Alex Buretz/Facebook

Au început să demoleze, iar acum se gândesc cum să reabiliteze. Soarta stației cu mozaic din Stăuceni

Lucrările de demolare a stației cu mozaic din Stăuceni au fost stopate, la indicația ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Se întâmplă după ce oficialul a fost sesizat de mai mulți cetățeni cu privire la lucrările inițiate de Administrația de Stat a Drumurilor (ASD). Spînu susține că a dispus evaluarea tuturor stațiilor cu mozaic din țară, pentru ca acestea să fie renovate și păstrate.

„Chiar în aceste momente este distrusă stația cu mozaic din Stăuceni. Alături a fost instalată o stație „europeană””, a scris activistul civic Alex Buretz pe pagina sa de Facebook.

Mesajul acestuia a fost însoțit de mai multe imagini foto. Totodată, Buretz a etichetat o serie de instituții ale statului, inclusiv pe ministrul Andrei Spînu.

Facebook/Alex Buretz
Facebook/Alex Buretz
Facebook/ Elena Covalenco

La scurt timp, ministrul Drumurilor a venit cu un mesaj pe rețelele de socializare în care a mulțumit cetățenilor care au sesizat autoritățile referitor la lucrările de demolare a stației cu mozaic de la Stăuceni.

„Am cerut Administrației de Stat a Drumurilor de urgență să oprească lucrările. În perioada următoare vom analiza modul în care stația de la Stăuceni poate fi reabilitată. De asemenea, vom face o evaluare a tuturor stațiilor cu mozaic de pe drumurile naționale și regionale pentru a le păstra și renova. Lucrurile frumoase din țara noastră trebuie protejate”, a scris oficialul.

Amintim că, în 2021, un grup de activiști din Moldova au elaborat o hartă cu toate mozaicurile din țară. Pe atunci pe listă existau aproximativ 70 de mozaicuri, dintre care doar o mică parte se aflau la acea vreme sub protecția statului. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

LIVE Ședința Consiliului Național de Securitate privind criza energetică, încheiată: Maia Sandu face declarații

Președinta Maia Sandu susține un briefing de presă după ședința Consiliului Național de Securitate, în cadrul căreia a fost discutată criza energetică internațională și riscurile care le reprezintă pentru Republica Moldova.

Amintim că, în 2026, piața internațională a petrolului a fost afectată de tensiunile din Orientul Mijlociu și de perturbarea transporturilor prin Strâmtoarea Hormuz, una dintre principalele rute pentru transportul mondial de țiței. În primele două săptămâni ale lunii septembrie, cotația internațională Platts pentru motorină a crescut cu 20,3%, iar cea pentru benzină cu 8,6%. În aceeași perioadă, petrolul Brent a depășit 107 dolari pentru un baril.

Republica Moldova, dependentă în totalitate de importurile de carburanți, a resimțit intens scumpirile. Pentru 19–21 septembrie, ANRE a stabilit un preț maxim de 33,80 lei pentru un litru de benzină COR 95 și de 36,11 lei pentru un litru de motorină standard.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: