Vocea Basarabiei/imagine simbol

Fermierii vor consultări, înainte de desemnarea viitorului ministru al Agriculturii: „Cerem să fim ascultați”

Asociația „Forța Fermierilor” cere Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care a obținut o nouă majoritate parlamentară la alegerile din septembrie, să fie organizate consultări cu asociațiile agricole în privința candidatului pentru funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, înainte de desemnarea acestuia. „Forța Fermierilor” a declarat că situația din agricultura națională este „catastrofală” și a spus că sectorul are „dreptul” de a participa la procesul de alegere a viitorului ministru care-l va reprezenta. Precizările au fost făcute într-un comunicat emis pe 21 octombrie.

(UPDATE 14:31) Purtătoarea de cuvânt PAS, Adriana Vlas, a comentat solicitarea Asociației „Forței Fermierilor”. „Vom respecta toate procedurile – desemnarea candidatului și apoi consultările cu societatea civilă”, a declarat Vlas, pentru NM.

Știrea inițială

„Asociația „Forța Fermierilor” se adresează public partidului de guvernare cu o solicitare fermă: viitorul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare trebuie consultat în mod obligatoriu cu asociațiile de profil agricole înainte de numire, așa cum au promis înainte de a ajunge la guvernare. (…) Înainte ca Guvernul să propună un candidat, acesta trebuie să se prezinte în fața reprezentanților asociațiilor de profil, să își expună viziunea pentru agricultură, să răspundă întrebărilor concrete, să își asume angajamente clare și verificabile, și să primească evaluarea din partea celor care reprezintă fermierii. Această consultare este în concordanță cu principiile democratice și practicile europene unde parteneriatul social și consultarea părților interesate sunt elemente fundamentale”,

Totodată, „Forța Fermierilor” a catalogat situația din sectorul agricol ca fiind „catastrofală” și a declarat că aceasta s-ar datora „numirilor politice” a miniștrilor de profil.

„Cerem să fim ascultați și să ni se respecte dreptul de a participa la un proces care determină viitorul sectorului de care depinde supraviețuirea noastră economică. Sectorul agricol trebuie să participe la alegerea viitorului ministru care să îi reprezinte – un adevărat avocat înflăcărat al lor”, a conchis asociația.

NM a solicitat un comentariu din partea PAS, însă, deocamdată nu am primit un răspuns.

Amintim că, pe 16 octombrie, omul de afaceri Alexandru Munteanu, candidat PAS la funcția de prim-ministru, a explicat cum decurge procesul de formare a cabinetului de miniștri, menționând că, deși provine din afara formațiunii, sunt luate în considerare diverse candidaturi, iar o parte dintre actualii miniștri își vor continua activitatea. El a subliniat că experiența sa de a lucra cu actualul premier Dorin Recean, căruia i-a fost profesor, îi oferă un avantaj important în procesul de formare a echipei guvernamentale. Acesta a mai spus că lista completă a membrilor Cabinetului ar urma să fie definitivată în această săptămână.

Prima ședință a Parlamentului nou-ales va avea loc pe 22 octombrie, iar ulterior PAS va înainta oficial președintei Maia Sandu candidatura lui Munteanu.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Alegeri în Găgăuzia: 67 de secții de votare, deschise pentru scrutinul din 15 noiembrie

Pentru alegerile în Adunarea Populară și pentru funcția de bașcan al Găgăuziei au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat.

Alegătorii pot consulta adresele secțiilor de votare și delimitarea acestora pe pagina oficială a Consiliului Electoral Central al Găgăuziei. Autoritățile îi îndeamnă să verifice din timp secția la care sunt arondați și să urmărească informațiile oficiale privind desfășurarea scrutinului.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI.

Campania electorală va începe pe 16 octombrie, simultan pentru toți candidații înregistrați.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: