Ultimele materiale

TikTok a șters peste 134 000 de conturi false și a blocat crearea a alte peste 268 000 de conturi fake de tip spam, în contextul alegerilor parlamentare din Republica Moldova, care au avut loc la sfârșitul lunii trecute. Date se conțin într-un raport privind acțiunile întreprinse de TikTok pentru

Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, și zece lideri europeni au emis, pe 21 octombrie, o declarație comună privind invazia rusă din Ucraina. Aceștia au pledat pentru încetarea luptelor și începerea negocierilor, menționând însă că acțiunile președintelui Rusiei, Vladimir Putin, arată că acesta nu este interesat de pace. Astfel, ei au subliniat

Asociația „Forța Fermierilor” cere Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care a obținut o nouă majoritate parlamentară la alegerile din septembrie, să fie organizate consultări cu asociațiile agricole în privința candidatului pentru funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, înainte de desemnarea acestuia. „Forța Fermierilor” a declarat că situația din

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, nu se va regăsi în viitorul Guvern, care ar urma să fie condus de omul de afaceri Alexandru Munteanu. Anunțul a fost făcut de Nemerenco pe 21 octombrie, pe pagina sa de Facebook. „Nu mă regăsesc în lista noului Guvern”, a transmis Ala Nemerenco. Amintim că,

Alexandru Munteanu, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de prim-ministru, deține cetățenia a trei state: a Republicii Moldova, României și SUA. Munteanu, care este fondatorul Alianței Franceze din Moldova, a spus că, la un moment dat, i s-a propus să devină și cetățean al Franței, însă a refuzat

Prima ședință a Parlamentului Prima ședință a Parlamentului, programată pentru 22 octombrie, va fi deschisă de deputata din «Blocul Patriotic», Zinaida Greceanîi. Conform tradiției, dreptul de a deschide prima ședință o are deputatul cel mai vârstnic. Astfel, Greceanîi va avea acest privilegiu după ce primii doi deputați au refuzat de acest drept — liderul comuniștilor Vladimir Voronin, și deputatul PAS, dirijorul Nicolae Botgros. La ședință vor fi

Alexandru Munteanu, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru funcția de prim-ministru, a declarat că autoritățile Republicii Moldova au șansa de a reintegra regiunea transnistreană pe cale economică. El a mai spus că nimeni nu examinează posibilitatea unei eventuale soluționări a diferendului prin forță și că consideră o astfel de

Partidul „Democrația Acasă” (PDA), care va avea pentru prima dată reprezentanți în Parlamentul de la Chișinău, a semnat un acord de cooperare cu AUR România, condus de George Simion. La mai puțin de o lună după alegeri și cu doar două zile înainte de prima ședință a noului Legislativ, Vasile

Ședința de judecată în cauza privind limitarea activității Partidului Republican „Inima Moldovei” (PRIM) pentru un an, care urma să aibă loc astăzi, 20 octombrie, la Curtea de Apel Centru, a fost amânată după ce apărarea a prezentat o serie de materiale în limba rusă. Informația a fost confirmată pentru NM

Liderii europeni vor să-i adreseze președintelui SUA, Donald Trump, o solicitare privind livrarea de rachete cu rază lungă de acțiune Tomahawk Ucrainei. Declarația a fost făcută de președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, în cadrul unei conferințe de presă din 20 octombrie, după încheierea vizitei la Washington. Vladimir Zelenski a spus că

x
x