Ultimele materiale

Miercuri, 25 noiembrie 2020, întreaga zi este suspendat traficul rutier pe strada Nicolae Testemițanu, pe tronsonul cuprins între str. Ion Inculeț și str. Gheorghe Cașu, în legătură cu executarea lucrărilor de asfaltare a carosabilului. Potrivit unui comunicat de presă emis de primăria capitalei, în legătură cu necesitatea executării lucrărilor menționate,

Un individ a lovit intenţionat cu un vehicul, miercuri dimineaţă, poarta sediului Cancelariei Germaniei, în centrul Berlinului, autorităţile suspectând un incident cu motivaţie politică, afirmă surse citate de ediţia în limba germană a agenţiei Reuters şi de publicaţia Bild. Maşina a lovit cu viteză poarta metalică a sediului Cancelariei Germaniei,

Avaria unei țevi cu apă potabilă pe strada Albișoara va fi remediată cât mai devreme. Aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook. Edilul spune că este vorba de o țeavă cu diametrul 600 și presiunea de 9 bar, care a cedat. Aceasta a

Președintele ales Maia Sandu a anunțat prioritățile: „Trebuie să întreprindem acțiuni zi de zi, așa încât oamenii să simtă schimbări spre bine cât mai curând. Asta îmi propun să fac din prima zi de mandat”. Maia Sandu a anunțat în cadrul unui briefing de presă prioritățile pentru perioada imediat următoare:

Procuratura Generală a venit cu o reacție în urma declarațiilor făcute de către Veaceslav Platon în cadrul unei emisiuni TV prin care s-a pronunțat pe marginea dosarului privind frauda bancară, lăsând să se înțeleagă că este la curent cu evoluțiile anchetei, care, potrivit acestuia, ar fi deja finalizată. „Procuratura Generală

„Dosarul furtul miliardului este practic finalizat, procurorii cunosc în totalitate schema în baza căreia banii erau puși în circulație”. Despre aceasta a declarat controversatul om de afaceri Veaceslav Platon în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8, pe 24 noiembrie. Întrebat de ce în ultima perioadă nu a venit

Parlamentul Republicii Moldova va deține președinția în exercițiu a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră în prima jumătate a anului 2021. Conform principiului rotativ, Republica Moldova a preluat președinția, pe 24 noiembrie, în cadrul sesiunii plenare a APCEMN, de la Grecia. Delegația Parlamentului Republicii Moldova, formată din deputații

Epidemia: starea de lucruri Alte 1215 cazuri noi de coronavirus, inclusiv printre 80 de lucrători medicali, s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, după ce s-au efectuat 2858 de teste. Astfel, numărul total al celor care s-au contaminat în țară de la începutul epidemiei a ajuns până la

Consulatul României la Chișinău își va relua activitatea după ce unul dintre angajați a fost diagnosticat cu coronavirus. După cum a fost anunțat într-o postare pe pagina de Facebook a ambasadei, din 26 noiembrie, consulatul va începe să elibereze pașapoarte și să accepte noi cereri. Ambasada a menționat că a

Asociația Presei Independente a premiat cele mai bune investigații jurnalistice ale anului 2020. Premiul mare a revenit jurnalistului de la Ziarul de Gardă, Victor Moșneag. Potrivit asociației, la categoria „Investigația anului 2020 în mass-media națională”, locul I i-a revenit investigației Toți oamenii președintelui, autor: Victor Moșneag, „Ziarul de Gardă”. Două

x
x