Executivul a aprobat în ședința de astăzi un proiect de lege prin care se propune extinderea atribuțiilor Serviciilor Fiscal de Stat pentru prevenirea şi combaterea infracțiunilor economice prin acordarea competențelor de efectuare a urmăririi penale și a activității speciale de investigație.
Potrivit proiectului de lege, pentru exercitarea acestor atribuții, în cadrul Serviciului Fiscal de Stat urmează să fie instituite subdiviziuni specializate.
În acest sens, acordarea acestor atribuții Serviciului Fiscal de Stat va asigura:
– sporirea capacității de reacție a statului la acțiunile ilegale care împedică dezvoltarea unui climat stabil de afaceri;
– înlăturarea factorilor de concurență neloială pentru agenții economici care respectă cadrul legal;
– diminuarea economiei tenebre;
– fortificarea premiselor pentru îmbunătățirea climatului stabil de afaceri;
– eficientizarea acţiunilor întreprinse în vederea contracarării fenomenului de evaziune fiscală și altor infracțiuni economice, neadmiterea cazurilor de prejudiciere a bugetului public național;
-sporirea încasărilor la bugetul public național;
Precizăm că pentru a intra în vigoare, legea trebuie votată în prima și în a doua lectură de către parlament.
NATO respectă neutralitatea militară a Republicii Moldova, iar deciziile privind politica externă îi aparțin exclusiv țării, susține secretara generală adjunctă a Alianței, Radmila Shekerinska. Într-un interviu pentru NewsMaker, acordat în marja Moldova Security Forum, oficiala a răspuns temerilor potrivit cărora o colaborare mai strânsă cu NATO ar putea atrage Moldova într-un război. Ea a precizat că parteneriatul se dezvoltă de trei decenii la alegerea Republicii Moldova și aduce beneficii cetățenilor.
Întrebată ce le-ar spune oamenilor care privesc NATO cu neîncredere și invocă neutralitatea țării, Shekerinska a declarat că Alianța respectă opțiunile suverane ale Moldovei.
„Vă respectăm pe dumneavoastră, îi respectăm pe partenerii noștri, respectăm Republica Moldova și opțiunile sale suverane. Doar dumneavoastră decideți ce direcție urmați și care va fi orientarea politicii externe. Nimeni din NATO, niciun stat aliat, nu va influența aceste decizii. Credem că parteneriatele trebuie să se bazeze tocmai pe acest principiu: Republica Moldova este un stat suveran și își ia singură deciziile. Am spus foarte clar astăzi, la Forumul de Securitate, că respectăm și politica dumneavoastră de neutralitate militară. Este decizia dumneavoastră. În același timp, parteneriatul nostru se dezvoltă de trei decenii, tot ca urmare a deciziei Republicii Moldova”, a declarat oficiala NATO.
Secretara generală adjunctă a Alianței Nord-Atlantice a precizat pentru NM că, dintre toți partenerii pe care NATO îi sprijină prin așa-numitul pachet de consolidare a capacităților de apărare, „Moldova beneficiază de cel mai mare sprijin”.
„Sunt deja în pregătire sau în curs de implementare proiecte în valoare de peste 50 de milioane de euro. Este vorba despre ajutor foarte concret: veste antiglonț și căști de protecție pentru Forțele Armate ale Republicii Moldova, atât pentru întregul efectiv, cât și pentru constituirea unor rezerve. (…) Aceste proiecte nu sunt în beneficiul unui anumit aliat sau doar al NATO. Ele sunt în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, care vor să trăiască în pace și în siguranță. (…) Îi respectăm pe partenerii noștri respectându-le opțiunile suverane. Tocmai de aceea, acest discurs nu poate avea succes: oamenii înțeleg că un parteneriat care le aduce beneficii cetățenilor Republicii Moldova este un parteneriat bun pentru țară”, a conchis Shekerinska.
Precizăm, potrivit sondajului realizat de centrul de cercetări sociologice CBS AXA și prezentat pe 7 octombrie, în ajunul Moldova Security Forum 2026, șase din zece cetățeni consideră că Moldova are nevoie în continuare de sprijin extern pentru consolidarea securității și apărării. Aproape două treimi dintre respondenți consideră importantă cooperarea cu Uniunea Europeană și România pentru dezvoltarea țării. Totuși, doar aproximativ 4% văd aderarea la NATO drept o soluție pentru securitatea Moldovei. Majoritatea, circa 45%, susțin neutralitatea.
În cazul unei situații de urgență majore, precum un cutremur sau o inundație, aproximativ 33% dintre respondenți consideră că Moldova ar trebui să ceară ajutor în primul rând țărilor UE. Rusia a fost indicată de circa 16%, iar România – de 15%. Țările CSI, NATO, ONU și Ucraina au fost alese de câte 4% sau mai puțin.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.