Ultimele materiale

Proaspăt ales în calitate de edil al municipiului Bălți, Alexandr Petcov a declarat că a fost depistată „dispariția” din primărie a unor documente care confirmau relațiile funciare cu chiriașii. Acesta a menționat că va sesiza procuratura în această privință. Precizările au fost făcute pe 23 noiembrie, după ședința de constituire

Inspectoratul General al Poliției (IGP) condamnă acțiunile fermierilor-protestatari care au luat pe sus mașina de serviciu a doi polițiști, la intrarea din Chișinău. Într-un comunicat publicat în după-amiaza zilei de 23 noiembrie, IGP a menționat că persoanele implicate vor fi sancționate. „Condamnăm acțiunile agresive ale agricultorilor prezenți pe șoseaua Hîncești,

Fracțiunea parlamentară Blocul Socialiștilor și Comuniștilor (BCS) va prezenta un proiect de lege privind anularea stării de urgență, în cadrul ședinței legislativului din 24 noiembrie. Informația a fost confirmată astăzi de deputatul socialist Vlad Batrîncea. Inițiativa socialiștilor și comuniștilor vine după ce Guvernul a aprobat un proiect de Hotărâre privind

Două incidente violente au avut loc astăzi, 23 noiembrie, în timp ce fermierii se îndreptau cu tractoarele spre capitală pentru a protesta. În unul din cazuri un agricultor și un șofer s-au îmbrâncit în trafic, iar în altul – mascații de la Fulger au îndepărtat cu forța un grup de

Președintele Parlamentului Igor Grosu a avut pe 23 noiembrie, la Viena, întrevederi cu miniștrii austrieci pentru afaceri europene și economice. Șeful legislativului de la Chișinău a discutat cu oficialii austrieci despre agenda de reforme a Republicii Moldova. Reprezentanții Parlamentului au precizat, într-un comunicat, că la întrevederea cu ministrul Federal pentru

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de 22 noiembrie într-o casă din satul Logofteni, raionul Fălești. În urma stingerii flăcărilor, pompierii au depistat cadavrul carbonizat al proprietarului imobilului. Informațiile au fost confirmate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat pe 22

Trei polițiști de frontieră de la Vama Sculeni, unde procurorii anticorupție români au efectuat ieri percheziții, au fost reținuți pentru 24 de ore. Informația a fost confirmată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) din România, într-un comunicat din 22 noiembrie. Potrivit DNA, au fost reținuți Cristian Mancaș, subcomisar de poliție, șef

Băncile din mai multe locații ale sectoarelor din Chișinău au fost vandalizate în noaptea de 22 spre 23 noiembrie. Informația a fost confirmată de primarul capitalei Ion Ceban. În imaginile publicate de edil se observă că unele bănci au fost răsturnate, iar din altele au fost rupte bucăți. „Amintim că

Secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană, a avut o întrevedere cu ambasadorii Moldovei pe lângă NATO și UE, Viorel Cibotaru și Daniela Morari, și cu Secretarul general al Serviciului de Acțiune Externă al Uniunii Europene, Stefano Sannino. Întâlnirea a avut loc pe 22 noiembrie, la sediul NATO. „Încântat

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a sesizat Centrul Național Anticorupție (CNA) în privința situației școlare a lui Leonid Umaneț, primarul orașului Bubuieci, ales în urma alegerilor din 19 noiembrie. Se întâmplă după ce MEC a constatat că Umaneț nu a terminat studiile generale – o condiție obligatorie pe care trebuie

x
x