Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) din Consiliul Municipal Chișinău anunță că este dispusă să voteze bugetul municipiului pentru anul 2026, cu condiția ca propunerile socialiștilor să fie incluse în document. Declarația a fost făcută pe 8 iulie de președintele fracțiunii, Alexandr Odințov. „Suntem gata să votăm bugetul pentru
Statele Unite ale Americii au lansat miercuri, 8 iulie, o nouă serie de atacuri asupra Iranului, ca reacție la loviturile asupra a trei nave comerciale aflate în apele teritoriale ale Omanului, în apropierea Strâmtorii Ormuz. Totodată, Washingtonul a anulat licența care permitea Teheranului să exporte petrol. În replică, Iranul a
Fostul șef adjunct al Inspectoratului de Poliție Centru, Sergiu Muruz, care a fost demis după incidentul cu împușcăturile din sediul instituției, a revenit în sistemul de poliție. Între timp, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a refuzat să inițieze un control asupra averii acestuia, transmite TVR Moldova. ANI a primit o
Președinta Indiei, Droupadi Murmu, va efectua pe 20 iulie o vizită oficială la Chișinău. Împreună cu aceasta, în Republica Moldova va ajunge și o delegație formată din aproximativ 40 de reprezentanți ai mediului de afaceri indian. Anunțul a fost făcut de Agenția de Investiții a Republicii Moldova. În perioada vizitei
Deputatul PAS Alexandr Trubca susține că toate investițiile sale imobiliare și sursele de finanțare au fost declarate și realizate legal. Precizările au fost făcute într-o postare pe Facebook, marți, 7 iulie, înainte de apariția unei investigații TV8 despre investițiile sale în imobiliare din ultimii ani. Alexandr Trubca afirmă că, în
În prima jumătate a anului 2026, angajații administrației prezidențiale au efectuat 34 de deplasări oficiale peste hotare, potrivit unui raport publicat de instituție. Președinta Maia Sandu a participat la 17 dintre acestea. Costul total al vizitelor s-a ridicat la aproape 720 mii de lei, cele mai mari cheltuieli fiind pentru
Consumatorii de gaze naturale vor primi facturile pentru iunie în prima parte a lunii august. Anunțul a fost făcut pe 7 iulie de Energocom, care precizează că întârzierea este legată de trecerea la propriul sistem de procesare a plăților și de verificarea datelor. Potrivit companiei, începând cu luna iunie, Energocom
Atelierul de topire a oțelului al Uzinei Metalurgice Moldovenești (UMM) din Rîbnița ar fi fost repornit. Informația a fost comunicată de publicația МОСТ, care face trimitere la trei surse care cunosc situația din regiunea transnistreană. Potrivit uneia dintre acestea, uzina a început procesul de topire a metalului pe 5 iulie.
Republica Moldova a fost condamnată pentru prima dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) pentru încălcarea articolului privind interzicerea sclaviei și a muncii forțate. Datele se regăsesc în bilanțul Agentului Guvernamental pentru anul 2025, prezentat în cadrul unor audieri publice la Parlament, relatează Moldova 1. În total, anul trecut,
Anastasia Berezovskaia, cetățeanca ucraineană suspectată de tentativa de asasinare a omului de afaceri Vadim Ermolaev în Monaco, a fost găsită moartă în Ucraina. Anunțul a fost făcut de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) marți, 7 iulie. Potrivit SBU, Berezovskaia a revenit în Ucraina în data de 1 iulie. După