În capitala Germaniei, Berlin, au fost interzise steagurile rusești, panglicile Sfântul Gheorghe, uniformele, ordinele, cântecele militare și de marș, precum și simbolurile care glorifică războiul Rusiei împotriva Ucrainei în timpul festivităților dedicate încheierii celui de-al Doilea Război Mondial, din perioada 8-9 mai, de lângă monumetele sovietice. Poliția a publicat un
Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, se declară dezamăgit de demiterea vicepreședintelui Adunării Populare a Găgăuziei (APG), Alexandr Tarnavski. Înaltul oficial european susține că vestea l-a întristat în condițiile în care Tarnavski a fost una dintre persoanele care a promovat activ ideea păstrării unui dialog între Chișinău și Comrat.
Ratarea finalei Eurovision 2024 de Natalia Barbu, interpreta care a reprezentat Republica Moldova, a provocat reacții în spațiul online. În timp ce unii internauți consideră că Natalia Barbu nu s-a calificat în finala concursului muzical pentru că acesta ar fi politizat, alții spun că piesa cu care a participat cântăreața
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său Covid-19, transmite G4Media. Motivul, potrivit companiei, este un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”. De asemenea, AstraZeneca a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de introducere pe piaţă a vaccinului Vaxzevria în Europa. „Deoarece între timp au fost
Președintele României, Klaus Iohannis, a spus că este deschis să discute trimiterea sistemelor de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina, care se confruntă cu invazia rusă. Precizarea a fost făcută în cadrul unor de declarații de presă din 7 mai, la Washington, după o întâlnire cu președintele SUA, Joe Biden. Liderul
Un incendiu a izbucnit în interiorul Casei Radio din Chișinău, în seara de 7 mai. Flăcările au cuprins camera de servere din clădire. În timpul intervenției de stingere a flăcărilor a fost evacuată o persoană din încăperea respectivă. Informațiile au fost raportate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Sandu în Norvegia Maia Sandu este primul președinte al Republicii Moldova care a efectuat o vizită de lucru în Norvegia. Sandu a mers la Oslo la invitația regelui Harald al V-lea și a reginei Sonja. Împreună cu Sandu, în vizita din Norvegia a plecat și ministrul energiei Victor Parlicov. Acesta
În această săptămână, în perioada 6-12 mai, în Republica Moldova, vremea va fi variabilă: preponderent cu cer noros și ploi slabe. De asemenea, pe 7 mai, în unele localități din țară vor avea loc averse cu descărcări electrice. Informațiile au fost confirmate de de Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS). În
Vizita de stat a președintei Maia Sandu în Norvegia, a început. Șefa statului s-a întâlnit cu monarhii țări: regele Harold al V-lea și regina Sonja. De asemenea, Maia Sandu a publicat un mesaj, în care a mulțumit Norvegiei pentru solidaritatea față de Republica Moldova. Maia Sandu, primul președinte al Republicii
Republica Moldova și Norvegia vor colabora în domeniul energetic. Un Memorandum de cooperare care prevede acest lucru va fi semnat de miniștrii Energiei din cele două țări, la Oslo. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Victor Parlicov, care se află într-o vizită oficială în capitala Norvegiei. Victor Parlicov a