.

În același timp, Poliția face apel și la pietoni, recomandându-le să traverseze doar prin locurile amenajate pentru pietoni și să se asigure că sunt vizibili pentru șoferi înainte de a traversa strada.

Vântul va suflă dinspre sud-vest cu intensitate slabă până la moderată, iar temperaturile vor oscila între -2 și +3 grade Celsius pe timpul nopții și între +5 și +9 grade Celsius pe parcursul zilei de miercuri. Având în vedere aceste condiții meteo, autoritățile recomandă tuturor participanților la trafic să fie extrem de vigilenți pentru a preveni orice eveniment rutier.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

„Nu excludem”: Ozerov admite că „unele drone” care survolează Moldova ar putea fi rusești

Ambasadorul agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, nu exclude că „unele dintre dronele” care survolează teritoriul Republicii Moldova ar putea fi rusești. Totuși, acesta susține că ținta Rusiei nu este Republica Moldova, ci Ucraina. Declarațiile au fost făcute pentru Soroca TV. Menționăm că, potrivit celor mai recente date prezentate de Chișinău, începând cu anul 2022, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat ilegal în mai mult de 80 de cazuri, fiind implicate rachete și drone de producție rusească și iraniană, inclusiv drone-momeală.

„În primul rând, nimeni până acum nu ne-a demonstrat că acestea sunt drone rusești. (…) În al doilea rând, da, nu excludem și nu negăm că unele dintre aceste drone ar putea fi rusești. În contextul intensificării atacurilor asupra logisticii Ucrainei, iar acest lucru nu este un secret, ca răspuns la atacurile pe care Ucraina le efectuează asupra logisticii Rusiei. Dar, în același timp, trebuie menționat că Republica Moldova nu este o țintă. Prin urmare, amplificarea aici a stărilor de confruntare, a amenințării unui război și a pregătirii chipurile a Rusiei de a ataca Republica Moldova, este absolut nefondată”, a declarat Ozerov, prezent la un festival etnic din Soroca.

***

Menționăm că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova l-a convocat în repetate rânduri pe Ozerov pentru a-și exprima protestul față de căderea unor drone pe teritoriul țării.

În februarie 2025, de exemplu, Chișinăul i-a prezentat lui Oleg Ozerov fragmente ale unor drone căzute pe teritoriul Republicii Moldova, pe care era inscripția Gheran-2. „De unde știți că sunt rusești? (…) Inscripțiile pot fi aplicate de orice persoană, și în acest sens nu excludem provocările din partea unor terțe părți”, comunica Ozerov după ce a ieșit de la MAE. Detalii AICI.

În luna august 2026, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că unele drone ajung din întâmplare în țara noastră, iar altele „pentru că sunt trimise și nu doar în spațiul nostru aerian”. Detalii AICI.

***

Începând cu anul 2022, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat ilegal în 81 de cazuri, comunica, pe 24 septembrie 2026, Ministerul Apărării. Potrivit instituției, au fost implicate rachete și drone de producție rusească și iraniană, inclusiv drone-momeală. Detalii AICI. Datele au fost prezentate după ce, în dimineața aceleiași zile, patru obiecte aeriene au survolat ilegal teritoriul Republicii Moldova. Detalii AICI.

Amintim că, în ajun, pe 26 septembrie, un obiect aerian a intrat ilegal în spațiul aerian al Republicii Moldova, la ora 11:16, dinspre Ucraina. La ora 11:18, acesta a părăsit spațiul aerian al țării, îndreptându-se spre Ucraina.

În aceeași zi, în extravilanul satului Volintiri, raionul Ștefan Vodă, au fost depistate fragmente ale unei drone.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: