Ultimele materiale

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri, la Campionatul Mondial de nataţie de la Budapesta, cu timpul de 47 sec 58/100, transmite Agerpres. „Sportul e cel mai bun ambasador și o populație educată în această direcție e o societate care poate

În cazul în care Republica Moldova va obține statutul de țară candidat, acest lucru ar însemna că intrăm pe o cale fermă de aderare la Uniunea Europeană. O declarație în acest sens a făcut ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, în cadrul unei ediții speciale de la postul

Un raport al Inspecției Financiare arată că SRL Gările Auto Moderne, după mai bine de trei ani de la semnarea contractului de parteneriat public-privat, a investit semnificativ mai puține mijloace decât angajamentele asumate. Iar Agenția pentru Supraveghere Tehnică constată că partenerul privat nu a prezentat vreun document în vederea stabilirii

Robb Elementary School din Uvalde, Texas, unde un bărbat înarmat a ucis 19 elevi şi doi profesori – va fi demolată, a declarat primarul oraşului, transmite BBC. Primarul Don McLaughlin a făcut această afirmaţie marţi, în cadrul unei şedinţe de consiliu tensionate şi emoţionante, în care locuitorii au cerut răspunsuri

Mai mulți muncitori de la spații verzi au fost surprinși cum dorm în aer liber în timpul orelor de muncă. Pe 22 iunie, pe rețelele sociale au fost publicate mai multe poze care ar confirma acest lucru. „Soldatul doarme- serviciul merge înainte. Foarte amuzant!! Stimată Primărie! Înțeleg că vor să

Deputatul și fostul candidat pentru funcția de primar al municipiului Bălți, Marina Tauber, i-a cerut în mod public demisia actualului primar al orașului, Nicolai Grigorișin. Anunțul a fost într-o conferință de presă, organizată în fața primăriei orașului. Potrivit ei, la jumătate de an de la preluarea mandatului de primar, problemele

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Ciocana, informează despre expedierea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a unui bărbat, acuzat de omor intenționat și trei episoade de vătămare intenționată medie a integrității corporale. Bărbatul vizat este o persoană fără loc permanent de trai, în timp ce se afla într-o

Criza refugiaților și efortul moldovenilor de a-i ajuta pe cei fugiți de războiul din țara vecină a fost subiectul-cheie al întrevederii dintre președinta Maia Sandu și arhiepiscopul Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în Republica Moldova cu reședința la București. Reprezentantul Sfântului Scaun a venit la Chișinău pentru a transmite personal

Pe data de 23 iunie va demara campania de vaccinare antirabică a vulpilor în Republica Moldova, aferentă anului 2022. Acest program este sprijinit de România și cofinanțat de Uniunea Europeană. Vor fi distribuite momeli vaccinale pe cale aeriană de către prestatorul de servicii contractat în acest sens, informează ANSA. Distribuirea

Autorităţile lituaniene au anunţat că, începând de sâmbătă, a intrat în vigoare o interdicţie privind tranzitul feroviar pe teritoriul Lituaniei către exclava rusă Kaliningrad a mărfurilor care fac obiectul sancţiunilor UE. Moscova a reacţionat afirmând că „blocada” încalcă dreptul internaţional. Unde se află Kaliningrad? Regiunea rusă, care se întinde pe

Ultimele știri

x
x